Poetul Ioan Alexandru, evocat la 80 de ani de la naștere, în biserica din Topa Mică

de | dec. 30, 2021 | Actualitatea religioasă

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat miercuri, 29 decembrie 2021, un eveniment cultural menit să marcheze 80 de ani de la nașterea poetului Ioan Alexandru.

De la ora 12.00 în bisrica „Sfânta Treime” din Topa Mică, localitatea natală a poetului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat o slujbă de pomenire. La finalul acesteia, în cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat moștenirea culturală și spirituală pe care Ioan Alexandru ne-a transmis-o.

Personalitatea marelui poet al Transilvaniei a fost evocată în alocuțiunile susținute de Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și poetul Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș.

Amfitrionul evenimetului a fost preotul Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Au luat cuvântul și Arhim. Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia și Arhim. Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula.

Un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Ioan Alexandru” din Sânpaul a susținut un scurt recital de colinde și au fost răsplătiți de Părintele Mitropolit cu cărți și daruri.

Ioan Alexandru s-a născut de Praznicul Naşterii Domnului, la 25 decembrie 1941, în localitatea Topa Mica, județul Cluj. În anul 1962 a absolvit liceul George Baritiu din Cluj-Napoca. Încă din perioada studiilor liceale este cunoscut în mediile literare clujene și citește la cenaclurile literare de aici. Este perioada în care îl va cunoaște pe Lucian Blaga. În 1968 a absolvit Facultatea de Filologie din Bucuresti. În urma unei burse, tânărul Ioan Alexandru își finalizează studiile în Germania.

Prima sa poezie a fost publicată în anul 1960, în revista „Tribuna”, iar pe timpul studenției a lucrat ca redactor, la revista „Amfiteatru”.

Debutează editorial cu volumul „Cum să vă spun“, prefațat de Mihai Beniuc.

În anul 1964, profesorul și poetul creștin Ioan Alexandru este numit membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Ioan Alexandru a trecut în veșnicie pe 16 septembrie 2000, in orasul Bonn, Germania. Mormântul său se află în cimitirul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj.

Mai multe fotografii AICI.

 

Ultimele articole

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Primul volum de versuri semnat de Cătălin Bărăian

Redactorul și realizatorul de emisiuni la Radio Renașterea, Cătălin Bărăian a publicat recent primul său volum de versuri. Acesta cuprinde poezii pe care colegul nostru le-a compus, pe diferite teme, pe parcursul mai multor ani. „Cuvinte spre nemurire” a apărut cu...

ASCOR Cluj | Tabără de vară la Scrind-Frăsinet

ASCOR Cluj | Tabără de vară la Scrind-Frăsinet

Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – Cluj-Napoca vă invită,  și în anul acesta, la tabăra studențească de vară, organizată în perioada 30 iulie – 9 august în județul Cluj, comuna Mărgău, satul Scrind-Frăsinet. Tema taberei de anul acesta este „Ascultați de...

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Meșterii populari clujeni, din nou în Parcul Etnografic

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni, vă invită la a IV-a ediție a târgului: Lume lume… Hai la piață! Evenimentul se...

Rutina, alungată prin păstrarea legăturii cu Cerul

Rutina, alungată prin păstrarea legăturii cu Cerul

Rutina în misiunea unui preot este de nedorit, mai ales că slujitorii altarelor au o responsabilitate în a-i însufleți pe alții. Acesta este mesajul transmis de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, părinților protopopilor din eparhie la...

Liturghie arhierească la Parohia Cristolțel

Liturghie arhierească la Parohia Cristolțel

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei Cristolțel, protopopiatul Jibou. Alături de Preasfinția Sa a slujit un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părintele Dan Dregan,...

Un nou centru pentru persoane vârstnice, în județul Bistrița-Năsăud

Un nou centru pentru persoane vârstnice, în județul Bistrița-Năsăud

Asociația „Filantropia Ortodoxă” Filiala Bistrița-Năsăud deschide începând din 12 octombrie 2015, un nou Centru rezidențial pentru persoane vârstnice în localitatea Maieru, județul Bistrița-Năsăud. Centrul este construit în baza unui proiect european de primăria...