Postul Mare – încă o șansă de mântuire pe care Dumnezeu ne-o pune în față

de | feb. 28, 2017

Pentru noi credincioșii care îl iubim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Postul Mare nu este o povară ci o șansă. Încă o șansă de mântuire pe care Dumnezeu ne-o pune în față.

Acesta este mesajul pe care Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, l-a adresat credincioșilor din Arhiepiscopia Clujului, la începutul Postului Mare. În Duminica izgonirii lui Adam din Rai, Înaltpreasfinția sa a slujit Vecernia iertării în Catedrala Mitropolitana „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca, după care a susținut, ca în fiecare duminică, programul catehetic: O seară cu Domnul Hristos și cu Preasfânta Sa Maică.

Între suflet și trup este o legătură indestructibilă, doar atunci când Dumnezeu aduce clipa să ne mutăm în eternitate se desfac pentru o perioadă unul de celalalt. Însă, petrecând în viața aceasta împreună, împreună trebuie să și postească, pentru că nu e vorba numai de postul trupului ci și de postul duhovnicesc.

„Să postim precum de bucate așa și de toată răutatea”

Sigur că primul pas este postul de bucate, dar la postul de bucate trebuie să adăugăm și postul de răutate. La postul trupesc, postul duhovnicesc. Pentru că altfel postul nu e primit de Dumnezeu, ori, noi vrem să ne curățim sufletele și trupurile. E o mare și puternică legătură între suflet și trup. Petru că, ne spune Sfântul Grigorie Palama, pe care îl vom sărbători în a doua duminică din post, că plăcerea duhovnicească, trecând de la suflet la trup, îl face pe acesta duhovnicesc. Și invers, un trup pătimaș, dedat la rele, până la urmă îndobitocește și sufletul, și-l face și pe el trupesc. Iată cum spune Sfântul Grigorie: Plăcerea, trecând de la trup la minte, o face pe aceasta cu chip trupesc, neîmbunătățindu-se prin împărtășirea de ceea ce e mai bun, ci transmițându-i mai vârtos aceleia ceea ce e mai rau . Dar tot așa plăcerea duhovnicească care, începând de la minte trece la trup, nestricându-se prin participarea la trup, preschimbă trupul și-l preface duhovnicesc.

Pentru noi, creștinii, perioada postului este o șansă. Postim precum de bucate așa și de toată răutatea.

S-a creat o tradiție ca în fiecare duminică seara Înaltpreasfințitul Andrei să se întâlnească cu credincioșii clujeni, iar prin intermediul postului de radio Renașterea al Mitropoliei Clujului,  cu toți credincioșii Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Proiectul Catehetic este intitulat: O seară cu Domnul Hristos și Preasfanta Sa Maică și este susținut încă din anul 2011 cu regularitate în Catedrala Mitropolitană de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită la Cluj-Napoca

Ziua Drapelului Naţional, sărbătorită în fiecare an la 26 iunie, a fost marcată la Cluj-Napoca, printr-o serie de manifestări religioase şi militare. În această dimineață, în Catedrala Mitropolitană, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a sfințit drapelul Romaniei care a...

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bobota din Episcopia Sălajului

Sâmbătă, 24 iunie 2017, de sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, obștea Mănăstirii Bobota s-a aflat în zi de alese bucurii duhovnicești, cu prilejul hramului de vară al acestui așezământ monahal. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către...

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare” de la Someșul Cald a fost sărbătorit sâmbătă, 24 iunie 2017, de praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului. Ierarhul a săvârșit alături de...