Mai sunt doar câteva zile care ne despart de Praznicul Nașterii Maicii Domnului și în cadrul ediției de astăzi a emisiunii noastre vom reflecta împreună asupra acestei sărbători și vom încerca să învățăm câte ceva despre acest eveniment, cu scopul de a ne pregăti cum se cuvine pentru celebrarea acestui Praznic al Nașterii Maicii Domnului, care se deschide cu următoarea invitație, cu chemarea Bisericii prin imnele care se cântă la celebrarea liturgică a zilei de 8 septembrie: „Veniți toți credincioșii să alergăm către Fecioara, că iată se naște cea din pântece mai înainte rânduită a fi Maica Dumnezeului nostru, întru care taina cea preamărită a unirii celei negrăite a celor două firi ce s-au adunat împreună desăvârșit, s-a lucrat întru Hristos.”





