Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus

de Eseu

Aspecte introductive

Episodul la care suntem chemați să medităm astăzi este precedat de un altul, intens și mustind de semnificații. Hristosul ce iese la propovăduire, vestind mulțimilor, trebuie obligatoriu să treacă, ca într-un bildungsroman, printr-o serie de încercări. Așa se face că, în debutul capitolului al patrulea al relatării lui Matei, diavolul își cântă, aproape, cântecul de lebădă, încercând să-L prindă, în cuvânt sau în faptă, pe Cel care, începuse să stârnească nu doar interesul Tartorului, ci și pe cel al mulțimilor.

Întreita ispitire, petrecută în Carantania, vine într-un fel și ca urmare a unei provocări pe care Hristos i-o lansează. Căci, Mântuitorul dorește să arate celor care-I sunt aproape, că este stăpân peste propriile-Și simțuri. Și așa cum au făcut-o în decursul vremii proorocii mari ai Legii Vechi, și El se nevoiește, postind vreme de patruzeci de zile. Și la fel cum ei au beneficiat de atenția „concurenței”, și Dânsul va beneficia. Subțierea simțurilor nu aduce cu sine nepătimirea ca element de o perenă statornicie în firea omului. Or, diavolul e conștient de asta. Și ca de obicei, știe unde să țintească. Are o strategie plănuită minuțios și planuri de rezervă. Dacă cu oamenii, acestea-i reușesc aproape de fiecare dată, cu Dumnezeul-Om, va avea parte de o ciudată dezamăgire. Una care-i va șubrezi puternic încrederea în sine. Fapt firesc și pilduitor altminteri, chiar și pentru societatea în care trăim, căci adevărata încredere trebuie direcționată înspre Dumnezeu, et punctum!

După consumarea acestui episod, Iisus e gata de propovăduire. Mesajul Lui, dublat de anumite experiențe premergătoare, e acum pregătit spre a fi împărtășit mulțimilor. De cunoscut e deja cunoscut, căci venise la Iordan spre a fi botezat și făcuse câteva minuni cu răsunet. Mai rămâne doar să fructifice acest captatio benevolensis pe care îl realizase prin tot ceea ce făcuse până acum.

Cum vestea întemnițării lui Ioan vine aproape concomitent cu întreita ispitire din Carantania, Hristos pleacă în Galileea. Pătrunseseră și acolo ecourile propovăduirii Marelui Prooroc, dar ele trebuiau acum amplificate.

Pocăința ca leit-motiv

Leit-motivul predicii de debut nu e unul original. Hristos își dorește mai degrabă continuitatea de mesaj, decât aducerea de elemente noi, din mai multe motive. Pe de-o parte, ceea ce Botezătorul propovăduise e extrem de actual și de necesar. Apoi, are în rândurile următorilor foști ucenici ai săi, pe care proorocul însuși îi trimisese la El. Știe că aceștia îi vor anunța pe cei care-i rămăseseră aproape, în legătură cu ceea ce face El. Iar aceia, îi vor vesti cele întâmplate celui încarcerat, făcându-i bucurie și ajutându-l să înțeleagă că misiunea sa a fost îndeplinită. Ce poate fi mai frumos și mai îmbucurător pentru un prooroc, decât să-ți vezi cu proprii ochi împlinirea celor promise! Mai există și un al treilea aspect, ce se găsește în legătură cu mesajul clar, de proveniență ioaneică, al celor rostite, respectiv: „Pocăi-ți-vă, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!” Mântuitorul ține ca prin aceasta să arate că nu se dezice de Ioan și pecetluiește mesajul său, reliefându-i perenitatea valorii! Trage brazde în aceeași direcție cu el, nu în cruciș! E un semnal de alarmă, cu dublă valență. Pe de-o parte, din punct de vedere teologic, vorbește despre iminența eshatologică a acelor vremuri. Pe de alta, ține să arate că chiar dacă propovăduitorul va fi ucis de regele căruia îi critica comportamentul dezlânat, vor supraviețui cele spuse de el.

Împlinirea unei alte proorocii

Pe lângă cele menționate anterior, debutul activității publice a lui Hristos, asemenea multor altor momente din viața Lui, e legat de împlinirea unei proorocii. Fiul Omului vine să propovăduiască în hotarele a două seminții ce sunt nițel cam ocolite, în decursul istoriei, de făgăduința mesianică, tocmai pentru a vorbi despre universalitatea chemării creștine. Împlinește prin aceasta, cuvintele proorocului, care zice: „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”.

Între teologie și actualitate

Lumina pe care o promite ca urmare a proorociei, e legată de iminența apropierii Împărăției. Una veșnică, celestă. Diferită de cele pământești, deopotrivă prin aspecte de geografie, cât și prin stabilitate și scop. Prefacerile sociale au făcut ca, în decursul vremii, imperii durate cu sabia și organizate cu multă trudă, să fie înghițite în câteva clipite de către negurile istoriei. Așa s-a așternut, în repetate rânduri în timp, praful peste slava multor lumi, care au luat calea neantului și a uitării. Civilizații întregi s-au perimat cât ai bate din palme și odată cu ele, realizările lor s-au prefăcut în țărână. Așa a ajuns și inima oamenilor să fie dominată, între altele, de frica uitării. Or Hristos vine să promită o Împărăție ce nu va cunoaște niciodată zenitul! Condițiile de a-i deveni cetățean nu sunt multe, iar biruri nu există! E exact ce și-ar dori fiecare om! Există un singur aspect ce e absolut necesar, e cardul de acces acolo, anume pocăința! Fiul lui Dumnezeu vine să vorbească despre aceasta. Odată pășit pe ușa ei, aparent strâmtă, omul se-ntâlnește cu tovarăși de drum precum iubirea și smerenia și își simte sufletul plin de bucurie! Propovăduitorul, asemenea celui care-l precedase, știe acest lucru. Cunoaște beneficiile pe care le aduce practica acestei virtuți și știe că, în raport cu toate cele ale lumii trecătoare, veșnicia e un lucru pentru care merită să faci orice sacrificiu! El însuși vine de acolo și ne vrea pe toți comeseni cu Dânsul! De aceea, cuvintele Sale tună cu atâta putere, iar efectul lor e unul imediat în inimile multora dintre ascultători.

Peste veacuri și milenii, mesajul lui Iisus a rămas același. Orice schimbări a cunoscut lumea, oricâte imperii s-au perindat  în prim planul scenei istoriei, pentru ca apoi să ia calea țărânii și a negurii, pocăința a devenit mesajul care a răsunat, indiferent de cadrul propovăduirii, de pe buzele oricărui următor sincer al Lui! A devenit un brand al creștinismului. Ca orice brand, a fost fructificat pe alocuri în scopuri comerciale. Că doar, reclama e sufletul comerțului! Indulgențele, de pioasă memorie pentru unii, vin să ne arate acest lucru. Pe noi, însă, nu la pocăința comercială, bio sau light, ne cheamă Domnul! La cea sinceră, menită să purifice inima. La cea care ne face sufletul să tresalte și să-L recunoască pe El ca Stăpân al cerului și al pământului și Singurul ce ne poate oferi salvarea! Una fără efecte sado-masochiste, ci dimpotrivă, gândită ca un strigăt sincer, dintr-o inimă onestă, către Ceruri. Ca o mărturisire că ne dorim să fim cu Dânsul, aici și în veșnicie! Încercați, doar! Veți vedea ce lucruri minunate îi vor urma!

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Pocăința – de la Ioan Botezătorul la Iisus
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Eseu
Să păstrăm credinţa deschisă | Mircea Gelu Buta

Să păstrăm credinţa deschisă | Mircea Gelu Buta

Cuvintele lui Isus Fiul lui Sirah vin dintr-o lume în care sănătatea, boala, viața și moartea, pacientul și medicul, omul și natura sunt vă zuțe într-o strânsă legătură: „Doctorului, pentru slujba lui, dă-i cinstirea ce i se cuvine,/ căci, și pe el, Domnul L-a făcut./...