Praznicul Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Strâmba

de | aug. 16, 2015 | Actualitatea religioasă

La prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strâmba, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. Alături de Preasfinția Sa au slujit în sobor peste 20 de clerici.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit pe tânărul teolog Radu Oros întru diacon. La finalul 2Hramul Manastirii Stramba 10slujbei, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat o diplomă de ctitor al Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului, părintelui stareț, arhimandritul Grighentie Oțelea. Totodată, Preasfinția Sa i-a oferit și o machetă, la scară redusă, a Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Pelerinii au sosit în număr mare la mănăstire, cu o zi înainte, când au participat la slujbe până târziu în noapte, dormind apoi sub cerul liber. După slujba Prohodului Maicii Domnului, preoții și credincioșii au înconjurat în sunet de toacă și clopote biserica de lemn a mănăstirii.

Începuturile Sfintei Mănăstiri Strâmba datează din secolul al XV-lea, mai exact din anul 1470, conform cercetărilor documentare ale istoricului Augustin Bunea. Potrivit tradiției, întemeietorul acestui sfânt locaș este o femeie bogată care avea un handicap la picior și coloană, fiind gârbovă (strâmbă). Aceasta avea o fiică bolnavă și văzând râvna la rugăciune a doi călugări ce pustniceau prin aceste locuri, i-a rugat să mijlocească prin rugăciune la Bunul Dumnezeu, pentru vindecarea fiicei sale, făgăduind averea sa, care era de 180 de iugăre de pământ și pe care s-a întemeiat ulterior așezământul monahal.

Biserica din lemn din incinta mănăstirii adăpostește o icoană „Maica Domnului cu Pruncul”, numită și „Dulcele sărut”, care a făcut celebră mănăstirea în perioada interbelică îndeosebi, amplificând pelerinajele. Potrivit tradiției, icoana a fost dăruită mănăstirii de către unul din marii latifundiari ai Gârboului care a comandat-o la vestitul Luca din Iclod, pe la anul 1673.

După ce începând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea mănăstirea a fost lipsită de viață monahală, după aproape 200 de ani, în anul 1993, aceasta a fost reactivată. În anul 1996 este numit stareț al mănăstirii Preacuviosul Părinte Grighentie Oțelea, care demarează lucrările de ridicare a unui nou ansamblu monahal ce cuprinde un paraclis și corpurile de chilii. Ulterior au fost ridicate arhondaricul, un centru de asistență socială, Centrul cultural „Sfânta Maria” ce cuprinde muzeul, biblioteca și o sală de lectură, precum și altarul de vară al mănăstirii. În anul 2010 Preasfințitul Părinte Petroniu a sfințit piatra de temeie pentru biserica de zid a mănăstirii, în prezent aceasta fiind deja acoperită.

De asemenea, mănăstirea este implicată în diferite acțiuni de întrajutorare a persoanelor sărmane. An de an, aici sunt organizate tabere pentru copiii participanți la proiectul „Alege școala” și nu numai, se desfășoară cercuri pedagogice ale profesorilor, conferințe tematice, precum și alte activități culturale.

Pentru activitatea deosebită a Preacuviosului Părinte stareț Grighentie Oțelea, cu aprobarea prealabilă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la hramul mănăstirii din anul 2012, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit pe Preacuvioșia Sa întru arhimandrit.

Ultimele articole

Liturghia credincioșilor

Liturghia credincioșilor

Liturghia credincioșilor poate fi împărțită pe mai multe secvențe, după cum urmează: partea introductivă, Vohodul Mare sau Ieșirea cu Cinstitele Daruri, Partea pregătitoare pentru săvârșirea Jertfei, Momentul central al Liturghiei: săvârșirea Jertfei (sfințirea Darurilor), săvârșirea Tainei (Împărtășirea) și partea finală.
Vom încerca, atât cât spațiul ne va permite să tratăm aceste părți componente.

Episcopul-vicar Benedict, la hramul bisericii din Iliuța Bozghii

Episcopul-vicar Benedict, la hramul bisericii din Iliuța Bozghii

În a treia zi de Rusalii, marți, 22 iunie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Iliuța Bozghii, comuna Tiha Bârgăului,...

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie

În a doua zi de Rusalii, luni, 21 iunie 2021, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea „Sfânta Treime” de la Soporu de Câmpie, județul Cluj, cu...

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com