Bartolomeu Anania și lungul provizorat american

de Editorial

În cazul arhimandritului Bartolomeu Valeriu Anania, episodul american este de departe cel mai spectaculos din întreaga sa biografie, mai ales că se consumă la scurt timp după ieșirea din închisoare, dar reprezintă și experiența care și-a pus cel mai adânc amprenta asupra personalității omului de litere, dar și asupra viitorului ierarh. Cu toate acestea, această unică experiență de viață care l-a transformat profund a rămas încă marcată de clișee și lacune, astfel încât, fără a putea constitui vreodată un cap de acuzare, a fost folosită mult timp de detractori ca fiind proba recuperării și angajării tacite în slujba regimului, acompaniată de calomnieri și în absența vreunei probe concrete.

După cum el însuși mărturisește, experiența americană a stat sub semnul unei excepții și sub cel al tainicei lucrări a lui Dumnezeu în viața unui om care a cunoscut și culmile gloriei de tinerețe, dar și amara prăbușire dintr-o viață care promitea multe în străfundurile gulagului comunist. Dar nota dominantă a aceastei perioade este cea a provizoratului pe care Valeriu Anania și l-a prelungit pe continentul American nu mai puțin de 11 ani, fără a lua vreodată hotărârea definitivă de a se stabili în lumea nouă, dar nici decizia de a renunța la confortul unei lumi în care libertatea de gândire și de exprimare sunt mărci ale normalității.

În orice caz, această rapidă schimbare de mediu l-a făcut pe arhidiaconul Bartolomeu Anania să cunoască confortul unei lumi în care încrederea și onestitatea sunt cărți de vizită pe care orice om le are din partea țării de adopție, dar și amarele fricțiuni și lupte între comunitățile românești americane, care se acuzau reciproc de colaboraționism și se suspectau de simpatii comuniste. Pătruns într-o astfel de lume deloc simplă, dar care, în marele creuzet american, nu reprezenta decât o neglijabilă comunitate care nu a găsit calea de a depăși traumele politice ale ultimelor dictaturi din țară, Valeriu Anania s-a definit ca un om liber, capabil să comunice deschis atât cu cei care se arătau legați de țară, cât și cu reprezentanții exilului.

Polemica pe canonicitate și legitimitate

În mod evident, episodul cel mai zgomotos din întreaga perioadă americană a fost disputa între Episcopia misionară și Episcopia cu sediul de la Vatra privitor la recunoașterea statutului de descendentă legitimă a Episcopiei ortodoxe române, care l-a avut ca părinte fondator pe episcopul Policarp Morușca. Destinul acestei instituții bisericești fundamentale a românilor americani a fost marcat de reținerea în țară, în anul 1948, a episcopului Policarp și de gestionarea defectuoasă a unui interimat din care nu au lipsit orgoliile și dorințele de autoritate ale unor clerici români din comunitățile americane, dar și din exil. Polemica pe care cele două publicații oficiale ale celor două Episcopii românești, Credința și Solia, a fost de multe ori lipsită de menajamente, dar marcată de un stil gazetăresc autentic pe care atât Bartolomeu Anania, cât și Valerian Trifa l-au avut.

Misiunile externe ale Arhimandritului Bartolomeu

Profilarea ca un lider al comunității bisericești din afara țării, dar și protectoratul și simpatia discretă a Patriarhului Justinian i-au oferit șansa Arhimandritului Batrolomeu să participe la unele întâlniri panortodoxe și ecumenice importante, la Uppsala, în India, în Etiopia sau la Paris. În paralel cu aceste dialoguri internaționale, Arhimandritul Bartolomeu a avut o remarcabilă prezență în dialogul dintre comunitățile ortodoxe americane ca membru al Standing Confference al SCOBA, unde a încercat să impună o recunoaștere a poziției comunității românești ortodoxe în Statele Unite.

Între libertatea americană și desele vizite ale unor prieteni din țară

În contextul în care nu doar puterea comunistă din țară, dar și instituția Patriarhiei Române și-a intensificat prezența și activitatea în rândul comunităților românești din Diaspora, Arhimandritul Bartolomeu era o destinație de neocolit pentru vizitele unor ierarhi din Sinod, prezenți cu misiuni mai mult sau mai puțin clare. Definit ca un om a cărui libertate interioară îi permite dialogul atât cu reprezentanții țării, dar și cu cei ai puterii comuniste și, nu mai puțin cu cei ai lumii libere în care trăia, Bartolomeu Anania a avut șansa de a evita capcanele și de a nu-și trăda niciodată respectul față de țara care i-a oferit libertate și încredere deplină. Intuind unele strategii și capcane, părintele Bartolomeu a rămas un om deschis oricărui dialog și vizite, dar și omul liber care își păstrează propriul drum neangajat într-o politică favorabilă puterii din țară și nici de partea unei dizidențe a exilului, care i se părea inutilă.

Între Uncle Sam și țară

Prezența într-o lume liberă a fost și șansa ca Bartolomeu Anania să poată face cunoscută poziția Bisericii Ortodoxe Române care rămânea ancorată în traiectoria sa misionară, fără a capitula în fața puterii comuniste, așa cum se acreditase în multe din cercuriele Diasporei. De asemenea, intensificarea unui lobby iredentist din partea puternicei comunități maghiare din Diaspora în privința Transilvaniei, i-a oferit viitorului ierarh șansa de a se angaja în susținerea unei acțiuni comune de informare a autorităților americane, inclusiv în colaborare strânsă cu Episcopul Valerian Trifa de la Vatra. Deși un document comun nu a putut fi semnat de celel două episcopii ortodoxe românești, datorită unor vizite inoportune ale unor ierarhi din țară, Bartolomeu Anania a înaintat Senatului Statelor Unite, în septembrie 1976, un Memoriu în problema Transilvaniei, text care a fost publicat de Congresul Statelor Unite în volumul Haering before the Subcommittee on International Trade of the Committee on Finance, United States Senate, Ninety‑Fourth Congress, second Session, September 8, 1976, U. S. Goverment Printing Office, Washington, 1976, pp. 145‑151.    

America și definitivarea operei literare

Igiena mentală și spiritul unei societăți deschisă la orice formă de gândire și de exprimare i-au oferit scriitorului Valeriu Anania mediul fertil de a-și definitiva opera literară pe care a scris-o în țară, în mare parte mental, în anii de pușcărie comunistă. Interludiul hawaian a fost atelierul în care Valeriu Anania și-a rescris opera, aducând-o la forma actuală, dar și-a fixat și unele repere ale unor lucrări viitoare precum Străinii din Kipukua, care are ca sursă de inspirație experiența hawaiană sau Cerurile Oltului. America i-a oferit scriitorului șansa de a purta o remarcabilă corespondență cu mulți intelectuali din țară și cu prieteni, lăsând o impresionantă colecție de scrisori care se păstrează disparată în mai multe fonduri particulare din țară.

Corespondența Mitropolitului Bartolomeu

Un segment documentar important și incomplet exploatat din biografia Mitropolitului Bartolomeu Anania este corespondența pe care a purtat-o, timp de mai multe decenii, cu ierarhi, oameni de cultură, prieteni, detractori sau chiar inamici, în țară sau în străinătate. Pe lângă frământările și avatarurile pe care ierarhul le-a traversat de-a lungul vieții, scrisorile relevă un univers și o lume, în care marea victorie era păstrarea unei libertăți interioare și a propriului drum.

Corespondența este, în cea mai mare parte păstrată în arhiva personală a Mitropolitului din Mănăstirea Nicula și se află în proprietatea și administrarea Fundației „Mitropolitul Bartolomeu”, potrivit dorinței fondatorului ei. În fondul niculean sunt câteva sute de scrisori din perioada americană și din cea a revenirii din țară, inclusiv din perioada cât arhimandritul pensionar Bartolomeu Anania și-a găsit o casă și un refugiu intelectual în mănăstirea Văratec. În prezent, corespondența din mănăstirea Nicula se află într-un proces de inventariere și de clasificare, urmând ca ea să fie exploatată și editată într-o colecție completă în seria de autor care se află în curs de apariție la Editura Polirom din Iași. Provocarea unei astfel de munci este cu atât mai mare, cu cât este aproape imposibil de gestionat integral o corespondență, care a criculat într-un areal geografic și uman impresionant, dar care a împărtășit și soarta vieții autorului ei. Astfel surprize ne oferă unii deținători particulari ai unor piese de corespondență pe care le-au cumpărat în diverse circumstanțe.

La acest capitol trebuie remarcată publicarea în anul 2015 a Volumului O luptă neterminată este al treilea în seria recuperărilor documentare din Arhiva Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, îngrijit de regretatul profesor clujean Aurel Sasu. Îngrijitorul ediției spunea: „Dialogul epistolar, început la 10 decembrie 1965 (George Alexe), respectiv 15 iulie 1969 (Bartolomeu Valeriu Anania)”. Acest schimb epistolar „este marcat, prin urmare, de lungi întreruperi şi absenţe, care nu afectează, totuşi, esenţa comuniunii de fapte, gânduri şi iluzii”.

Cititorul va descoperi în paginile acestea de corespondență atât lupta pentru supraviețuire a unor oameni cufundați în mrejele unei lumi occidentale, nu de puține ori neantizante, ci și detalii legate de dosarul diasporei românești americane, încă fracturată și marcată de dramele comunismului și ale exilului.

Dincolo de toate acestea, figura Mitropolitului Bartolomeu Anania s-a înobilat, în urma experienței americane, cu respirația largă a libertății pe care o societate ți-o oferă gratuit, doar în schimbul onestității. Cu această mare lecție, Părintele s-a angajat până la capătul vieții în slujirea Bisericii și a oamenilor, oferind în toate circumstanțele vieții exemplul propriei sale libertăți interioare, în care a trăit, a vorbit și a scris.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Editorial
Când pică Internetul

Când pică Internetul

Printr-o fericită întâmplare, am reuşit să intru în posesia unei case aflate undeva în mijlocul câmpiei Bărăganului. Câmpie a soarelui intens în timpul verii, a vântului iarna. Un loc de o poezie absolută, altădată un pustiu al ciulinilor, dropiilor şi lupilor, prin...

Aşteptarea cu rafinament a Apocalipsei

Aşteptarea cu rafinament a Apocalipsei

Apocalipsa, ultima carte a Noului Testament, mult timp interzisă, canonică în cele din urmă, a suscitat interesul și a aprins imaginația multora prin cadrele și scenele prezentate. Tema e evidentă, Eshatonul, Venirea în Slavă a Mântuitorului. Așteptată cu emoție și...

Să presupunem că Dumnezeu există…

Să presupunem că Dumnezeu există…

            Numărul argumentelor în favoarea existenței lui Dumnezeu s-a diminuat odată cu trecerea timpului, pe măsură ce forța lor a scăzut, nemaiputând promite validitate. Perspectiva logică pare a-L fi pierdut pe Dumnezeu, iar a dovedi celor necredincioși, doar pe...

În căutarea duhului pierdut al Crăciunului

În căutarea duhului pierdut al Crăciunului

„Dumnezeu S-a îmbrăcat în firea umană ca, venind între noi, să ne înveţe şi, învăţând, să ne arate acele lucruri pe care noi nu le putem vedea” (Sfântul Ioan Hrisostom) Paradoxul   şi misterul Întrupării Naşterea lui Hristos este, prin excelenţă, un eveniment teologic...