Pr. Benedict Vesa în mijlocul credincioșilor din Hălmăsău

de | feb. 3, 2016

În Duminica a 32-a după Rusalii, credincioșii parohiei Hălmăsău, din județul Bistrița-Năsăud, l-au avut în mijlocul lor pe Preacucernicul Pr. Dr. Benedict Vesa, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Clujului. În cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii, Părintele Benedict i-a îndemnat pe credincioși să-L primească pe Hristos în casa, familia și în sufletul lor, subliniind cuvintele Mântuitorului: „astăzi voi fi în casa ta”. De asemenea părintele secretar a accentuat și faptul că fiecare zi din viața noastră este deosebit de importantă pentru a pune început bun mântuirii noastre, încurajându-i pe credincioși să fie alături de Hristos și de Biserică. La finalul Liturghiei, parohul comunității din Hălmăsău, Părintele Doru- Constantin Zaharie a adresat mulțumirile sale și ale credincioșilor Pr. Benedict pentru bucuria adusă în satul și în casele creștinilor prin slujirea Sfintei Liturghii și prin rostirea cuvântului de învățătură, a transmis pentru radio Renașterea corespondentul în protopopiatul Beclean, Părintele Alin Pop.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ziua Armatei, sărbătorită în comuna Jucu

Ca în fiecare an, Ziua Armatei Române a fost marcată și în Comuna Jucu, printr-un eveniment organizat de Unitatea Militară, în colaborare cu administrația locală, Școala „Gheorghe Barițiu” și Biserica Ortodoxă.