Poetul, prozatorul și publicistul George Topârceanu (20 martie 1886 – 7 mai 1937)

George Topârceanu vine pe lume într-o familie simplă în care părinții, ambii originari din părțile Sibiului, dețineau funcții simple, tatăl fiind cojocar, iar mama țesătoare de covoare.

George Topârceanu se naște la data de 20 martie 1886, la București, unde și frecventează între anii 1893-1895 primele clase primare. Odată ce părinții se stabilesc temporarîn județul Argeș, acesta este nevoit să se transfere la Școala de pe Valea Topologului unde rămâne aproximativ un an de zile. După o vreme însă, se va întoarce la București și se va înscrie pentru o scurtă perioadă de timp la Liceul „Matei Basarab” – până va termina clasa a IV-a, iar apoi la Liceul „Sfântul Sava” pe care îl va frecventa între anii 1898-1906.

După absolvirea liceului, devine funcționar la Casa Bisericii, iar apoi profesor suplinitor. Vestitul poet se înscrie inițial la Facultatea de Drept pe care o va abandona pentru a deveni student la Facultatea de Litere, întrucât simțea că aici va putea să-și urmeze cea dintâi pasiune a sa, literatura.

George Topârceanu debutează literar încă de la vârsta de 19 ani, reușind să aibă, de-a lungul vieții, colaborări cu importante reviste literare din țară dintre care amintim: Sămănătorul, Duminica, Revista noastră, Neamul românesc literar și multe altele.

La invitația lui Garabet Ibrăilenu, Topârceanu vine la Iași unde ajunge subsecretar de redacție la revista Viața românească, acest nou început însemnând pentru tânărul poet și deschiderea unui alt capitol al universului său literar, caracterizat de această dată de o așa-zisă maturizare.

În anul 1912 se căsătorește cu învățătoarea Victoria Iuga cu care va avea și un fiu, însă această căsătorie se va destrăma câțiva ani mai târziu. Ulterior, se va înfiripa o poveste de dragoste discretă între poet și tânăra scriitoare Otilia Cazimir.

La Iași, are o nouă tentativă de a-și termina studiile, însă este somat să participe la Primul Război Mondial și, din nefericire, rămâne în captivitate timp de doi ani de zile la Turtucaia. Memoriile acelei întunecate perioade din viața sa, vor fi transpuse în câteva creații: „Amintiri din luptele de la Turtucaia” (1918),  „În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare” (1920) și „Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate” (1936).

Pentru întreaga sa activitate literară, George Topârceanu va primi în anul 1926 Premiul Național de Poezie, iar zece ani mai târziu va fi ales și Membru corespondent al Academiei Române.

George Topârceanu trece la cele veșnice la data de 7 mai 1937, la vârsta de numai 51 de ani, în urma unui cancer de ficat.

 

Resurse:

https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Top%C3%AErceanu

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Poetul, prozatorul și publicistul George Topârceanu (20 martie 1886 - 7 mai 1937)
Loading
/
Mai multe din Personalitatea zilei
Alexandru Ciurcu (29 ianuarie 1854-22 ianuarie 1922)

Alexandru Ciurcu (29 ianuarie 1854-22 ianuarie 1922)

Alexandru Ciurcu, figură emblematică a secolelor XIX-XX, este personalitatea care marchează ziua de 22 ianuarie. Acesta s-a născut în anul 1854, la data de 29 ianuarie, în Șercaia, comitatul Făgăraș, astăzi o comună aflată în județul Brașov. Alexandru Ciurcu a fost un...

Medicul Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863 – d. 14 ianuarie 1934)

Medicul Ion Cantacuzino (25 noiembrie 1863 – d. 14 ianuarie 1934)

Ion Cantacuzino a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române. S-a născut în București, pe data de 25 noiembrie 1863 în familia aristrocrată...

Charles Perrault (12 ianuarie 1628 – 16 mai 1703)

Charles Perrault (12 ianuarie 1628 – 16 mai 1703)

Charles Perrault a fost un poet francez, scriitor de proză și povestitor, membru de frunte al Academiei Franceze,care a devenit celebru prin poveștile lui pentru copii precum Cenușăreasa, Scufița Roșiesau Motanul încălțat. El nu a inventat poveștile, dar le-a cules ...

Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885 – 1 septembrie 1944)

Liviu Rebreanu (27 noiembrie 1885 – 1 septembrie 1944)

„Pădurea spânzuraților”, „Ion. Blestemul pământului, blestemul iubirii” sau „Ciuleandra” fac din Liviu Rebreanu unul dintre marii scriitori ai României secolului al XIX-lea. S-a născut pe 27 noiembrie 1885 la Târlișua, în județul Bistrița - Năsăud, fiind primul dintre...