Poetul Ioan Alexandru, evocat la 80 de ani de la naștere, în biserica din Topa Mică

de | dec. 30, 2021

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului a organizat miercuri, 29 decembrie 2021, un eveniment cultural menit să marcheze 80 de ani de la nașterea poetului Ioan Alexandru.

De la ora 12.00 în bisrica „Sfânta Treime” din Topa Mică, localitatea natală a poetului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a oficiat o slujbă de pomenire. La finalul acesteia, în cuvântul de învățătură, ierarhul a subliniat moștenirea culturală și spirituală pe care Ioan Alexandru ne-a transmis-o.

Personalitatea marelui poet al Transilvaniei a fost evocată în alocuțiunile susținute de Pr. Prof. Univ. Dr. Ioan Chirilă, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, preotul Ioan Pintea, directorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud și poetul Nicolae Băciuț, directorul Direcției Județene pentru Cultură Mureș.

Amfitrionul evenimetului a fost preotul Cornel Coprean, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Au luat cuvântul și Arhim. Macarie Motogna, starețul Mănăstirii Rohia și Arhim. Nicolae Moldovan, starețul Mănăstirii Nicula.

Un grup de elevi de la Școala Gimnazială „Ioan Alexandru” din Sânpaul a susținut un scurt recital de colinde și au fost răsplătiți de Părintele Mitropolit cu cărți și daruri.

Ioan Alexandru s-a născut de Praznicul Naşterii Domnului, la 25 decembrie 1941, în localitatea Topa Mica, județul Cluj. În anul 1962 a absolvit liceul George Baritiu din Cluj-Napoca. Încă din perioada studiilor liceale este cunoscut în mediile literare clujene și citește la cenaclurile literare de aici. Este perioada în care îl va cunoaște pe Lucian Blaga. În 1968 a absolvit Facultatea de Filologie din Bucuresti. În urma unei burse, tânărul Ioan Alexandru își finalizează studiile în Germania.

Prima sa poezie a fost publicată în anul 1960, în revista „Tribuna”, iar pe timpul studenției a lucrat ca redactor, la revista „Amfiteatru”.

Debutează editorial cu volumul „Cum să vă spun“, prefațat de Mihai Beniuc.

În anul 1964, profesorul și poetul creștin Ioan Alexandru este numit membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Ioan Alexandru a trecut în veșnicie pe 16 septembrie 2000, in orasul Bonn, Germania. Mormântul său se află în cimitirul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula, județul Cluj.

Mai multe fotografii AICI.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Mii de credincioși, la hramul Mănăstirii Dobric

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a reunit și în acest an la Mănăstirea Dobric mii de credincioşi care și-au îndreptat pașii spre așezământul monahal denumit și „Nicula Țibleșului”, tocmai pentru că adună an de an mulțime de pelerini din toate colțurile țării....

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mănăstirea Rohia şi-a sărbătorit cel de-al 90-lea hram

Mii de credincioşi din toată ţara au fost prezenţi luni, 15 august 2016, la hramul Mănăstirii Rohia din judeţul Maramureş. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, Episcop Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie...

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Sărbătoare în vechea biserică a Mănășturului

Cea mai vechea Biserică Ortodoxă din cartierul clujean Mănăștur a  fostîmbrăcată pe 15 august în straie de sărbătoare. Parohia de pe strada Govora, păstorită de părintele protopop Dan Hognogi și-a serbat de marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului, hramul....

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Liturghie Arhierească la Mănăstirea Rus

Luni, 15 august 2016, de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Rus, din comuna Rus, Protopopiatul Jibou, cunoscută în părțile locului și sub denumirea de Mânăstirea „Sfânta Maria – Rus” s-a transformat într-o adevărată oază duhovnicească, la care au venit...

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex

Tinerii din ASCOR Cluj anunță că reiau întâlnirile cu persoane duhovniceşti şi oameni de seamă ai Ortodoxiei. O primă întâlnire cu Pr. Melchisedec de la Mănăstirea Essex din Anglia, va avea loc joi, 18 august 2016, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc...