Pinocchio și Lupul interzis, eroii spectacolelor de la Teatrul „Puck” în weekend

de | sept. 25, 2020 | Cultură

Micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul acestei săptămâni la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” cu două spectacole. Este vorba de Eu sunt Pinocchio”, programat  sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 11.00, în regia lui Călin Mocanu și „Lupul interzis”, în regia lui Radu Dinulescu, duminică, 27 septembrie, de la ora 11.00.

Pinocchio este fiecare copil, iar transformarea lui din lemn în ființă cu suflet este povestea fiecărei inițieri. Regizorul Călin Mocanu aduce în scenă povestea nemuritoare a lui Carlo Collodi în viziuni noi, complexe, dinamice și în același timp pline de sensibilitate, mai actuale ca niciodată.

„Această poveste este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, subliniază acesta.

Pinocchio și Lupul interzis, eroii spectacolelor de la Teatrul „Puck” în weekend

Totodată, povestea lupului cel rău pe care o cunoaștem cu toții din copilărie nu mai este de actualitate.

 „Este vorba de un lup care gonind prin pădurea care îi era casă, din cauza defrișării și nemaiavând nimic în jurul lui, emigrează. Trece marea, străbate ținuturi după ținuturi și ajunge într-o favelă, la marginea unui oraș uriaș”, descrie Radu Dinulescu.

La început de stagiune, programul Teatrului „Puck” le oferă spectatorilor posibilitatea de a veni la reprezentații atât în weekend, cât și în timpul săptămânii, după-masa.

Artiștii de la Teatrul ,,Puck” vor prezenta spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, vineri, 25 septembrie, de la ora 18.00 în cadrul Festivalului „Caravana cu Jocuri” Cluj-Napoca, la Iulius Parc. Duminică, 27 septembrie, de la ora 18.00, în cadrul aceluiași eveniment va putea fi urmărit spectacolul „Croitorașul cel isteț”.

Totodată, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18.00, spectacolul „Croitorașul cel isteț” se va juca la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”.

Foto: Teatrul de Păpuși „Puck”

Ultimele articole

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Cășiel

Mânăstirea Cășiel, din Protopopiatul Dej, județul Cluj, a fost ctitorită de călugărul Pahomie Georgiu, în anul 1765, pe pământul părinților lui. A fost cruţată de la distrugere atunci când împăratul Iosif al II-lea a dispus, la 1784-1785, desfiinţarea mănăstirilor...

Sfânta Cruce și semnificațiile ei

Sfânta Cruce și semnificațiile ei

Cateheza de azi are ca subiect Sfânta Cruce și va continua firul pastoral început acum câteva săptămâni, în care am vorbit despre Cinstirea Sfinților, a Sfintelor Moaște și a Sfintelor Icoane. Întâi de toate, Sfânta Cruce este un semn creștin, distinct și distinctiv....

13 septembrie: Ziua Pompierilor din România

13 septembrie: Ziua Pompierilor din România

Ziua de 13 septembrie amintește de lupta din Dealul Spirii de la București. În anul 1848, odată cu izbucnirea Revoluției Franceze, trupele otomane doreau încetarea ei pe teritoriul Principatelor Române. Revoluția Franceză, izbucnită în 1848, a cuprins și celelalte...

Mai multe din Cultură