Praznicul Rusaliilor, prilej de bucurie pentru comunitatea parohiei „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca

de | mai 31, 2015 | Activități parohiale

De praznicul Rusaliilor parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca a organizat după Sfânta Liturghie o întâlnire cu părinții ai căror copii au fost botezați anul trecut în sfântul locaș. Cu toții au participat la o agapă, prilej cu care profesorul doctor Nicolae Miu a purtat un dialog cu părinții pe teme interesante privind familia, copiii și problemele legate de vaccinuri, antibiotice și alergii. Familiile au primit în dar diplome și iconițe.

„Aceste întâlniri demonstrează grija pe care parohia o poartă tuturor credincioșilor ei, dar mai ales tinerelor familii care sunt mlădițe vii ale Bisericii, atâta vreme cât își cresc copiii cu iubire și responsabilitate, în credința noastră străbună”, a spus părintele paroh Nicolae Buda.

Întâlnirea face parte din proiectul „Părinții și copiii în biserică” și a devenit deja o tradiție pentru parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, fiind organizată de câțiva ani în apropierea zilei de 1 iunie, ziua copiilor.

Ultimele articole

Seară duhovnicească la Someșul Rece, Protopopiatul Huedin

Seară duhovnicească la Someșul Rece, Protopopiatul Huedin

În Parohia Someșul Rece din Protopopiatul Huedin, păstorită de părintele Elefteriu Ștefăniță, au început miercuri, 20 martie 2019, serile duhovnicești din Postul Mare. Invitatul primei seri duhovnicești a fost părintele Lupuțan Dan, protopopul de Huedin. A fost...

Cerc preoțesc, la Dealu Negru

Cerc preoțesc, la Dealu Negru

Preoții aparținători Cercului preoțesc Călata s-au întrunit în ședință de lucru, în biserica filiei Dealu Negru, Protopopiatul Huedin, sub coordonarea părintelui Boc Teodor. Alături de preoți au participat un număr apreciabil de credincioși, precum și primarul comunei...

Cercul preoțesc la Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin

Cercul preoțesc la Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin

Cercul preoțesc Râșca s-a întrunit duminică, 10 martie 2019, în filia Giurcuța de Sus, Protopopiatul Huedin. Cu această ocazie a fost săvârșită Sfânta Liturghie în sobor de preoți, avându-l împreună slujitor pe părintele Lupuțan Dan, protopopul Huedinului. A fost...