Praznicul Schimbării la Față, la Mănăstirea Ilva Mare

de | aug. 6, 2015

Praznicul împărătesc al Schimbării la Față, închinat Mântuitorului Iisus Hristos a fost serbat de Biserica Ortodoxă joi, 6 august 2015. În această zi, numeroși credincioși de pe Valea Ilvei au ales să se roage la Mănăstirea „Schimbarea la Față” de la Ilva Mare, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpresfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Din grupul de pelerini au făcut parte și oficialități locale și județene.  Pe cei prezenți Înaltpresfințitul Părinte Andrei i-a îndemnat să nu aibă frică de moarte, pentru că Hristos a promis viață veșnică: „În general nouă oamenilor dispariția, plecarea, moartea nu ne sunt dragi. Nu le erau dragi nici ucenicilor Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul îi anunțase pe ei, pentru că se apropiau Patimile, că la Ierusalim va fi prins de cărturari, de farisei, că va fi dat în mâna romanilor, că îl vor răstingni. Când le-a spus că va fi răstignit s-au întristat și peste 6 zile ca să îi întărească și să nu-și piardă credința i-a dus pe munte și le-a demonstrat că este Dumnezeu. Dumnezeu e mai puternic decât moartea. Așa și nouă, El ne-a promis viața veșnică”.

La finalul Sfintei Liturghii s-a oficiat un Parastas pentru ctitorii mănăstirii, trecuți la cele veșnice.

Amplasată pe Valea Ilvei, Mănăstirea „Schimbarea la Față” a fost înființată în anul 1992 și este situată la 50 de km de orașul Năsăud.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfințirea noilor clopote ale bisericii din Berindu

Sfințirea noilor clopote ale bisericii din Berindu

În Duminica a 23-a după Rusalii, 22 octombrie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Berindu, județul Cluj, cu prilejul sfințirii noilor...

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Gherla

Conferință preoțească de toamnă în Protopopiatul Gherla

Clericii din Protopopiatul Ortodox Gherla s-au reunit joi, 19 octombrie 2023, în cadrul conferinței preoțești de toamnă. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, săvârșit în Biserica „Sfântul Proroc Ioan Botezătorul” din proximitatea sediului Protopopiatului Gherla,...