Pomenirea Sf. Stelian, la Centrul pentru protecția copilului Beclean

de | nov. 28, 2018

Duminica a XXX-a după Rusalii a fost zi de sărbătoare pentru copiii și tinerii din cadrul Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, jud. Bistrița-Năsăud, întrucât, în această zi și-au sărbătorit ocrotitorul, pe Sf. Cuv. Stelian Paflagonul- ocrotitorul copiilor. În această zi, începând cu ora 10, la Paraclisul Centrului, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preotul copiilor și tinerilor instituționalizați, avându-i alături pe Pr. Protos. Nifon de la Mănăstirea „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Țara Năsăudului și pe Pr. Mihai Foarai. Pr. Nifon a vorbit celor prezenți despre purtarea de grijă față de trup și suflet.

Sărbătoarea a continuat de la ora 16.00 cu o serbare în cinstea Centenarului, intitulată „De dragul Sf. Stelian în an Centenar”. În cadrul serbării, o parte din cei 100 de copii și tineri instituționalizați au interpretat cântece patriotice și au recitat poezii despre Marea Unire în fața credincioșilor, a copiilor și a tinerilor prezenți. La eveniment au încântat auzul și văzul celor prezenți, prin cântece și poezii patriotice și prin frumosul port popular, interpreții de muzică populară Adriana Berințan din loc. Uriu, Daniel Rațiu din loc. Rusu de Sus, d-nul Ioan Pop- profesor de muzicăși trei grupuri de copii și tinerii de la Parohiile Chețiu, filia Bozieș (îndrumați de Pr. Paroh Cornea Teodor și de d-nul Antal Alexandru- instructor coregraf al tinerilor) și de la Parohia Feldru (îndrumați de Pr. Paroh Clapa Ioan și de d-na Preoteasă Clapa Daniela) și copiii (grupa Mare A- „Românașii din Beclean”) de la Grădinița cu Program Prelungit „Albă ca Zăpada”din Beclean (coordonați de Ed. Șinar Cristina și de Ed. Corina Marian). În cadrul evenimentului, cântece și poeziile patriotice interpretate și recitate de participanți ne-au făcut să ne amintim de ceea ce s-a petrecut în urmă cu 100 de ani la Alba Iulia, loc unde, peste o sută de mii de români s-au bucurat de reîntregirea Patriei noastre strămoșești.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

Prima ediție a școlii de vară, în parohia Răscruci

În perioada 25-28 iulie 2022, în Parohia Ortodoxă Răscruci s-au desfășurat o serie de activități estivale, sub egida  Școlii de vară. La manifestări au participat peste cincizeci de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 15 ani. Activitățile primei zile s-au  desfășurat...

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Ziua mamei, în Parohia Hășdate

Duminică, 8 martie 2020, în Duminica Ortodoxiei copiii din Parohia Ortodoxă Hășdate din Protopopiatul Gherla și-au îndreptat gândurile spre mamele și bunicile lor. Astfel, plini de emoție ei au cântat și au recitat versuri dedicate mamei, iar în final au transmis...