Pr. Constantin Necula, Risipitorii. Meditații la Evangheliile Duminicilor de peste an, Editura Agnos, Sibiu, 2020, 285 p.

de | oct. 29, 2020 | Cărți vechi și noi

Părintele Constantin Necula e un risipitor. Acest fapt nu mai reprezintă pentru nimeni un secret. Împarte cu nemiluita, încoace și încolo, fără a avea vreo strategie, sau a se drămui, într-un fel sau altul, bucurie și cuvânt ziditor. Dovada faptelor „reprobabile” ale preacucerniciei sale, poate fi lesne găsită. E depozitată în paginile celor peste 80 de volume, ce vin să-i certifice calitățile omiletice.

O antologie aparte este cea intitulată Risipitorii, apărută la Editura Agnos din Sibiu, în anul 2020. Ea conține frumoase meditații la toate duminicile de peste an. Despovărată, deși nu întru totul, de anumite metehne pretextat științifice ce însoțesc adesea demersurile de acest fel, făcându-le să pară mai savante, ea nu este totuși o lucrare ce să nu aibă un background științific. Dimpotrivă, lista bibliografică de la final (p. 283-285), și notele de subsol, ce nu încarcă însă, excesiv și inutil textul, vin să arate că la baza ei a stat o intensă activitate de documentare.

Frumusețea și utilitatea întregului periplu cu caracter catehetico-omiletic, rezidă în inspirata îmbinare între mesajul scripturistic și actualitate. Părintele profesor vine, în fiecare dintre cuvintele pe care le oferă, să arate perenitatea mesajului evanghelic și să-i ofere o lectură în cheie actuală. Uneori o face constatând cu tristețe modul în care societatea contemporană distorsionează mesajele cu adevărat importante, alteori prin intermediul unor adevărate exhortații. Sunt și situații în care, într-o formă ce aduce izbitor de mult cu psihologia inversă, le pune în legătură pe amândouă. Iată un astfel de exemplu:

„Zorii Milei lui Dumnezeu. Într-o epocă a omului ameliorat, propovăduit de idolatrii transumanismului, în care limitele tehnicii se mișcă spre absurdul iadului, cu nonșalanța inconștientului rupt de orice etică, mai contează Învierea? Suntem dispuși să mai murim pentru ea? Va fi tot mai greu. Un soi de incertitudine mieroasă se strecoară și în inimile și viețile creștinilor. Suntem mai atenți la creșterea credulității noastre, frângem credincioșiile noastre în frici absurde, în melancolii lipsite de nădejdea prezenței lui Hristos în lume. De aceea suntem zdrobiți între mecanismele politicului. Oxidați în acidul bârfelor cotidiene și al judecării aproapelui. Suntem mai atenți la postări pe facebook, decât la răstignirea ce ne-a izbăvit de moarte. Semn că ne uităm Învierea. Sau o acceptăm doar ca posibilitate de odihnă în consumismul noii genetici socile. În care nu existăm decât dacă suntem factori activi ai consumului”. (p. 61).

            Odată cu părintele Necula, limbajul dezingambat nu mai aste doar un apanaj al artei poetice. Poate fi întâlnit și în spațiul teologic. Aici, el este susținut de puternice metafore, a căror dimensiune estetică pălește însă, în fața Adevărului Revelat și Întrupat. Clericul sibian e demult dezbărat de vechi clișee popești, ce încă mai bântuie multe dintre amvoanele noastre. Vorbește inimii omului. Într-un mod îngrijit, plăcut, ce nu jignește, dar produce efecte profunde. Face inima să tresalte, când de bucurie, când de lacrimi ce-i brăzdează chipul. În plus, mesajul lui nu e unul tributar discursului retoric. Nu se dorește a fi o formă de manifestare a esteticului liturgic. Omul nu vorbește pentru a impresiona și nu așteaptă aplauze. Dimpotrivă. Slovele sau gândurile lui sunt înzestrate de conținut practic. Părintele radiografiază realități. Vine să constate anumite aspecte. Se luptă, nu chiar ca Don Quijote, cu morile de vânt, dar nici departe tare nu este. Nu din vina lui, ci a tarelor sociale ce ne bântuie. E și el parte a unei societăți, pe care ar dori-o nițel astfel. Și chiar dacă, e posibil să nu reușească s-o miște înspre alte direcții la nivelul macro, a schimbat și va schimba cu certitudine multe suflete. În plus, propune soluții. Spune clar și răspicat că înțelegerea stării în care se găsește lumea, nu reprezintă un motiv suficient de puternic pentru plafonare. Pe un ton cu accente moralizatoare, vine să îndemne și să sfătuiască:

„Nu, nu dați vina pe Dumnezeu când confundăm mila cu sila, ori promisiunea cu minciuna! Și rugați-vă. De marți se redeschide viața universitară a României – nesuspendată, în fond, niciodată. Rugați-vă să îngăduie Dumnezeu generații luminate de înțelepciune și de pescari de oameni. Oameni care să valorizeze în viețile lor iubirea de vrăjmași, iertarea datornicilor și facerea de bine către cei maculați de ură. Vindecarea Țării poate veni numai din laboratoarele de rezistență la uciderea din culpă a sufletelor noastre. Poate că malul Tiberiadei este și banca studentului și catedra universitarului. Iar fericirea nu, nu poate fi termen de adus de undeva din cer, ci conținut construit cu fiecare clipă, în care învățăm să împlinim Evanghelia. Ca un manual de supraviețuire la vremea de diluviu a răutății în care viețuim”. (p. 181).  

            Cu astfel de gânduri își îmbărbătează și astăzi, părintele Constantin Necula, credincioșii, vorbindu-le fie de la amvonul Catedralei sibiene, fie de la cele ale bisericilor prin care se perindă, pentru a aduce vrednică roadă lui Hristos. Cuvintele lui mustesc de optimism și trezesc la viață. În plus, sunt dublate de o frumoasă trăire, căci autorul e un om ce desfășoară o susținută misiune în ograda Bisericii. E un agricultor atipic, ce aduce totuși roadă mai bună decât mulți alți truditori în același ogor. Și nu-i un egoist dintr-acela, cum sunt mulți oameni pricepuți. Invită și pe alții să-i urmeze metodele. Le oferă mijloacele necesare și chiar îi îndeamnă și susține. Preferă roada abundentă, din care să „risipească” mai apoi și celor mai puțin norocoși, nu munca cu randament de subzistență.

Câtă vreme mai există astfel de oameni, ar fi bine să-i cercetăm și să ne adăpăm de la izvorul învățăturilor lor. Ei vin să ne arate nouă, dar și societății secularizate, o altă față a Ortodoxiei. Una ce-și ascunde cutele-n suflet, unde se străduiește să le tămăduiască, și-și ține mereu zâmbetul pe buze. Nu, nu un zâmbet fals, o grimasă ce dezgustă, ci acela luminos, ce vine să arate că Ortodoxia nu ia chipul tristeții, ci cel al bucuriei! Acea Ortodoxie fermecătoare, pe care și-o dorește de bună seamă și Hristos și pe care ar trebui, cu certitudine, s-o căutăm și noi. O regăsiți de fiecare dată când întâlniți oameni ca părintele ce poartă numele Împăratului ce-a dat o nouă cale creștinismului. Un dram din ea transpare și din volumul pe care vi-l pun cu drag înainte! Lectură plăcută!

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro.

Ultimele articole

„Averea” și poruncile

„Averea” și poruncile

Text și context Capitolul ce găzduiește pericopa evanghelica de astăzi debutează cu o parabolă. Hristos  vorbește despre dreptatea divină. Se folosește de un exemplu care-i permite, pe baza contrastului, să arate ce diferență este între logica și justiția divină și...

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Școala Primară „Sfântul Stelian” din Bistrița

Unul dintre aspectele vieții religioase creștine este devenirea omului după trăsăturile naturii sale. Acest demers presupune învățarea și educarea sa progresivă, în mai multe etape, conform dezvoltării specifice firii sale. Dintru început relația omului cu Dumnezeu...

Intrarea noastră în Biserică

Intrarea noastră în Biserică

Nu, acesta nu e un eseu despre urgenţa instituţionalizării educaţiei încă de la vârste fragede, în care nu cred, și nici despre educaţia extrainstituţională sau libertatea părinţilor în alegerile pentru cei mici. Acesta e un text despre recunoștinţă. Pe 21 noiembrie...

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Ospitalitatea sufletească și cea trupească

Aspecte introductive Hristos ni se prezintă astăzi în ipostaza de oaspete. După ce învață poporul, caută căldura și primirea amicală a lui Lazăr. Va poposi de mai multe ori la acesta în decursul complexelor Lui peripluri propovăduitoare. Se simțea de bună seamă bine...

Mai multe din Cărți vechi și noi
Recomandare de carte: „JURNAL Părintele Sofian, zugravul de suflete”

Recomandare de carte: „JURNAL Părintele Sofian, zugravul de suflete”

Într-un interviu acordat recent, cunoscutul profesor și psiholog clujean Mircea Miclea spunea că, în vremuri de criză, omul are nevoie de un plan, altfel spus să aibă un scop clar. Universitarul mai arată că, în general  cei care au avut un scop clar, au traversat...

Un Jurnal cât o Școală

Un Jurnal cât o Școală

Am admirat mereu oamenii care au reușit să își descrie devenirea întru ființă în paginile unui Jurnal. Desigur că Jurnalul de la Păltiniș sau, mai aproape acela a lui Sașa Pană ori Kafka, asupra cărora sper să-mi îngăduie Dumnezeu să pot reveni, s-au întretăiat în...