Portret. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2018.

Născută în anul 1920 la București și plecată la Domnul la data de 5 mai a anului 2006 (înmormântată la Mănăstirea Putna, precum a solicitat prin testament, atunci când simțea că puterile i se împuținează), dânsa a fost și va rămâne cu certitudine o personalitate de prim rang a culturii române.

Prin intermediul unor texte monografice dedicate unor personalități precum Ion Creangă (1963), Mihai Eminescu (164, 1974, 1976, 1986), sau al unor cercetări dedicate Renașterii (1971) și Umanismului (1973), dânsa a reușit nu doar să revoluționeze critica literară într-o epocă în care limbajul de lemn devenise indispensabil culturii române, ci și să dea un suflu nou cercetărilor din domeniu. Prin modul în care a știut să insereze religiosul în spațiul public și în cel didactic, a reușit de asemenea să reînsuflețească cercetarea filologică, oferindu-i astfel posibilitatea dezvoltării pe un filon interdisciplinar.

Datorită tuturor acestor aspecte, nu este deloc întâmplător faptul că, într-un an cu puternice reverberații pentru spațiul românesc, a fost omagiată prin intermediul unui frumos volum, apărut la editura mănăstirii Putna, locul în care așteaptă cuminte sosirea Eshatonului. Textele antologizate aici sunt, după cum reiese din nota asupra ediției (p. 5-6), portrete care i-au fost dedicate cu prilejul colocviilor desfășurate la această mănăstire în decursul anilor și au fost anterior publicate în Caietele de la Putna.

Vrednicul de pomenire, Preafericitul Părinte Teoctist, deschide șirul evocărilor (p.7), cu un cuvânt datând din anul 2007. Cuvintele dânsului, pline de tandrețe, evocă cu precădere calitățile sufletești ale maicii și vorbesc despre legătura de-a dreptul ombilicală, existentă între dânsa și Ortodoxie. El este urmat apoi de o inspirată evocare, intitulată, „în văzduhul sufletului românesc” (p. 8), semnată de către Înaltpreasfințitul Părinte Bartolomeu al Clujului, care ține să evidențieze frumosul binom ce a definit-o, astfel:

„Ființa pe care o pomenim astăzi aparține, deopotrivă, culturii și spiritualității românești.

În cultură, statura imperială a Doamnei Zoe Dumitrescu-Bușulenga.

În spiritualitate, silueta diafană a Maicii Benedicta”. (p. 8).

Apoi, vrednicul de pomenire, Înaltpreasfințitul Pimen (p. 9-14), realizează o amplă evocare, în cadrul căreia îmbină prezentarea valențelor culturale ale biografiei și personalităței celei aduse în discuție, cu amintirile care l-au legat de dânsa. Cuvântul dânsului este urmat de cel al părintelui arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul lavrei ștefaniene (p. 15-20), și el amplu și dens în conținut. Apoi, personalități culturale de prim rang precum domnul Dan Hăulică (p. 21-31), academicianul Eugen Simion (p. 32-39), Nicolae-Șerban Tanașoca (p. 40-41), Grigore Ilisei (p. 42-48), Theodor Codreanu (p. 49-52), Valeriu Râpeanu (p. 53-59), Ruxandra Garofeanu (p. 60-62), Monahia Eufrosina Jescu (p. 63-66), Adrian Fochi (p. 67-69), Elena Docsănescu (p. 70-71), Dan Grigorescu (p. 72-73), Dumitru Irimia (p. 74-76), Andrei Dârlău (p. 77-95), părintele Gheorghe Popa (p. 96-98), Gheorghiță Geană (p. 99-112), Iustin Taban (p. 113-123), criticul Alex Ștefănescu (p. 124-128), Rodica Fleșcariu Marinescu (p. 129-138), Andrei Ionescu (p. 139-141), Florica Dimitrescu (p. 142-147), Cornel Ungureanu (p. 148-149), Andrei Dimitriu (p. 150-151), Mircia Dumitrescu (p. 152-154), Neculai Păduraru (p. 155-158), Constantin Prascan (p. 159-172) și Diana Câmpan (p. 172-174), toți apropiați ai dânsei, vin să vorbească despre perenitatea mesajului pe care cea adusă în atenție s-a străduit să-l transmită deopotrivă cunoscuților și studenților, dar și despre chipul de neșters pe care l-a lăsat în inimile celor care au cunoscut-o.

Academicianul Eugen Simion, ex-președinte al Academiei Române, ține, de exemplu, să sublinieze cu privire la frumoasa îmbinare ce exista în ființa și lucrarea dânsei. Domnia sa arată că:

„Discutând despre doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga, discutăm în același timp despre o alianță foarte profundă în spațiul spiritului: aceea dintre religie și cultură. Religia, cum spunea chiar Zoe Dumitrescu-Bușulenga, face parte din cultură, fiind fundamentul acesteia. Remarc, totodată, că a fost bine ales locul în care să vorbim despre profesoara Zoe Dumitrescu-Bușulenga: un loc miraculos, un spațiu de calm și spiritualitate. Se potrivește cu gândirea și cu firea celei care a devenit Maica Benedicta. Se potrivește și cu ceea ce a scris ea”. (p. 32).

Volum ce aduce în atenție nu doar o personalitate ce a revoluționat un anume segment al culturii române, asumându-și riscurile de a se comporta atipic într-o epocă în care orice încercare de acest fel era pasibilă de grave repercusiuni, lucrarea intitulată Portret. Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Maica Benedicta, ce reunește frumoase crochiuri și evocări dedicate unei mari personalități a culturii române, se constituie deopotrivă într-un pios omagiu dedicat unei femei-colos a spațiului mioritic authton, cât și într-o formă de asumare a unei munci a cărei actualitate n-a scăzut în ciuda trecerii nemiloase a timpului. De aceea, demersul se cere salutat, iar personalitatea celei aduse în atenție se cuvine analizată, alături de opera dânsei, ele constituind adevărate repere într-o societate marcată de o adevărată degringoladă morală, culturală și socială.

Cărți vechi și noi
Cărți vechi și noi
Portret. Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2018.
Loading
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro. Începând cu anul 2022 este de asemenea eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Saint-Hubert, Quebec (Canada).
Mai multe din Cărți vechi și noi
Experiența creștină a morții și perspectiva secularismului

Experiența creștină a morții și perspectiva secularismului

În existența umană nu găsim experiență mai complexă și terifiantă ca moartea, punctum terminus al parcursului nostru pe pământ. Pe drept cuvânt o realitate înfricoșătoare pentru om, pentru că moartea este nefirească, este un accident în istorie, un fapt pe care nu l-a...

Leacuri de a trăi frumos

Leacuri de a trăi frumos

Mitropolitul Andrei Andreicuţ aduce în faţa cititorilor, prin volumul „Mai putem trăi frumos? – Pledoarie pentru o viaţă morală curată”, apărut la Editura Renaşterea, adevărate leacuri duhovniceşti, care ne fac să ne punem un semn de întrebare asupra lucrurilor...

Când animalele vorbesc cu sfinţii

Când animalele vorbesc cu sfinţii

„Când animalele vorbesc cu sfinţii” este titlul cărţii apărute la Editura Renaşterea, în traducerea diac. Florin Toader Tomoioagă, un sinaxar al sfinţilor care a iubit animalele şi care au fost iubiţi de acesta. Apărut cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte...

Pr. Ioan Chirilă – Model, Chip, Sens (Eseuri)

Pr. Ioan Chirilă – Model, Chip, Sens (Eseuri)

Se reproşează adesea cercetării teologice din ultimele decenii că este tributară unui limbaj de-a dreptul clişeizat, ce se adresează unui auditoriu specializat, fapt ce o face neatractivă şi imposibil de diseminat în rândurile publicului larg. Conştientient de acest...

Maica Domnului – acompanieri în har

Maica Domnului – acompanieri în har

Arhim. Dumitru Cobzaru, Maica Domnului : „zorii Zilei neînsângerate" , Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2023. Protos. Dr. Maxim Morariu Nume cu rezonanță pentru spiritualitatea transilvană contemporană, părintele Arhimandrit dr. Dumitru Cobzaru are deja un palmares...