Viața Bisericii pulsează în fiecare comunitate, prestigioasă sau neînsemnată, unde credincioșii se adună pentru a-L lăuda pe Dumnezeu și a se împărtăși de El. În arealul Transilvaniei, avem multe parohii cu preoți și credincioși vrednici, care își manifestă discret dar profund evlavia și pentru ale căror rugăciuni poate că Dumnezeu ține lumea. Parohia Hășdate, de lângă Gherla (jud. Cluj), a aniversat de curând 50 de ani de la edificarea locașului de cult. Actualmente, păstorită cu abnegație de părintele Florin-Constantin Dobocan (totodată Inspector eparhial financiar contabil în cadrul Arhiepiscopiei Clujului), parohia își împlinește pe mai departe menirea, ritmul liturgic, activitățile cu copiii și implicarea credincioșilor adeverind dinamismul ei. Cu prilejul acestei aniversări, părintele Dobocan a publicat la Editura Renașterea un album monografic ce surprinde istoricul acestei comunități precum și instantanee din viața de zi cu zi a parohiei.
„Acum 50 de ani, într-un colț de Transilvanie plin de credință și speranță, s-a ridicat cu trudă și dăruire Biserica Ortodoxă din Hășdate. Această biserică nu este doar un edificiu de piatră, ci un loc de reculegere al sufletelor, un loc unde comunitatea și-a găsit alinarea și nădejdea. La temelia acestei biserici stau oameni de o mare valoare duhovnicească, dintre care se remarcă inimosul Părinte Gavril Zob, un stâlp de credință și devotament.În această călătorie sfântă a Bisericii Ortodoxe din Hășdate, Părintele Zob Gavril a primit un sprijin neprețuit în persoana Părintelui Ioan Morar, un cărturar și pedagog desăvârșit. Din anul 1976, Părintele Ioan a adus ortodoxia în viețile copiilor și tinerilor din Hășdate, catehizându-i cu răbdare și pasiune. Mai tânăr și plin de energie, Părintele Ioan a împletit învățăturile duhovnicești cu talentul său de a organiza și inspira, formând primul cor de tineri și copii, o veritabilă pepinieră de valori morale și duhovnicești.La rândul meu, am încercat să continui să clădesc pe fundația duhovnicească construită de marii mei înaintași. În fiecare zi, am simțit «povara» acestei moșteniri și, totodată, privilegiul de a fi un pionier în continuarea drumului lor duhovnicesc. Cu fiecare slujbă, cu fiecare cuvânt rostit și cu fiecare gest de iubire și înțelegere, am căutat să onorez învățăturile lor, să împărtășesc aceeași pasiune și devotament pentru credință și comunitate. În sufletul meu, ei trăiesc în continuare, iar eu sunt doar o verigă modestă în lanțul lor de credință și sacrificiu.”(Pr. Florin-Constantin Dobocan)