Poetul Ioan Alexandru, comemorat în localitatea natală Topa Mică

de | nov. 14, 2015 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015, comunitatea ortodoxă din satul Topa Mică a fost gazda unui eveniment comemorativ în memoria regretatului poet creştin Ioan Alexandru, de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc 15 ani.

Poetul, originar din Topa Mică, a fost pomenit în cadrul unui Parastas oficiat de Mitropolitul Clujului la finalul Sfintei Liturghii săvârșite de Înaltpreasfinția Sa în biserica din Topa Mică. Ierarhul a sfințit și un monument în formă de Cruce, ridicat în curtea bisericii în cinstea poetului Ioan Alexandru, identic cu cel de la mormântul poetului de la Mănăstirea Nicula. Monumentul a fost ridicat cu sprijinul autorităților locale.

La eveniment au participat toți preoții din protopopiatul Huedin, întrucât acesta a fost urmat de conferința de toamnă cu tema „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din Eparhii”.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Andrei a subliniat caracterul comemorativ al zilei şi le-a pus la suflet celor prezenți câteva gânduri şi versuri în memoria poetului Ioan Alexandru, fiu al satului Topa Mică.

După aceste evenimente, în biserică s-a desfăşurat Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Ortodox Huedin, prezentată de Părintele Prof. Adrian Podaru, cadru didactic în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Părintele a reliefat aspecte importante ale vieții şi activității impresionante a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu implicații concrete în misiunea pastorală din societatea contemporană.

Au urmat câteva considerații şi concluzii rostite de Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei şi alți invitați de seamă.

Ultimele articole

Dorința compulsivă de a avea ultimul cuvânt

Dorința compulsivă de a avea ultimul cuvânt

„Cel ce voiește să rămână biruitor într-o convorbire cuvântul său, să știe că suferă de boala diavolului, chiar dacă cuvântul său e adevărat. Și dacă face aceasta într-o convorbire cu cei deopotrivă cu el, va fi tămăduit poate de certarea celor mai mari. Dar dacă face...

Catedrala din Baia Mare, arhiplină la cumpăna dintre ani

Catedrala din Baia Mare, arhiplină la cumpăna dintre ani

Mii de credincioşi din Baia Mare dar şi din altă parte a Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului şi-au petrecut cumpăna dintre ani în rugăciune, la Catedrala „Sfânta Treime” din oraș. Aici au luat parte la rugăciunile de mulţumire care s-au făcut pentru anul care s-a...