Praznicul Nașterii Domnului în parohia Berchieșu

de | dec. 27, 2015

Praznicul Nașterii Domnului a fost unul cu totul deosebit în Parohia Ortodoxă Berchieșu din protopopiatul Turda.

Programul liturgic a debutat dimineața la ora 9:00 cu slujba Utreniei, urmată apoi de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia s-a citit mesajul pastoralei Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. La momentul cuvenit, mulți copii ai parohiei s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Corul de copii al parohiei, îmbrăcați în portul tradițional din zona de câmpie, îndrumat de doamna preoteasă Carmen-Adriana Negru, au pregătit un concert de colinde și poezii închinate Nașterii P1100682Domnului. De asemenea, băieții au adus în fața credincioșilor scena ,,Viflaimul”, un obicei tradițional din zonă. La final și-a făcut apariția și Moș Crăciun, care a avut tolba plină cu daruri pentru toți copiii parohiei.

„Au fost momente de adevărată bucurie duhovnicească pentru toți credincioșii, dar mai ales pentru cei mici. Prin aceste activități încercăm să apropiem copiii de Biserică, de sfintele slujbe, precum și a le descoperi importanța Bisericii în viața lor. Totodată ne străduim să ducem pe mai departe obiceiurile și tradițiile noastre românești”, a declarat pentru Radio Renașterea, părintele Vasile Negru.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Cerc preoțesc în parohia Rebra

Preoții din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonați de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 5-a după Paști în parohia Rebra din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în prezența unui...