Praznicul Botezului Domnului la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău

de | ian. 7, 2021

Miercuri, 6 ianuarie 2021, cu prilejul praznicului Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău. Cu această ocazie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-au numărat și preotul paroh Claudiu-Traian Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului, preotul Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și arhidiaconul Ionică Torcoş, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului.

În continuare, potrivit rânduielii bisericești, a fost oficiată slujba sfințirii apei, la care au participat numeroși credincioși, care, conform tradiției, au fost stropiți de către Preasfințitul Petroniu și preoții slujitori cu Aghiasmă Mare. Cei prezenți au dus, apoi, Aghiasma Mare la casele lor, pentru a o consuma cu toată evlavia până la odovania praznicului. 

De asemenea, preotul Mihai-Adrian Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizita făcută în parohie.

Piatra de temelie a bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul zălăuan Porolissum a fost sfinţită la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în anul 2000. În anul 2004, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noua biserică, iar în anul 2009, Preasfinția Sa a sfinţit şi casa parohială.

Parohia desfășoară pe parcursul întregului an numeroase acțiuni social-filantropice, cu precădere în perioada sărbătorilor mari ale creștinătății.

Anul 2016 a fost unul important în istoria acestei parohii, întrucât, în data de 12 iunie, lăcașul de cult a fost târnosit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Episcopia Sălajului
Binecuvântare arhierească în parohia Sălăjeni

Binecuvântare arhierească în parohia Sălăjeni

Duminică, 25 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Sălăjeni, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul a oficiat slujba de reîntemeiere a Sfintei Mese, ca urmare a deteriorării acesteia în...

Binecuvântarea capelei mortuare din parohia sălăjeană Bănișor

Binecuvântarea capelei mortuare din parohia sălăjeană Bănișor

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 18 aprilie 2021, în parohia Bănișor, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte:...

Binecuvântarea casei parohiale din localitatea sălăjeană Moiad

Binecuvântarea casei parohiale din localitatea sălăjeană Moiad

Duminică, 11 aprilie 2021, Preasfințitul Părinte Petroniu, episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din parohia Moiad, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi,...