Poetul, prozatorul și publicistul George Topârceanu (20 martie 1886 – 7 mai 1937)

de | mart. 20, 2021 | Personalitatea zilei

George Topârceanu vine pe lume într-o familie simplă în care părinții, ambii originari din părțile Sibiului, dețineau funcții simple, tatăl fiind cojocar, iar mama țesătoare de covoare.

George Topârceanu se naște la data de 20 martie 1886, la București, unde și frecventează între anii 1893-1895 primele clase primare. Odată ce părinții se stabilesc temporarîn județul Argeș, acesta este nevoit să se transfere la Școala de pe Valea Topologului unde rămâne aproximativ un an de zile. După o vreme însă, se va întoarce la București și se va înscrie pentru o scurtă perioadă de timp la Liceul „Matei Basarab” – până va termina clasa a IV-a, iar apoi la Liceul „Sfântul Sava” pe care îl va frecventa între anii 1898-1906.

După absolvirea liceului, devine funcționar la Casa Bisericii, iar apoi profesor suplinitor. Vestitul poet se înscrie inițial la Facultatea de Drept pe care o va abandona pentru a deveni student la Facultatea de Litere, întrucât simțea că aici va putea să-și urmeze cea dintâi pasiune a sa, literatura.

George Topârceanu debutează literar încă de la vârsta de 19 ani, reușind să aibă, de-a lungul vieții, colaborări cu importante reviste literare din țară dintre care amintim: Sămănătorul, Duminica, Revista noastră, Neamul românesc literar și multe altele.

La invitația lui Garabet Ibrăilenu, Topârceanu vine la Iași unde ajunge subsecretar de redacție la revista Viața românească, acest nou început însemnând pentru tânărul poet și deschiderea unui alt capitol al universului său literar, caracterizat de această dată de o așa-zisă maturizare.

În anul 1912 se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga cu care va avea și un fiu, însă această căsătorie se va destrăma câțiva ani mai târziu. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între poet și tânăra scriitoare Otilia Cazimir.

La Iași, are o nouă tentativă de a-și termina studiile, însă este somat să participe la Primul Război Mondial și, din nefericire, rămâne în captivitate timp de doi ani de zile la Turtucaia. Memoriile acelei întunecate perioade din viața sa, vor fi transpuse în câteva creații: „Amintiri din luptele de la Turtucaia” (1918),  „În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare” (1920) și „Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate” (1936).

Pentru întreaga sa activitate literară, George Topârceanu va primi în anul 1926 Premiul Național de Poezie, iar zece ani mai târziu va fi ales și Membru corespondent al Academiei Române.

George Topârceanu trece la cele veșnice la data de 7 mai 1937, la vârsta de numai 51 de ani, în urma unui cancer de ficat.

 

Resurse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Top%C3%AErceanu

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Poetul, prozatorul și publicistul George Topârceanu (20 martie 1886 - 7 mai 1937)
Poetul, prozatorul și publicistul George Topârceanu (20 martie 1886 - 7 mai 1937)
/

Ultimele articole

Mai multe din Personalitatea zilei
Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Dimitrie Cuclin – academicianul uitat

Compozitor, muzicolog, filosof, scriitor și traducător român. Acesta a fost Dimitrie Cuclin. S-a născut în 24 martie 1885, la Galați în familia unui profesor de muzicǎ, ce i-a oferit primele noțiuni teoretice. După școala primară, Dimitrie Cuclin a urmat, între 1896 –...

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

A.D. Xenopol – profesorul lui Nicolae Iorga

Alexandru Dimitrie Xenopol este unul din cei mai de seamă istorici români. A publicat prima istorie completă a poporului nostru, sub titlul „Istoria românilor din Dacia Traiană”. A fost profesor de istorie și rector la Universitatea din Iași. Alexandru Dimitrie...

Pr. Virgil Gheorghiu – tezaur al beletristicii ortodoxe

Pr. Virgil Gheorghiu – tezaur al beletristicii ortodoxe

Părintele Virgil Gheorghiu este unul din cei mai cunoscuți autori ortodocși. Titlurile sale precum, „Ora 25”, „Tată-l meu preotul care s-a urcat la cer„ sau „Cum am vrut să mă fac sfânt”, sunt doar câteva din cele peste 40 de lucrări ale sale.  Pe lângă activitatea sa...

Alexandru Averescu – general în vremuri tulburi

Alexandru Averescu – general în vremuri tulburi

Alexandru Averescu, a fost un general, apoi mareșal, om politic și membru de onoare a Academiei Române. A condus armata română în victoriile de la Mărăști și Oituz. În primii ani de după Război, a speculat cu succes starea țăranilor și a reușit să-și formeze un partid...

Dinu Lipatti – pianist, pedagog și compozitor român

Dinu Lipatti – pianist, pedagog și compozitor român

Pianist, compozitor și pedagog român și membru post-mortem al Academiei Române (1997). Este considerat a fi cel mai important pianist român. Acesta este Dinu Lipatti. S-a născut la București, la 19 martie 1917, din părinți buni muzicieni, tatăl violonist iar mama...

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu – un poet între două lumi

Ion Barbu a fost un matematician și poet român. Dintre două domenii opuse, unul cu profil real, celălalt cu profil uman este interesant cum lucrurile au evoluat în timp. Chiar dacă a depus mai mult efort în domeniul matematicii, pentru posteritate el rămâne unul...