Praznicul Nașterii Domnului în Suedia

de | dec. 25, 2015

Joi, 24 decembrie 2015, în Ajunul Praznicului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit în biserica parohiei românești din orașul suedez Uppsala, Ceasurile Împărătești și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Credincioșii s-au spovedit și s-au cuminecat cu Trupul și Sângele Mântuitorului. După slujbă, ierarhul a colindat cu preotul paroh Dan Virgil Păcurar și cu credincioșii, oferindu-le copiilor îndătinatele daruri de Crăciun.

Vineri, 25 decembrie 2015, de Praznicul Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica Parohiei Ortodoxe Române Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm. La Sfânta Liturghie au slujit părinții Toader Doroftei, Dumitru Stănei și arhidiaconul Sorin Sîplăcan.

La slujbă au participat numeroși credincioși din capitală iar mulți dintre ei s-au spovedit și s-au cuminecat cu Sfintele Taine.

În Cuvântul său pastoral părintele episcop a vorbit despre Maica Domnului Hrănitoarea cu lapte, care întruchipează Biserica ce ne cheamă spre o viață nouă izvorâtă din întruparea Fiului lui Dumnezeu.

După ce a transmis Cuvântul său pastoral, Preasfințitul Părinte Macarie i-a felicitat pe cei care își aniversează onomastica, fiind împărțite copiilor darurile prăznuirii. La final, la agapa creștină, credincioșii români au cântat colindele de acasă.

În după amiaza aceleiași zile, ierarhul a participat la serbarea Pomului de Crăciun în Parohia Ortodoxă Română Adormirea Maicii Domnului  din Stockholm, fiind înconjurat de preotul paroh Gheorghe Borca, de credincioșii și de copiii colindători.

_DSC0136

www.episcopiascandinavia.se

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea capelei mortuare din Șintereag

Sfințirea capelei mortuare din Șintereag

Luni, 30 octombrie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea ortodoxă din Parohia Șintereag, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej, de la...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Beclean

Clericii din Protopopiatul Ortodox Beclean s-au reunit luni, 30 octombrie 2023, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit la Biserica cu hramurile „Sfântul Apostol Andrei” și „Sfinții Martiri Brâncoveni”,...

Sfințirea clopotelor noii biserici din Dealu Negru

Sfințirea clopotelor noii biserici din Dealu Negru

În Duminica a 24-a după Rusalii, 29 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Dealu Negru, județul Cluj, cu prilejul sfințirii clopotelor noii...