Postul Mare – încă o șansă de mântuire pe care Dumnezeu ne-o pune în față

de | feb. 28, 2017 | Actualitatea religioasă

Pentru noi credincioșii care îl iubim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Postul Mare nu este o povară ci o șansă. Încă o șansă de mântuire pe care Dumnezeu ne-o pune în față.

Acesta este mesajul pe care Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, l-a adresat credincioșilor din Arhiepiscopia Clujului, la începutul Postului Mare. În Duminica izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfinția sa a slujit Vecernia iertării în Catedrala Mitropolitana „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, după care a susținut, ca în fiecare duminică, programul catehetic: O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică.

Între suflet și trup este o legătură indestructibilă, doar atunci când Dumnezeu aduce clipa să ne mutăm în eternitate se desfac pentru o perioadă unul de celalalt. Însă, petrecând în viața aceasta împreună, împreună trebuie să și postească, pentru că nu e vorba numai de postul trupului ci și de postul duhovnicesc.

„Să postim precum de bucate așa și de toată răutatea”

Sigur că primul pas este postul de bucate, dar la postul de bucate trebuie să adăugăm și postul de răutate. La postul trupesc, postul duhovnicesc. Pentru că altfel postul nu e primit de Dumnezeu, ori, noi vrem să ne curățim sufletele și trupurile. E o mare și puternică legătură între suflet și trup. Petru că, ne spune Sfântul Grigorie Palama, pe care îl vom sărbători în a doua duminică din post, că plăcerea duhovnicească, trecând de la suflet la trup, îl face pe acesta duhovnicesc. Și invers, un trup pătimaș, dedat la rele, până la urmă îndobitocește și sufletul, și-l face și pe el trupesc. Iată cum spune Sfântul Grigorie: Plăcerea, trecând de la trup la minte, o face pe aceasta cu chip trupesc, neîmbunătățindu-se prin împărtășirea de ceea ce e mai bun, ci transmițându-i mai vârtos aceleia ceea ce e mai rau . Dar tot așa plăcerea duhovnicească care, începând de la minte trece la trup, nestricându-se prin participarea la trup, preschimbă trupul și-l preface duhovnicesc.

Pentru noi, creștinii, perioada postului este o șansă. Postim precum de bucate așa și de toată răutatea.

S-a creat o tradiție ca în fiecare duminică seara Înaltpreasfințitul Andrei să se întâlnească cu credincioșii clujeni, iar prin intermediul postului de radio Renașterea al Mitropoliei Clujului,  cu toți credincioșii Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Proiectul Catehetic este intitulat: O seară cu Domnul Hristos și Preasfanta Sa Maică și este susținut încă din anul 2011 cu regularitate în Catedrala Mitropolitană de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Ultimele articole

Veghe epifanică

Veghe epifanică

Luna ianuarie adună sub cupola pomenirilor cu slove sfinte figuri îngerești de părinţi aflaţi în proximitatea străvezimii dumnezeiești într-o măsură care cere și din partea ochilor noștri aripi de lumina. De veghe gerarului și înainte-mergător Înainte-Mergătorului,...

Agenda ierarhilor în Duminica după Botezul Domnului

Agenda ierarhilor în Duminica după Botezul Domnului

În Duminica după Botezul Domnului (Începutul propovăduirii Domnului), 9 ianuarie 2022, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Proorocul Moise, „văzătorul de Dumnezeu”

Înfricoșător lucru este să stai în preajma lui Dumnezeu. Așa ne spune Sfântul Apostol Pavel (Evrei 10, 31). Iar biografia Proorocului Moise ne-o dovedește cu prisosință. Schimbările în viața sa sunt atât de evidente și atât de radicale încât îi oferă personalității...

Capela mortuară din Zagra, sfințită de Mitropolitul Clujului

Capela mortuară din Zagra, sfințită de Mitropolitul Clujului

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat joi, 11 noiembrie 2021, în mijlocul comunității din Zagra, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, în după-amiaza zilei,...