Pogorâre și ascensiune la Cincizecime

de | iun. 26, 2021 | Eseu

Scrutând profunzimile, unii comentatori au cumpănit cvasi-liric universalitatea Revelaţiei, atribuindu-le iudeilor darul peșterii din Betleem pentru Fiul lui Dumnezeu, iar elinilor darul „peșterii lui Platon”[i] pentru Duhul lui Dumnezeu. E aici o cursă asemănătoare celei din Filipeni 3,12-14: „Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos Iisus”.

Sfântul Grigore de Nyssa ne învaţă că orizontul unei virtuţi nu poate avea hotar, deoarece „sfârșitul vieţii este începutul morţii, tot așa și oprirea din alergarea virtuţii se face început al păcatului. (…) Prin aceasta s-a dovedit că ceea ce se cuprinde în niște margini nu este virtute”[ii] . Dimpotrivă: „virtutea are un singur hotar: nehotărnicia”[iii] , o frumoasă exprimare într-o limbă care mustește ea însăși de taină.

Hans Urs von Balthasar identifică trăsături faustice în nesaţiul după cunoaștere și conștiinţa împlinirii acestei dorinţi[iv], ne uimește frumos părintele Dumitru Stăniloae în introducerea sa la Viaţa lui Moise. Din întregul acestei scrieri înţelegem că, în mod paradoxal și definitoriu pentru răsăriteni, a fi virtuos nu înseamnă a deţine virtutea ca pe un obiectiv deja realizat, ci constă într-o tensiune continuă, nehotărnicită, de a cuceri și re-cuceri ceea ce, în fond, ne este oferit ca perpetuu dar, în afara logicii plată-răsplată. Din acest motiv, scrierea Sfântului Grigore de Nyssa nu este un tratat sistematic despre valorile matriceale ale virtuţii, ci o alcătuire despre pulsul credinţei înspre dobândirea a ceea ce niciodată nu prindem, așadar o urmărire de care suntem prinși. Tocmai din aceste raţiuni simple, un păstor adevărat de suflete nu transmite reţeta unei terapii spirituale, ci ritmul renașterii duhovnicești. Pastoraţia nu înseamnă medicamentaţie neapărat, ci însufleţire în felul unui manual de război duhovnicesc, unde doar spiritul combativ atestă sănătatea sufl etească. Un om învins este învins de propria ne-luptă înainte de a fi învins de necaz, suferinţă, nedreptate, viaţă și moarte. Analogia dintre nevrednicia auto-declarată a sfinţilor și viaţa lor creștinească ar putea fi identificată mai repede în trezvia lor ubicuă, dar umană.

Referitor la Cincizecime, unii apreciază glosolalia ca fiind un limbaj al inconștientului[v] , dar principial vorbind, teologia răsăriteană acceptă glosolalia ca fiind xenolalie[vi] , adică o limbă specifică, identificabilă, a celui care primește această harismă la graniţa dintre profeţie și darul limbilor.

Pericolul proxim îl reprezintă meditaţiile transcendentale de tip yoga care, prin tehnici specifice, urmăresc înlăturarea mentală a chestiunilor relative, pentru a trece un prag nevăzut înspre recunoașterea unei geneze din Absolutul transpersonal fără Nume. Această trepidaţie mistică[vii] , eficient tehnică și reală psihologic duce la o stare de liniște a minţii și chiar la o conștientizare experienţială a eternităţii, fără ca aceasta să însemne întâlnirea Dumnezeului Personal. Adevărata întâlnire nu are loc sub auspiciile falsei smerenii sau a complexelor de inferioritate, ci în treptată transformare a smereniei „sunt cel mai păcătos și rău” în smerenia[viii] „bucuriei negrăite” pe care ne-o dă Hristos în marea Sa iubire de oameni, așa cum Sfântul Siluan Athonitul ne-a încredinţat în scrierile sale.

Așadar, acest dor insaţiabil de Dumnezeu însoţit de o necunoaștere care înseamnă și cunoaștere apofatică este drumul celui ce însetează de viaţă duhovnicească și care depășește schimbul de amabilităţi morale între noi și Dumnezeu, urmărind un singur lucru, și anume acela de a rămâne prieteni ai lui Dumnezeu[ix] . Această prietenie se întreţine prin infinitatea virtuţii. Binele prin firea lui nu are hotar; el este infinit. Nu poţi spune: atâta e binele și mai mult nu. (…) Nu poate spune cineva dacă e bun: sunt destul de bun, mai bun nu vreau să fiu[x]. Orice oprire sau pauză din bine infirmă binele anterior ca fiind viciat de un amestec al răului și în aceasta rezidă existenţa veșnică a omului: în faptul că primește ceea ce caută necontenit și va căuta dincolo de moarte ceea ce a început aici într-un traseu ascendent, care desăvârșește, împlinește prin iubire. Această împlinire vine dinspre sânul Sfintei Treimi care împărtășește infinit personal, pentru ca noi să nu ne oprim din împlinirea binelui, „o asemenea oprire fiind contrară firii omenești”[xi]

Sursa: Revista Renașterea, nr. 6/2020


[i] Pr. Ioan Buga, „Preliminarii la teologia Sfântului Grigore de Nyssa” în Despre viaţa lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute a celui între sfinţi părintelui nostru Grigore, Episcopul Nyssei, trad. pr. Ioan Buga, Editura Sfântul Gheorghe-Vechi, București, 1995, p. 19.

[ii] Ibidem, p. 24

[iii] Ibidem, p. 25

[iv] Sfântul Grigorie De Nyssa, Scrieri. Partea întâia, vol. 29; Despre viaţa lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute a celui între sfi nţi părintelui nostru Grigore, Episcopul Nyssei, trad. și note pr. Dumitru Stăniloae, E.I.B.M.B.O.R., București, 1982, p. 5.

[v] Wayne G. Rollins, Kille D. Andrew (ed.), Psychological Insight into the Bible. Text and readings, Wm. B. Eerdmans Publishing Co., Michigan, USA, 2007, p. 220.

[vi] Georgel Rednic, Harismele în Biserica Primară. O perspectivă paulină, Editura Alma Mater, Cluj-Napoca, 2010, p. 245.

[vii] Sofronie Arhimandritul, Rugăciunea – experienţa Vieţii Veșnice, trad. Ică jr. Ioan, Editura Deisis, Sibiu, 2007, pp. 156-157

[viii] Ierom. Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, p. 33: „Smerenia este calitatea iubirii lui Dumnezeu, care se dă, fără întoarcere asupra sa”.

[ix] Despre viaţa lui Moise sau…, pp. 193-194.

[x] Pr. D. Stăniloae, nota 2 în Sfântul Grigorie De Nyssa, Scrieri. Partea întâia, vol. 29, pp. 22.

[xi] Pr. D. Stăniloae, nota 7 în Sfântul Grigorie De Nyssa, Scrieri…, p. 24

Ultimele articole

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Slăbănogirea și formele ei de tămăduire

Aspecte introductive Minunea din centrul istorisirii de astăzi se petrece la Ierusalim. De fapt, la intrarea în Cetate. Apostolul Teolog e precis. Oferă repere clare și chiar descrie cu lux de amănunte contextul. „Poarta Oilor” „Vitezda” și „cele cinci pridvoare”...

Mai multe din Eseu
În mormânt Viaţă

În mormânt Viaţă

Taina Crucii, a morţii şi a şederii Domnului în mormânt este taina iubirii Sale smerite, până la capăt. Împărtăşind soarta comună a fiecărei fiinţe umane care se simte singură în faţa morţii, Domnul Iisus Hristos, ca om, a strigat pe cruce: “Dumnezeul meu, Dumnezeul...

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Pătimirile Domnului și mântuirea noastră

Aspecte introductive Capitolul din care face parte pericopa evanghelică citită în cea de-a cincea duminică din Postul Mare, e unul amplu. Îl prezintă pe Domnul deopotrivă în ipostaza propovăduitorului, cât și în cea a celui care împarte binecuvântări. Ba mai mult,...

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Judecata ca cea din urmă întâlnire

Aspecte introductive De fiecare dată când Domnul vorbește despre judecată, în sufletele auditoriului își face loc parcă o ciudată tresărire. Culmea, deși există o adevărată apetență în rândurile anumitor categorii de credincioși pentru lecturile eshatologice. Însă, în...

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Praznicul împărătesc al Botezul Domnului și icoana sa

Considerată sărbătoare împărătească, Botezul Domnului denumită în popor şi Boboteaza, este ţinută la data de 6 ianuarie în Biserica Răsăriteană[1]; amintindu-ne de botezul primit de Mântuitor din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în râul Iordan[2]. Acest praznic se mai...