„La data de 1 mai, Radio Renaşterea marchează 27 de ani de existenţă.
Într-un peisaj media tot mai diversificat, acest post a apărut din dorinţa firească de a oferi un spaţiu dedicat mesajului creştin şi valorilor spirituale.
De-a lungul celor peste două decenii, Radio Renaşterea şi-a câştigat un loc bine meritat în inimile ascultătorilor, prin transmisiunile directe ale sfintelor slujbe de la Catedrala Mitropolitană, prin emisiunile duhovniceşti care oferă hrană sufletească, dar şi prin programele culturale şi de promovare a folclorului autentic.
Faptul că Radio Renaşterea poate fi ascultat prin intermediul internetului vine în întâmpinarea celor care sunt plecaţi în afara graniţelor şi vor să rămână conectaţi astfel la realităţile de acasă.
La acest ceas aniversar, se cuvine să ne îndreptăm gândurile cu recunoştinţă către toţi cei care, de-a lungul vremii, prin munca şi prin dăruirea lor, au transformat Radio Renaşterea într-un veritabil instrument de misiune în societate şi un sprijin constant pentru comunitatea credincioşilor.”
Pr. Alexandru Rus
Protopop de Turda






