Poetul Ioan Alexandru, comemorat în localitatea natală Topa Mică

de | nov. 14, 2015 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 14 Noiembrie 2015, comunitatea ortodoxă din satul Topa Mică a fost gazda unui eveniment comemorativ în memoria regretatului poet creştin Ioan Alexandru, de la a cărui trecere în veşnicie se împlinesc 15 ani.

Poetul, originar din Topa Mică, a fost pomenit în cadrul unui Parastas oficiat de Mitropolitul Clujului la finalul Sfintei Liturghii săvârșite de Înaltpreasfinția Sa în biserica din Topa Mică. Ierarhul a sfințit și un monument în formă de Cruce, ridicat în curtea bisericii în cinstea poetului Ioan Alexandru, identic cu cel de la mormântul poetului de la Mănăstirea Nicula. Monumentul a fost ridicat cu sprijinul autorităților locale.

La eveniment au participat toți preoții din protopopiatul Huedin, întrucât acesta a fost urmat de conferința de toamnă cu tema „Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur și al marilor păstori de suflete din Eparhii”.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Andrei a subliniat caracterul comemorativ al zilei şi le-a pus la suflet celor prezenți câteva gânduri şi versuri în memoria poetului Ioan Alexandru, fiu al satului Topa Mică.

După aceste evenimente, în biserică s-a desfăşurat Conferința de toamnă a preoților din Protopopiatul Ortodox Huedin, prezentată de Părintele Prof. Adrian Podaru, cadru didactic în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Părintele a reliefat aspecte importante ale vieții şi activității impresionante a Sfântului Ioan Gură de Aur, cu implicații concrete în misiunea pastorală din societatea contemporană.

Au urmat câteva considerații şi concluzii rostite de Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei şi alți invitați de seamă.

Ultimele articole

Evlavia creștină

Evlavia creștină

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Un om evlavios este un om ce își măsoară faptele, cuvintele și gândurile spre a plăcea lui Dumnezeu întru toate. Omul evlavios este, fără de îndoială, un om religios, un om...

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Slujbă de pomenire pentru fostul protopop al Dejului

Preoții din protopopiatul Dej și-au amintit de fostul lor protopop, părintele Teofil Herineanu. Joi, 16 iulie 2015, de la ora 10:00, în deschiderea ședinței lunare, la care au participat toți clericii, aceștia au săvârșit o rugăciune pentru odihna celui care în data...

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

Mitropolitul Clujului, cetăţean de onoare al comunei bistrițene Urmeniș

În semn de cinstire și respect, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, a primit din partea comunei bistrițene Urmeniș titlul de „Cetăţean de Onoare”. Distincția i-a fost înmânată ierarhului sâmbătă, 11 iulie 2015, de domnul primar...

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Cel mai modern centru de tineret din țară, inaugurat la Sângeorz-Băi

Tinerii din Arhiepiscopia Clujului au de acum ocazia de a participa la cele mai reușite tabere, într-un spațiu cu totul generos, oferit de noul Centru de Tineret „Preot profesor Ioan Bunea” de la Sângeorz-Băi. Spațiul a fost inaugurat ieri, 7 iulie 2015, în prezența...