„The Fault in Our Stars” (Sub aceeași stea) este o dramă romantică realizată în anul 2014. Deși dramă, filmul este presărat cu momente de umor inteligent. Este regizat de Josh Boone, iar scenariul este scris de Scott Neustadter și Michael H. Weber. Coloana sonoră a filmului a fost alcătuită de Mike Mogis și Nate Walcott. În rolurile principale joacă Shailene Woodley și Ansel Elgort, iar în roluri secundare apar actori ca Sam Trammell, Laura Dern, Nat Wolff și Willem Dafoe. Filmul este o ecranizare după romanul cu același titlu, scris de John Green.
„The Fault in Our Stars” este, scurt spus, un imn închinat iubirii dar și vieții în întregimea ei, viață care trebuie celebrată, de care trebuie să încerci să te bucuri, chiar și atunci când circumstanțele fac dificil acest lucru.
