Considerată sărbătoare împărătească, Botezul Domnului denumită în popor şi Boboteaza, este ţinută la data de 6 ianuarie în Biserica Răsăriteană[1]; amintindu-ne de botezul primit de Mântuitor din mâna Sfântului Ioan Botezătorul în râul Iordan^[2]. Acest praznic se mai numeşte Teofanie sau Epifanie, tradus prin Arătarea Domnului. Sărbătoarea a fost prăznuită încă din secolul al al III-lea la Alexandria fiind consemnată de către Sfântul Clement Alexandrinul^[3]; ea era celebrată alături de Praznicul Naşterii Domnului^[4]. În Apus a fost preluată în veacul al IV-lea şi la rândul lor, apusenii, au dăruit Răsăritului sărbătoarea Naşterii Domnului. O predică din secolul al III-lea, la această sărbătoare, este atribuită Sfântului Grigorie Taumaturgul, iar în Testamentum Domini (secolul al IV-lea), Epifania este singura sărbătoare amintită, pe lângă Paşti şi Rusalii. În această zi se obișnuia să fie botezaţi catehumenii în amintirea Botezului Domnului, botezul însemnând deci şi o luminare a credinciosului – sărbătoarea primind numele de sărbătoarea luminilor sau cea a luminii.^[5]

Tema iconografică

 Subiectul se va dezvolta pe baza textelor evangheliilor sinoptice, existând, de asemenea, şi influenţe din evangheliile apocrife precum şi cele ale imagisticii păgâne.

 Botezul Domnului, frescă, sec. al II-lea, Catacomba San Callisto, Roma. Botezul Domnului, frescă, sec. al III-lea, Catacomba San Pietro şi Marcellino, Roma

În aceste imagini schema iconografică este redusă substanţial, astfel Iisus este pictat copil, în imediata sa apropiere se găseşte Sfântul Ioan Botezătorul sugerat ierarhic mai mare şi deasupra, porumbelul – simbolul Sfântului Duh. Înaintemergătorul este înfăţişat punându-I mâna dreaptă pe capul lui Iisus, gest ce va persista în iconografie, chiar dacă nu este explicat direct în textul evanghelic, el subliniază primordialitatea lui Iisus, cel ce a primit întâiul, dubla pecete a apei şi a focului.

Imaginea Botezului este întâlnită încă de la sfârşitul veacului al II-lea şi începutul celui de-al III-lea în pictura parietală a catacombelor din cimitirul San Callisto, precum Catacomba San Pietro și Marcellino. Această primă imagine sublinează ideea că în momentul botezului, Hristos este la începutul misiunii sale publice; de asemenea reflectă viziunea transmiterii între Vechiul Testament şi Noul Testament prin însuşi Fiul lui Dumnezeu.^[6]

Botezul Domnului, mozaic, sec. al VI-lea, Baptisteriul Arienilor, Ravenna. Botezul Domnului, mozaic, sec. al V-lea, Baptisteriul Ortodocşilor, Ravenna

În mozaicurile ravenniene, cu precădere în cel al Baptisteriului Arienilor, compoziţia cuprinde alături de elementele amintite şi o reprezentare simbolică a unui nobil bătrân, ce sugerează Iordanul. Începând din secolul al VI-lea, tipul lui Iisus sub forma unui copil sau tânăr imberb, va dispare, fapt demonstrat în miniatura Evangheliarului lui Rabula din anul 586, unde Îl întâlnim pe Hristos, cu barbă, ocupându-şi locul definitv, sub mâna Sfântului Ioan Botezătorul.^[7] Din acelaşi secol, ne parvine o altă schemă compoziţională în care îngerii sunt pictaţi cu mâinile ascunse, fapt ce provine din episodul imediat următor când Mântuitorul părăsit de ispitirea diavolului, va fi preluat de îngerii ce vin să-I slujească; (şi această imagine se va generaliza, întâlnită fiind până astăzi în iconografia contemporană)^[8].

                                                                                                                 Botezul Domnului, mozaic, sec. al XI-lea, Mănăstirea Daphni, Atena

Dacă la început, apa Iordanului e redusă dimensional (a se vedea picturile din catacombe), mai târziu ea va îmbrăţisa trupul lui Iisus, ilustrând practica creştină a Tainei Botezului, în care catehumenul se cufunda cu totul în apă. În secolul al XI-lea, la bisericile: Daphni şi la Hosios Lukas din Grecia, Iisus ne este înfăţişat în întregime acoperit de apă, iar din înaltul cerului alături de porumbel, observăm şi mâna ce binecuvântează; fapt ce defineşte prezenţa Sfintei Treimi în iconografia Botezului.

       Botezul Domnului, tempera pe lemn, sec. al XII-lea, Sfânta Ecaterina, Muntele Sinai

Tot la fel și în icoanele prăznicare de la Sinai din veacul al XII-lea îl observăm pe Mântuitorul cu aceleași elemente definitorii. Dionisie din Furna descrie momentul: Hristos stând gol în mijlocul Iordanului şi, la marginea râului, de-a dreapta lui Hristos, Înaintemergătorul uitându-se cu mâna în sus[fiind cu mâna] dreaptă pe capul lui Hristos, iar pe stânga întinzând-o în sus, ţine toiag ciobănesc] şi deasupra cerul iar dintr-ânsul coborându-se Sfântul Duh în [chip de porumb] cu o rază pe capul lui Hristos, şi în mijlocul razei aceste două cuvinte: Acesta este Fiul Meu cel iubit întru carele am binevoit. Şi de-a stânga îngeri stând cu bună-cucernicie, avându-şi mâinile sub îmbrăcămintele lor. Şi în jos de Înaintemergătorul, în Iordan, un om bătrân cu pielea goală, zăcând culcat şi uitându-se dinapoi cu frică la Hristos, ţine o năstrapă şi toarnă apă;şi peşti împrejurul [picioarelor] lui Hristos.^[9]

Icoana Botezului Domnului este bogată în semnificaţii teologice, cuprinzând elemente dogmatice, biblice şi din istoria apocrifă. Înţelegerea simbolisticii icoanei trebuie analizată pe etape, ea fiind împărţită în trei zone. Influențată de arta bizantină, arta rusă se difinește prin forme mai pământești, mai populare, ușor clasicizante, ca și în cazul lui Rubliov și a discipolilor săi^[10].

                 Andrei Rubliov, Botezul Domnului, tempera pe lemn, 1405, Catedrala Buna Vestire, Moscova

A. Zona superioară Porumbelul – simobolul Duhului Sfânt

Partea de sus a icoanei cuprinde versanţii muntoși, bolta cerească, raza şi porumbelul. În această partea a compoziţiei apare o emisferă de culoare gri-albăstrui, aceasta fiind reprezentarea iconografică a bolţii cereşti, echivalentă, la nivel simbolic, cu cerurile deschise.^[11] Această emisferă semnifică totodată prezenţa lui Dumnezeu, a Sfintei Treimi, prezenţă evidenţiată uneori şi printr-o mână care binecuvântează, mână ce reprezintă iconografic glasul Tatălui care s-a auzit spunând:  Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit. (Matei 3, 17) ^[12]. Din cadrul acestei emisfere porneşte o rază de lumină îndreptată spre Hristos. Aproape de extremitatea razei, deasupra creştetului Mântuitorului, este reprezentat într-un contur sferic un porumbel alb – simbolul Duhului Sfânt care se arată în momentul Botezului Domnului.^[13]        Arătarea Sfântului Duhului în formă de porumbel, alături de cuvintele deja enunțate descoperă lumii dumnezeirea lui Hristos.^[14]

B. Zona centrală Acest spațiu îi cuprinde pe Sfântul Ioan Botezătorul, Mântuitorul Iisus Hristos în mijlocul râului Iordan şi îngerii slujitori.

 Mântuitorul Hristos

Iisus este reprezentat stând în picioare, în mijlocul râului Iordan, ca într-un mormânt curgător care Îi cuprinde trupul din toate părţile, înţelegând prin aceasta că nu doar o parte, ci tot trupul Lui s-a scufundat, ca semn al îngropării Lui, pentru că Botezul semnifică moartea Domnului (conform Coloseni 2, 12)^[15]. Chipul  Domnului are o expresie blândă şi smerită, arătând, în acelaşi timp sobrietate şi concentrare. Prin intrarea sau scufundarea Sa în apa Iordanului, El curăță apele, purificând întreaga lume. Mântuitorul Hristos este înfățișat, fie cu totul dezbrăcat, fie doar cu o pânză albă în dreptul şoldurilor (perizorium). Icoanele vechi îl prezintă pe Hristos gol, conform textelor liturgice, subliniind prin aceasta chenoza dumnezeirii Sale: Se dezbracă cel care a îmbrăcat cerul cu nori.” (Canonul praznicului, cântarea a 8-a, Utrenia din ajunul praznicului Botezului)^[16]. Cu toate că iconografia iniţială îl înfăţişează pe Hristos gol, astăzi este mai potrivit să fie înfăţişat cu o pânză în jurul coapselor, pentru a sublinia curăţia Celui Care este singur fără de păcat. În icoana de praznic, Iisus binecuvintează cu dreapta Sa apele, prefăcându-le să devină apele botezului sfințite de propriul Său trup^[17].

Înaintemergătorul Ioan

 Sfântul Ioan Botezătorul stă întotdeauna în partea dreaptă a lui Hristos, îmbrăcat cu tunică şi himation, care îi acoperă tot trupul, cu excepţia antebraţelor şi a picioarelor^[18]. El are o expresie de cutremurare și de smerenie. Este figurat întinzând mâna dreaptă şi atingând capul lui Hristos, în vreme ce, cu mâna stângă face un semn spre înălţime.^[19] Uneori, în mâna stângă, observăm un sul închis (răsucit), acesta simbolizează textul predicii sale. Sfântul Ioan se află în acelaşi timp aplecat, în semn de supunere şi sfială faţă de Cel căruia nu este vrednic să-I dezlege curelele încălţămintei.^[20] Atunci când Mântuitorul pare că pășește înainte, semn al asumării de bună voie a misiunii Sale, Proorocul Înaintemergător se înspăimântă spunând: eu sunt acela care are nevoie să fie botezat de către Tine, iar Tu vii la mine!…

 Îngerii

În faţa Sfântului Ioan Botezătorul, de cealaltă parte a râului, se află doi, trei sau chiar mai mulţi îngeri, aplecaţi, cu aripile lăsate într-o atitudine de slăvire, de rugăciune şi de slujire. Ideea includerii îngerilor în icoana Botezului apare, cel puţin din veacul al VI-lea, cu toate că prezenţa lor nu este indicată nici în Evanghelii şi nici în troparul care rezumă principalele momente ale evenimentului. Textele slujbelor, pomenindu-le prezenţa, vorbesc despre starea lor: Cetele îngereşti s-au umplut de mirare, de frică şi de bucurie (Tropar, glas 7, Ceasul al 9-lea), însă nu precizează rolul pe care aceştia l-au avut. Deşi rolul de slujitori ai Domnului nu este clar definit în ceea ce priveşte momentul Epifaniei, acest rol se dezvăluie într-un fragment următor relatării Botezului, în care aflăm că Iisus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavol, iar atunci când diavolul L-a lăsat, iată îngerii, venind la El Îi slujeau  (Matei 4,1; 4,11)^[21].

În orice caz, prezenţa îngerilor în icoana Botezului, cât şi în alte icoane precum: Naşterea Domnului, Buna Vestire, Învierea sau Înălţarea, atestă faptul că cetele îngereşti au fost martore nevăzute ale petrecerii în trup a Domnului,  încercând şi ele să pătrundă treptat înţelesurile tainei celei din veac ascunse (Coloseni 2,26) a Lui Dumnezeu. Între cei doi versanţi înalţi, curge râul Iordan cu revărsare mare. În unele icoane, apa în care a intrat Hristos Îi acoperă tot trupul până la umeri, în altele, apa curgătoare a râului apare de o parte şi de alta a înălţimii trupului Său şi sub picioare, fără a-L acoperi. Acest din urmă mod de reprezentare pare să fie utilizat pentru a nu strica linia clară a trupului, claritatea fiind unul din principiile folosite de iconarii bizantini. Detaliul arată că Botezul s-a făcut prin scufundare totală în apele Iordanului, după cum se menționează şi Evangheliile (Matei 3,16; Marcu 1,10). Râul Iordan este redat sub forma unei peşteri  întunecoase (imagine iconografică a iadului), sau a unui mormânt lichid, curgător, care cuprinde trupul Domnului (chip al înmormântării, reprodus în Taina Botezului prin cufundarea totală). Regăsim aici motivul peşterii care apare în icoana Naşterii Domnului, ca loc ce adăposteşte ieslea în care se află Pruncul Hristos. Astfel, prin acest element de legătură – peştera – se crează contrastul permanent între întunericul în care se afla omenirea, până la venirea Mântuitorului şi lumina dumnezeiască, ce pătrunde în lume odată cu Întruparea Sa. Tema apei ocupă un loc privilegiat în Sfintele Evanghelii. Odinioară imagine a morţii (potopul), ea este acum „izvor de apă vie” (Apocalipsa 21, 6; Ioan 4, 14). Odată cu intrarea lui Hristos în râul Iordan, firea umană, împreună cu întreaga creaţie îşi schimbă starea căzută şi se sfinţesc prin harul Duhului Sfânt.

C. Zona inferioară

Făpturile marine și pomul cu securea

Zona inferioară a icoanei cuprinde făpturile marine şi pomul cu securea. La picioarele Mântuitorului, sunt înfăţişate adesea, în dimensiuni discrete, siluetele a două personaje – un bărbat şi o femeie. Amândoi stau cu spatele la Hristos, iar chipurile lor au o expresie de mare uimire. Cele două siluete ilustrează texte ale Vechiului Testament care sunt prefigurări ale Botezului: Marea a văzut şi a fugit: Iordanul s-a întors înapoi (Psalmul 113, 3). Figura bărbătească – un personaj întins în albia râului, ţinând în mâini un vas din care se varsă apă – este reprezentarea alegorică a râului Iordan. Personajul este întors cu faţa de la Hristos, cuprins fiind de o mare uimire. Figura feminină – o femeie pe jumătate goală, purtând coroană pe cap şi sceptru în mână, luându-o la fugă călare pe unul sau doi peşti – este o alegorie a mării şi face trimitere la una din prefigurările Botezului – trecerea poporului iudeu prin Marea Roşie. Uneori, în jurul lui Hristos înoată peşti mici şi chiar copii, însă este de evitat introducerea în scenă a amănuntelor irelevante. Prezenţa şerpilor, a peştilor sau a copiilor în Iordan este legată de imaginaţia iconografilor ce aduc în compoziția icoanei o notă de pitoresc şi naturaleţe. Iconografia Botezului va cuprinde o diversitate şi varietate de ipostaze artistice în spaţiul picturii apusene, unde se va pune accentual, începând cu secolul al XII-lea, nu atât pe scufundarea în apă a lui Hristos aşa cum am amintit mai înainte, ci pe cel al stropirii Sale, conform Tainei Botezului din Biserica Romano-Catolică – astfel subiectul va primi o conotaţie nouă.^[22]

Botezul Domnului, tempera pe lemn, sec. al XVI-lea, Pskov State United Historical, Architectural and Fine Arts Museum-Reserve, Pskov.  Botezul Domnului, frescă, sec XVI, Mănăstirea Stavronichita, Sfântul Munte Athos

Botezul Domnului, frescă, sec. al XX-lea. Botezul Domnului, tempera pe lemn,  sec. al XX-lea

Toate aceste elemente acvatice trebuie reprezentate cu discreţie, în proporţii echilibrate, astfel încât să rămână în plan secund, pentru a nu produce o distragere inutilă a atenţiei de la componentele principale ale icoanei care conduc la adevărata înţelegere a însemnătăţii praznicului. În partea inferioară a icoanei, la picioarele Sfântului Ioan Botezătorul este reprezentat un arbust la baza căruia stă o secure, rezumat cutremurător al învăţăturii date de acesta fiecărui nou botezat: Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc. Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine, vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc  (Matei 3, 10-11).

Botezul lui Iisus, culori de apă pe sticlă, sec. al XVIII-lea, Școla de la Nicula, Colecţia Kessler, București

Icoana stilizată alătură pe Hristos binecuvântând, pe Ioan cu mâna în gestul botezului și porumbelul, simbolul Duhului Sfânt. Impresionează desenul sensibil, ductul cultelor care sugerează mişcarea, nuanţele rafinate ale unui colorit stins, toate acestea reflectă sensibiliatea artistului popular. Caracteristicile sunt aureolele enorme, figurile din prim plan profilate pe un fond monocrom de albastru dominant. Lipsa totală a ornamentelor vegetale e specifică celor mai vechi icoane de Nicula^[23].

Concluzii

Icoana Botezului este împlinirea iconică a textelor din Sfânta Scriptură, precum şi efortul creativ al iconografilor ce au ilustrat evenimentul, dându-i sens trancendental. Frumuseţea şi armonia elementelor ce constituie icoana Botezul Domnului ne aşează înainte, într-o singură axă descendentă de la Tatăl, la Fiul, prin Sfântul Duh unitatea treimică. După învăţătura Bisericii Ortodoxe, aşadar, Botezul Domnului nu este numai o teofanie, o arătare desăvârşită a lui Dumnezeu – Sfânta Treime şi o descoperire desăvârşită în faţa întregii creaţii a Mântuitorului Iisus Hristos ca Dumnezeu adevărat şi om adevărat, ci este şi o epifanie a firii întregi, a omului şi a lumii înconjurătoare, într-o nouă stare de existenţă. Botezul Dom­nului inaugurează o viaţă nouă, luminoasă şi plină de sens pentru cosmosul întreg, unde are să vieţuiască de acum înainte omul înnoit şi îndumnezeit de Hristos. Apa sfinţită de Duhul Sfânt este în chip tainic materia veacului viitor, purtând în ea pe Hristos şi pe Duhul cu puterile Lui dătătoare de viaţă şi îndumnezeitoare. Prin Taina Sfântului Botez, şi noi, creştinii ortodocşi, murim tainic cu Hristos faţă de păcat, dar şi înviem împreună cu El întru Împărăţia Sa veşnică şi binecuvântată. Tot ceea ce s-a petrecut la Botezul lui Hristos, s-a petrecut şi la botezul fiecăruia dintre noi. Sfântul Vasile cel Mare, scriind despre Botez, subliniză: Domnul, care cârmuieşte viaţa noastră, a întemeiat pentru noi Botezul, care are înlăuntrul său chipul morţii şi al vieţii… Apa este chipul morţii, al luării trupului întru îngropare, iar Duhul insuflă putere de viaţă dătătoare, care înnoieşte viaţa sufletului nostru, ducându-l de la moartea păcatului la viaţa dintâi. Coborând în apă murim împreună cu Hristos; ieşim din apă una cu Hristos Cel viu.^[24]

Finalizând, remarcăm faptul că, scena iconografică cu puține transformări în decursul secolelor odată consacrată se păstrează până astăzi într-o formă canonică imuabilă. Dacă la început artiștii oscilau în a-l reda pe Hristos adolescent, mai târziu el va fi redat matur și locul Său central va fi secondat de Sfântul Ioan și de îngeri.

[1] Parte din acest material se află în cartea autorului Marcel Ghe. Muntean,  Repertoriul picturii bizantine. Icoane de praznic, Ed. Renașterea, Cluj Napoca, 2014, pp. 53-62.

[2] Michel Quenot, Învierea şi icoana, Ed. Christiana, Bucureşti, 1999, p. 164. Sărbătoarea se suprapunea pe cea păgână închinată zeului Nil.

[3] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală II Noţiuni de artă bisericească, arhitectură şi pictură creştină, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, 2002, p. 163.

[4] Michel Quenot, Învierea și icoana, p. 164. La început Nașterea și Botezul se celebrau împreună, ele se vor delimita mai târziu după veacul al V-lea.

[5] Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală., pp. 202-203, a se vedea predicile Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântului. Ambrozie, Sfântului Chiril al Alexandriei.

[6] Frédérick, Tristan, Primele imagini creştine de la simbol la icoană secolul II-IV, Ed. Meridiane, Bucureşti, 2002, p. 178.

[7] Frédérick, Tristan, Primele imagini creştine de la simbol la icoană secolul II-IV, p.181.

[8] Wilhelm Nyssen, Începuturile picturii bizantine, Ed. IBMBOR., București, 1975, p. 99.

[9] Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, Bucureşti, 2000, p. 108.

[10]Viktor, Lazarev, Istoria picturii bizantine., v. III., Ed. Meridiane, Bucureşti, 1980, pp. 78, 79.

[11] Gerhard Maier, Evanghelia după Matei Ed. Lumina Lumii, Korntal, 1999, p. 61.

[12] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Ed. IBMBOR, București, 1994, p. 192.

[13] Gerhard Maier, Evanghelia după Matei, p. 62 – Evanghelistul îl compară pe Duhul Sfânt cu un porumbel, simbol al curăției.

[14] Michel Quenot, Învierea și icoana, p. 168.

[15] Paul Evdochimov, Arta icoanei, o teologie a frumuseţii, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1992, p. 245. Prin cuvintele de la Sfântului Evanghelist Matei (3, 15) atribuite Mântuitorului: Așa se cuvine nouă să împlnim toată dreptatea, Hristos își anunță cuvântul ultim din grădina Ghetsimani. Slujbele din 3, 4 și 5 ianuarie prezintă analogiii cu cele din Miercurea, Joia și Vinerea Sfântă și mai apoi Sâmbăta din Săptămâna Patimilor.

[16] Paul Evdochimov, Arta icoanei, o teologie a frumuseţii, p. 250. Nuditatea Domnului e cea adamică, Hristos înapoiază paradisiacul Său veșmânt de slavă umanității.

[17] Paul Evdochimov, Arta icoanei, o teologie a frumuseţii, p. 249.

[18] Paul Evdochimov, Arta icoanei, o teologie a frumuseţii, p. 245. Botezătorul prin prezența sa devine martorul supunerii și a ultimei kenozei a Domnului. Sfântul Ioan ca reprezentatnt al neamului omenesc, simbolizează întreaga umanitate martoră a iubirii dumnezeiești. Prin el toți oameniii se recunosc fii întru Fiul, fiii mult iubiți.

[19] Constantine Cavarnos, Ghid de iconografie bizantină, Ed.Sophia, București, 2005, p, 83.

[20] Gerhard Maier, Evanghelia după Marcu, Ed. Lumina Lumii, Korntal, 1999, p. 28.  Ioan Botezătorul a văzut asemenea lui Hristos cerurile deschise.

[21] Gerhard Maier, Evanghelia după Matei, pp. 71-72. – După căderea în păcat, odata cu Adam, îngerii au închis intrarea în Paradis. Ei îi slujesc atât lui Ilie asigurându-i hrana și apă, cât și lui Hristos după Botez.

[22] Louis Réau, Iconographie de L’Art Chrétien, t. II, Ed. Presses Universitaires de France, Paris, 1957, pp. 299-301.

[23] Dancu Juliana, Dancu Dumitru, Pictura țărănească pe sticlă, Ed.Meridiane, București, 1975, p. 160.

[24] Sfântul Vasile cel Mare, Despre Botez, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2010, p. 65.