Praznicul Botezului Domnului,la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău

de | ian. 6, 2019

 

Duminică, 6 ianuarie 2019, cu prilejul praznicului Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău. Cu această ocazie, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a numărat și părintele paroh Claudiu Nechita, consilierul social-filantropic al Episcopiei Sălajului.

În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, părintele diacon Ionuț Nosa a fost hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău. În continuare, potrivit rânduielii bisericești, a fost oficiată slujba sfințirii celei mari a apei, la care au participat numeroși credincioși, care, conform tradiției, au fost stropiți de către Preasfințitul Părinte Petroniu și preoții slujitori cu Agheasmă mare, sărutând sfânta cruce și primind anaforă. Cei prezenți au dus, apoi, Agheasma mare la casele lor, pentru a o consuma cu toată evlavia până la odovania praznicului.  

Piatra de temelie a bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul zălăuan Porolissum a fost sfinţită la sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, în anul 2000, crucea ridicării acestui lăcaș de cult fiindu-i încredințată Preacucernicului Părinte Alexandru Horvat. În anul 2004, Preasfinţitul Părinte Petroniu a săvârşit slujba de binecuvântare a lucrărilor efectuate la noua biserică, iar în anul 2009, Preasfinția Sa a sfinţit şi casa parohială.

În urma trecerii la Domnul a Părintelui paroh Alexandru Horvat, la sfârșitul lunii iulie a anului 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu a numit ca preot paroh pe părintele Claudiu Nechita, apropiat colaborator al părintelui Alexandru Horvat, în calitate de inspector, în cadrul Sectorului social-filantropic de la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului.  

Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” din Zalău desfășoară pe parcursul întregului an numeroase acțiuni social-filantropice, cu precădere în perioada sărbătorilor mari ale creștinătății.

Anul 2016 a fost unul important în istoria acestei parohii, întrucât, în data 12 iunie, lăcașul de cult a fost târnosit de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului și de Preasfințitul Părinte Petroniu, fiind așezate Sfinte Moaște în piciorul Sfintei Mese, care, mai apoi, a fost unsă cu Sfântul și Marele Mir.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Liturghia Darurilor la Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda 

Liturghia Darurilor la Mănăstirea Mihai Vodă de la Turda 

Vineri, 5 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat obștea monahală de la Mănăstirea „Mihai Vodă” din Turda, județul Cluj.  Cu acest prilej, de la ora 17:00, în biserica...