Poetul Ioan Alexandru, comemorat în localitatea natală Topa Mică

de | nov. 14, 2015

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015, comunitatea ortodoxă din satul Topa Mică a fost gazda unui eveniment comemorativ în memoria regretatului poet creştin Ioan Alexandru, de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc 15 ani.

Poetul, originar din Topa Mică, a fost pomenit în cadrul unui Parastas oficiat de Mitropolitul Clujului la finalul Sfintei Liturghii săvârșite de Înaltpreasfinția Sa în biserica din Topa Mică. Ierarhul a sfințit și un monument în formă de Cruce, ridicat în curtea bisericii în cinstea poetului Ioan Alexandru, identic cu cel de la mormântul poetului de la Mănăstirea Nicula. Monumentul a fost ridicat cu sprijinul autorităților locale.

La eveniment au participat toți preoții din protopopiatul Huedin, întrucât acesta a fost urmat de conferința de toamnă cu tema „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din Eparhii”.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Andrei a subliniat caracterul comemorativ al zilei şi le-a pus la suflet celor prezenți câteva gânduri şi versuri în memoria poetului Ioan Alexandru, fiu al satului Topa Mică.

După aceste evenimente, în biserică s-a desfăşurat Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Ortodox Huedin, prezentată de Părintele Prof. Adrian Podaru, cadru didactic în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Părintele a reliefat aspecte importante ale vieții şi activității impresionante a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu implicații concrete în misiunea pastorală din societatea contemporană.

Au urmat câteva considerații şi concluzii rostite de Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei şi alți invitați de seamă.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Herina

Liturghie arhierească și sfințirea capelei mortuare din Herina

Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia Herina, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul binecuvântării capelei mortuare din localitate. De la ora 10:00,...

Sfințirea capelei mortuare din Țagu

Sfințirea capelei mortuare din Țagu

Joi, 2 noiembrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Țagu, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul sfințirii capelei mortuare...