Pinocchio și Lupul interzis, eroii spectacolelor de la Teatrul „Puck” în weekend

de | sept. 25, 2020 | Cultură

Micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul acestei săptămâni la sediul Teatrului de Păpuși „Puck” cu două spectacole. Este vorba de Eu sunt Pinocchio”, programat  sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 11.00, în regia lui Călin Mocanu și „Lupul interzis”, în regia lui Radu Dinulescu, duminică, 27 septembrie, de la ora 11.00.

Pinocchio este fiecare copil, iar transformarea lui din lemn în ființă cu suflet este povestea fiecărei inițieri. Regizorul Călin Mocanu aduce în scenă povestea nemuritoare a lui Carlo Collodi în viziuni noi, complexe, dinamice și în același timp pline de sensibilitate, mai actuale ca niciodată.

„Această poveste este aventura transformării lui Pinocchio dintr-o bucată de lemn în copil, este povestea copilului care de la naştere, dintr-un boţ de carne, ajunge să aibă mai întâi conştienţă şi apoi conştiinţă”, subliniază acesta.

Pinocchio și Lupul interzis, eroii spectacolelor de la Teatrul „Puck” în weekend

Totodată, povestea lupului cel rău pe care o cunoaștem cu toții din copilărie nu mai este de actualitate.

 „Este vorba de un lup care gonind prin pădurea care îi era casă, din cauza defrișării și nemaiavând nimic în jurul lui, emigrează. Trece marea, străbate ținuturi după ținuturi și ajunge într-o favelă, la marginea unui oraș uriaș”, descrie Radu Dinulescu.

La început de stagiune, programul Teatrului „Puck” le oferă spectatorilor posibilitatea de a veni la reprezentații atât în weekend, cât și în timpul săptămânii, după-masa.

Artiștii de la Teatrul ,,Puck” vor prezenta spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii”, vineri, 25 septembrie, de la ora 18.00 în cadrul Festivalului „Caravana cu Jocuri” Cluj-Napoca, la Iulius Parc. Duminică, 27 septembrie, de la ora 18.00, în cadrul aceluiași eveniment va putea fi urmărit spectacolul „Croitorașul cel isteț”.

Totodată, sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 18.00, spectacolul „Croitorașul cel isteț” se va juca la Biblioteca Județeană „Octavian Goga”.

Foto: Teatrul de Păpuși „Puck”

Ultimele articole

Mai multe din Cultură
Tradițiile și obiceiurile din județul Cluj, prezentate în Polonia

Tradițiile și obiceiurile din județul Cluj, prezentate în Polonia

Cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Grupul de datini și tradiții al sătenilor din Negreni va reprezenta județul Cluj la Festivalul – Concurs Internațional de folclor montan din Zakopane – Polonia. Manifestarea,...

Expoziție de icoane, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Expoziție de icoane, la Muzeul Mitropoliei Clujului

Praznicul Adormirii Maicii Domnului va fi marcat la Muzeul Mitropoliei Clujului printr-o expoziție temporare de icoane pe lemn. Intitulată „Deisis”, expoziția cuprinde 13 icoane, realizate de artistul iconar Steliana Țico (rasofora Sofia). Vernisajul va avea loc...

Prețiosul monument istoric de lemn al Mănăstirii clujene Nicula

Prețiosul monument istoric de lemn al Mănăstirii clujene Nicula

Biserica de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, mica bijuterie aflată în incinta Mănăstirii Nicula, este cu siguranță unul din cele mai cunoscute monumente de acest fel din România. Are o istorie bogată și a întreprins o lungă călătorie până să ajungă în locul...