Praznicul Floriilor, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca

de | apr. 25, 2016 | Activități parohiale

Ultima Duminică din Postul Mare a fost pentru credincioșii din parohia clujeană „Adormirea Maicii Domnului” prilej de mare sporire duhovnicească.
Mai întâi, la Sfânta Liturghie, credincioșii s-au bucurat de slujirea și cuvâtul de învățătura ale părintelui pofesor Marian Sidon, inspectorul școlar al judeţului Cluj pentru disciplina religie.
În cuvântul de învățătură, pr. prof. Marian Sidon a vorbit despre Intrarea Domnului în Ierusalim, singura intrare triumfală, menționând în introducerea cuvâtului său că evenimentele din viața Mântuitorul Nostru Iisus Hristos nu sunt întâmplătoare, ci împliniri ale profețiilor din Vechiul Testament.
Apoi părintele Marian Sidon a prezentat contextul în care s-au petrecut ultimele evenimentele din viața Mâtuitorului, explicând semnificația învierii lui Lazăr în iconomia planului lui Dumnezeu: „Hristos l-a înviat din morți pe Lazăr, arătând că poate să-l restabilească pe om din stricăciune”, a subliniat părintele profesor.
În concluzie, părintele Marian Sidon a arătat că există un Ierusalim istoric, în care a intrat Histos acum două mii de ani, există un Ierusalim ceresc, care nu este altceva decât Împărăția lui Dumnzeu și mai există un Ierusalim al sufletului, pornind de la cuvintele Mântuitorului că „Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul sufletului nostru”.
Duminica ce precede Săptămâna Patimilor a culminat după Denia de seară cu piesa de teatru „Patimile Domnului” în interpretarea grupului parohial de adolescenți, grupul condus de Irina Enea fiind de altfel un proiect-pilot în parohia „Adormirea Maicii Domnului”. În prezența a zeci de credincioși și oaspeți, adolescenții, ajutați de frații lor mai mari de la grupul parohial de tineret, au pus în scenă Procesul, Patimile și Răstignirea Mântuitorului, iar la final, Arătările Domnului după Înviere.
„Interpretarea, prezența scenică, recuzita, bătăile în toacă – întreg spectacolul a fost impresionant. Suntem bucuroși că avem asemenea copii în biserica noastră și îi mulțumim lui Dumnezeu ca prin tinerii aceștia am avut o intrare atât de frumoasă în Săptămâna Patimilor, care a reușit să miște inimile tuturor celor prezenți”, a declarat părintele paroh Dan Hognogi.

Ultimele articole

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Parohia clujeană „Întâmpinarea Domnului”, în sărbătoare

Praznicul Întâmpinării Domnului, sărbătorit anual pe 2 februarie, are o însemnătate aparte pentru credincioșii parohiei clujene de pe strada București, deoarece este hramul locașului de cult. Prăznuirea a început din ajun cu oficierea slujbei Vecerniei și a Litiei de...

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

Comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei

La Huedin a avut loc vineri, 31 ianuarie, comemorarea luptătorilor anticomuniști din zona Vlădesei a Munților Apuseni. În prima parte a zilei, în prezența cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul Teoretic Octavian Goga  din Huedin, protopopul de Huedin pr. Dan...

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii

Paraclisul Protopopiatului Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan. Invitatul părintelui protopop Dan Lupuțan a fost părintele profesor Dorin Ielciu, preot slujitor la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Cluj-Napoca....

Hramul Parohiei Someșul Cald

Hramul Parohiei Someșul Cald

Joi, 30 ianuarie, Parohia Someșul Cald din Protopopiatul Huedin și-a sărbătorit ocrotitorii, pe Sfinții Trei Ierarhi. Începând cu ora 10.00, în biserica parohială, s-a săvârșit Sfânta Liturghie de către un sobor de preoți din parohiile învecinate și mulțime de...