Astăzi, fiind o zi specială închinată mamei și tuturor femeilor, în cadrul rubricii „Din comorile ortodoxiei” am ales să aduc în fața dumneavoastră un articol semnat de părintele Gheorghe Paschia apărut în Telegraful Român, numărul 22 din 29 mai 1938. Articolul se intitulează „Mama după Sfânta Scriptură a Noului Testament”.
La mulți ani tuturor mamelor, bunicilor, soțiilor, iubitelor, prietenelor, doamnelor și domnișoarelor din viața noastră!
„Orice creatură materială, care are viaţă, are şi mamă. Dumnezeu ne-a arătat minunea ca o mamă să nască fără tată, dar nu ne-a descoperit până acum o fiinţă pământească care să fi venit la viaţă fără mamă.
Viaţa îşi are originea în cer. Ea ţine de spirit, dar pe pământ se exercită în legătură cu materia. Legătura aceasta cu materia se face numai prin mamă. Începutul existenţei noastre se face, deci, prin mamă. Numai îngerii, dintre creature, şi-au început existenţa, sau mai bine zis, le-a dat-o Dumnezeu, fără mamă.
Dintre vieţuitoare numai omul îşi dă seamă, că fără mamă nu ar fi venit pe lume, de aceea are pentru ea un respect deosebit. Nici oamenii însă nu au purtat totdeauna respectul cuvenit mamei.
De abia sub lumina învăţăturii creştine, ochii se deschid şi inimile se încălzesc, ca să iubească cu adevărat pe aceea care îşi iubeşte fiii, de multe ori mai mult ca pe sine însăşi.
Sfânta Scriptură a Noului Testament are pe prima pagină a ei scris cuvântul de mamă. Mama minune. Mama care a cuprins în pântecele său pe Acela pe care nu-L poate încăpea toată făptura.
Singura mamă care a născut fără bărbat. Singura fecioară mamă şi unica mamă pururea fecioară. Numele ei este Maria. Ca fecioară ea singură a auzit de la îngerul Gavriil cuvintele de salutare: «Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar» (Luca 1, 28), iar ca mamă, este unica pe care milioane de creştini o cinstesc, numind-o împreună cu Elisabeta: «Maica Domnului» (Luca 1, 43), sau Născătoare de Dumnezeu.
Din cele 86 de locuri unde autorii sfinţiţi întrebuinţează cuvântul de mamă — mitir — în Noul Testament, majoritatea lor numesc sau se referă la Maica Mântuitorului. Ea «este binecuvântată între femei» (Luca 1, 42), dar a fost, poate, şi cea mai necăjită şi îndurerată dintre femei.
Nu trecuse decât puţin timp de când născuse în iesle, ca nici o altă mamă, şi primeşte vestea că trebuie să fugă cu copilul în Egipt şi de acolo să vie înapoi (Mat. 2, 13—14; 20, 21).
Apoi, munceşte din greu pentru a-l crește. În 33 de ani, cât Fiul său a fost pe pământ a avut mai multe griji decât bucurii, pentru ca să aibă apoi durerea cea mai grea din câte a avut-o şi o va avea o mamă: să-şi vadă Fiul răstignit de acei cărora Ie vindecase bolnavii şi le înviase morţii. Da, la îndemnul cărturarilor şi fariseilor şi dintr-aceştia strigară: «să se răstignească!»
Dragostea mamei pentru fii nu are margini. In calea mamei focul nu mai arde, valurile spumoase nu mai îneacă, săbiile ascuţite nu mai taie, animalele nu mai sfârtecă. Când Hristos a fost prins şi dus la răstignire, mamele s-au arătat mai curajoase decât ucenicii. Maria mama lui Iacob şi a lui Iosif, şi mama fiilor lui Zevedeu erau pe Golgota (Mat. 27, 56), în timp ce Petru, cel ce spusese că va muri cu Hristos, îşi plângea păcatul lepădării cine ştie în ce ungher al Ierusalimului.
Ce să mai spunem de Maica Domnului, care stă neclintită lângă cruce? Ea ar fi vrut bucuroasă să moară odată cu Fiul ei drag. Iubirea ei, durerea ei, a înţeles-o numai un ucenic, o mamă şi o femeie vindecată, care stau, alături de ea, lângă crucea lui Iisus (Ioan 19, 25—26).
Împinsă de dragostea de fii, o mamă se arată curajoasă nu numai când fiul ei este în primejdie de moarte, ci şi atunci când vrea ca fiii ei să ajungă bine în viaţă, să ocupe un loc de cinste în societate. Mama fiilor lui Zevedeu are îndrăzneala pe care n-o avuseseră cei doi fii ai ei, şi vine să ceară Domnului Iisus un favor pentru cei doi ucenici, fraţi între ei şi fii ai ei. «În vremea aceea, a venit la El mama fiilor lui Zevedeu împreună cu fiii ei, închinându-se şi cerând ceva de la El! Ci, El a întrebat-o: «Ce voieşti?» Îi răspunde: «Zi să şadă aceşti doi fii ai mei, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga Ta, întru împărăţia Ta» (Mat. 20, 20—21).
Mântuitorul ştia de cât sacrificiu este în stare să facă dovadă o mamă, de aceea în diferite rânduri aminteşte porunca Legii vechi de a iubi cu cinste pe mamă ca şi pe tată: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta» (Mat. 19, 19).
Sfântul Apostol Pavel, de asemenea, aminteşte vechea poruncă: «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta este porunca cea dintâi, care are făgăduinţă, ca să-ţi fie ţie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ» (Efes. 6, 2-3).
Mântuitorul însuşi a dat exemplu de iubire a mamei. In Cana Galileii, El ascultă rugămintea Maicii Sale şi preface apa în vin (loan 2, 1 —11); pe Cruce fiind, o încredinţează lui loan spre îngrijire prin cuvintele: «Femeie, iată Fiul tău!» Apoi a zis ucenicului: «Iată mama ta!» Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o în casa sa» (loan 19, 26—17). Tot aşa a avut El milă de văduva din Nain înviind pe singurul ei fiu (Luca 7, 11—14), faţă de femeia canaaneancă (Mat. 15, 22—28) şi de alţi părinţi îndureraţi.
Iubirea faţă de mame se vede şi din cuvintele de sfat pe care sfântul Apostol Pavel le dă lui Timotei: «Pe femeile bătrâne îndeamnă-le ca pe nişte mame» (I Timotei 5, 2), precum şi din următoarea salutare: «îmbrăţişaţi pe Ruf, cel ales întru Domnul şi pe mama lui, care este şi a mea» (Rom. 16, 13).
Prin căsătorie «omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup» (Efes. 5, 31). Acest lucru nu înseamnă că tinerii nu-şi vor mai iubi părinţii sau că nu mai sunt obligaţi la aceasta, ci că mama şi tata nu vor mai fi de acum singurii iubiţi, trebuind să iubească şi pe socrii şi tot aşa să se iubească pe ei, soţii între ei.
Iubirea de mamă şi tata, ca orice altă iubire familială, nu poate fi întrecută, după învăţătura evangheliei, decât de iubirea de Dumnezeu. «Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mama sa şi pe femeia sa şi pe copiii săi şi pe fraţii şi pe surorile sale, ba încă şi viaţa sa, nu poate să fie ucenicul meu» (Luca 14, 26). Arătând răsplata ce o vor avea toţi cei ce vor iubi mai mult pe Dumnezeu şi îi vor urma Lui şi Evangheliei, Mântuitorul repetă condiţiile uceniciei. (Marcu 10, 29—30).
Mamele trebuie să-şi crească copiii in această iubire supremă. Copiii sunt ai lor, dar, în primul rând, sunt ai lui Dumnezeu, care le-a dat viaţă. Pentru iubirea de Dumnezeu copilul este dezlegat de porunca ce spune: «Copiilor, ascultaţi pe părinţii voştri întru toate, căci aceasta este bineplăcut lui Dumnezeu» (Coloseni 3, 20).
Dacă Salomeea călca această ascultare şi refuza porunca mamei sale Irodiada, capul Sfântului loan Botezătorul n-ar fi căzut, iar istoricul sfinţit n-ar fi scris: «Ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: «Dă-mi aici în tipsie, capul lui loan Botezătorul… Şi capul lui fu adus pe tipsie şi fu dat fetei, iar ea îl duse mamei sale» (Mat. 14, 8, 11)).
Iată aici întrebuinţat de două ori cuvântul de mamă, pentru a se numi o mamă rea, stricată, adulteră şi criminală.
Îndemnându-şi fiica a cere săvârşirea unei crime, ea a făcut-o nevrednică de Dumnezeu, căci scris este: «Cel ce iubeşte pe tatăl său şi pe mama sa mai mult decât pe mine, nu este vrednic de mine» (Mat. 10, 37). Ori Salomeea a iubit mai mult pe mama ei, ascultându-i povaţa. Pentru urmaşele Irodiadei, mama criminală, mai dăm următoarele cuvinte din Cartea Sfântă, unde se vorbeşte despre mamă. Despre Sf. Ioan Botezătorul s’a spus: «Chiar din pântecele mamei sale va fi plin de Duhul Sfânt» (Luca 1, 15); «Cel ce m-a ales din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin darul Său, bine a voit să descopere pe Fiul său întru mine» (Gal. 1, 15).
Să ia aminte mamele care îşi omoară copiii în pântece prin doctorii, buruieni, prin intervenţiile medicilor sau prin orice alt mijloc şi zic că nu este păcat, pentru că pruncul nu are viaţă! Dacă va fi plin de Duhul Sfânt un copil din pântecele maicii sale, cu atât mai mult va fi plin el de viaţă, căci Duhul Sfânt nu se revarsă peste lucruri fără viaţă.
Şi apoi, de unde ştii tu, mamă criminală, că Dumnezeu nu va fi ales pe fiul tău din pântece spre a-l chema la o lucrare a Lui ? Irodiada a săvârşit crimă prin cererea fiicei sale, tu o săvârşeşti omorându-ţi direct chiar pe fiul tău. Eşti mult mai vinovată decât ea, de aceea meriţi să ţi se scrie pe frunte: «Mama stricatelor şi a urâciunilor pământului» (Apocalipsă 17, 5).
Dorinţa noastră este ca toate mamele creştine să aibă exemplul de urmat pe aceea cu al cărei nume începe Sfânta Scriptură a Noului Testament, nu pe aceea din Apocalipsă cu care Sfânta Carte termină înşiruirea numelor de mamă.
Dorim mame de Bună Vestire, nu de Apocalipsă, pentru ceruri, nu pentru gheena focului.”
