În fiecare an, în lunea care urmează după Duminica tuturor Sfinţilor, se începe unul dintre cele patru posturi mari din calendarul liturgic al Bisericii Ortodoxe: Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, care se încheie în ajunul acestui praznic (28 iunie). Durata acestui post este variabilă, putând ajunge până la peste patruzeci de zile: o veritabilă patruzecime.

Tipiconul Sfântului Sava[1] îi dedică un întreg capitol. Sunt abordate două paliere: rânduieli liturgice şi rânduiala postirii, însoţită de precizarea altor capitole unde există informaţii suplimentare privind sistemul dezlegărilor. Le vom analiza pe rând.

Rânduielile liturgice[2]

În zilele de rând de peste săptămână (luni-vineri) se pot săvârşi două tipuri de celebrări: slujbe cu Aliluia, după rânduiala Postului Mare, numite astfel pentru că la Vecernie, în locul prochimenului se cântă Aliluia, iar la Utrenie, de asemenea, se cântă Aliluia însoţit de cântările Treimice şi se fac metanii împreună cu Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul; şi slujbe cu Dumnezeu este Domnul.

Sâmbăta se pot săvârşi slujbe cu Dumnezeu este Domnul; dar, observând capitolul 15 al Tipiconului, se poate cânta şi Aliluia şi să se facă pomenirea morţilor, aşa cum se procedează în sâmbetele a 2-a, a 3-a şi a 4-a din Postul Mare. Duminica se celebrează Privegherea obişnuită a Învierii.

În cazul în care în zilele de rând (luni-vineri) sau sâmbăta se întâmplă un Sfânt cu formular de slujbă complet în Minei (şase stihiri la Vecernie – slujbă „pe 6”, sau cu rang mai mare – Doxologie Mare, Polieleu sau Priveghere) se cântă Dumnezeu este Domnul.

Deşi în ediţiile actuale ale Mineiului pe Mai şi pe Iunie nu mai sunt indicate explicit zilele cu Aliluia[3] , ele sunt numeroase[4] ; fiind indicate în Tipicon.

Rânduiala postirii

Săptămâna prezintă trei rânduieli de postire care se repetă ciclic şi alternează: luni-miercuri-vineri, marţi-joi şi sâmbătă-duminică.

Lunea, miercurea şi vinerea se ajunează până la ceasul al IX-lea (aproximativ ora 15), după care se mănâncă mâncare uscată, negătită, fără untdelemn sau vin. O practică alternativă este ajunarea până după Vecernie. Precizarea este relativ ambiguă. Tipicul grecesc vine cu o lămurire suplimentară: dacă se cântă slujbă cu Aliluia, se ajunează până după Vecernie, iar dacă se cântă Dumnezeu este Domnul, până după ceasul al IX-lea. Totuşi, în ambele situaţii, principiul rămâne acelaşi: se mănâncă o singură dată în zi.

Marţea şi joia, după rânduiala actuală, se mănâncă mâncare gătită cu untdelemn şi se poate bea vin (cap. 35). Dacă este slujbă cu Dumnezeu este Domnul, se mănâncă de două ori pe zi; dacă este slujbă cu Aliluia, probabil doar o singură masă[5].

Sâmbăta şi duminica rânduiala postirii se uşurează, fiind permisă consumarea de mâncăruri cu untdelemn, vin şi peşte.

În funcţie de rangul liturgic al zilelor, atunci când este slujbă cu Doxologie Mare sau rang mai înalt, se uşurează postirea. Dezlegările alcătuiesc următorul sistem. Luni, marţi şi joi, dacă este slujbă cu Doxologie Mare sau rang mai înalt (Polieleu, Priveghere) se dezleagă la untdelemn, vin şi peşte. Miercuri şi vineri, dacă este slujbă cu Doxologie Mare sau Polieleu se dezleagă la untdelemn şi vin, iar dacă este slujbă cu Priveghere (24 iunie şi ziua hramului), se dezleagă şi la peşte (cap. 35).

Din analiza structurii slujbelor şi a rânduielilor postirii, se poate observa legătura strânsă dintre rangul liturgic al zilei – tipul de slujbă celebrată şi, implicit, ora la care se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie – şi cele două dimensiuni ale postirii: postul euharistic şi postul ascetic[6]. Cu cât rangul liturgic este mai mic, cu atât se ajunează mai mult şi se posteşte mai aspru; şi invers, cu cât rangul liturgic al zilei este mai înalt, cu atât se scurtează durata ajunării, asprimea postului scade, existând şi numeroase dezlegări.

Astfel, chiar dacă în Postul Sfinţilor Apostoli nu există o imnografie specială, aşa cum se întâmplă în Postul Mare, totuşi, prin forma exterioară a slujbelor, prin ritualul şi desfăşurarea lor, conjugate cu ajunarea şi cu postul, mulţumim lui Dumnezeu pentru Darurile Sfântului Duh revărsate peste Biserică la Cincizecime[7] şi, în acelaşi timp, ne pregătim pentru a întâmpina sărbătoarea Sfinţilor Apostoli.

În sfârşit, o sugestie liturgică. În practica actuală, în acest post slujbele cu Aliluia au fost (aproape) complet eliminate. Ar merita reintroduse cel puţin din două motive. În primul rând, pentru că reprezintă o formă mult mai veche a celebrărilor liturgice bizantine, odinioară săvârşite în aproape toate zilele de peste an. Dar, mai ales, pentru că acest tip de slujbe au un caracter mult mai penitenţial şi mai adecvat unei perioade de post, fiind suficient de menţionat numeroasele închinăciuni şi metanii din structura acestor celebrări, dar şi rostirea constantă a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul: Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, nu mi-l da mie. / Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruiește-l mie, slugii Tale. / Aşa, Doamne, Împărate, dă-mi ca să îmi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

[1] Tipicon, Chişinău, 2007, cap. 53, p. 611; ed. slavonă, cap. 51, Moscova, 2015, p. 1044; ed. grecească, cap. 57, dă o descriere mult mai amănunţită a rânduielilor liturgice specifi ce acestui post – Tipicon, [2009], p. 465.

[2] Cap. 11, 50 (14 noiembrie) şi 53.

[3] În vechile ediţii, slujba zilei era prefaţată de indicaţie tipiconală „Aliluia sau troparul”.

[4] În cazul duratei maxime a Postului de 42 de zile, există 27 de zile cu Aliluia, deci mai mult de jumătate dintre ele (a se vedea C. Loєin, Teologie şi practică liturgică, Cluj-Napoca, 2014, p. 122).

[5] Unele tipice mai vechi confi rmă ipoteza mesei unice; spre ex., Tipiconul lui Nikon de la Muntele Negru (sec. XI) permite marţea şi joia o singură masă pe zi, cu mâncare gătită, dar fără untdelemn şi fără vin.

[6] A se vedea: A. Schњemann, Postul Mare, trad. V. Gavrilă, Edit. Sophia, Bucureşti, 2013, pp. 87-93.

[7] În unele izvoare vechi, acest post era numit şi „Postul Cincizecimii” (E. BraniҶte, Liturgica generală, Edit. Basilica, Bucureşti, 2015, p. 388).

Articol preluat din Revista Renașterea, iunie 2018