Praznicul Sfinților Trei Ierarhi, hramul școlilor teologice clujene

de | ian. 30, 2017

Praznicul închinat Sfinților Vasile, Grigore și Ioan, cei trei mari dascăli ai lumii și ierarhi, protectorii tuturor școlilor teologice ortodoxe, a fost sărbătorit în Eparhia Clujului într-o atmosferă de bucurie.  În ziua lor de pomenire, luni 30 ianuarie 2017, mulțime de credincioși din tot orașul, dar și cadre didactice și elevi și studenți de la cele două școli teologice din municipiu au luat parte la Liturghia Arhierească, oficiată în Catedrala Mitropolitană, de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Din soborul de preoți slujitori au făcut parte părinți profesori de la Seminarul Teologic și Facultatea de Teologie Ortodoxă, consilieri eparhiali, precum și preoți și diaconi, slujitori ai catedralei. În cadrul Sfintei Liturghii asist. univ. dr. Olimpiu Benea de la Facultate de Teologie Ortodoxă din Cluj a fost hirotonit diacon, iar pr. lect. Cosmin Cosmuța a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor, iar Andrei Mureșan, directorul adjunct al Seminarului Teologic Ortodox a fost numit iconom. Răspunsurile la slujbă au fost date de corurile celor două școli teologice, iar la momentul pricesnei un grup de elevi seminariști, dirijați de Profesorul Daniel Mocanu, a interpretat mai multe cântări religioase.

În cadrul cuvântului de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a îndemnat pe toți, în special pe teologi, să fie lumină în această lume și să-i îndrume pe oameni pe calea cea bună, a Mântuitorului Hristos care spune: „Eu sunt Lumina Lumii, cel ce-mi urmează mie nu va umbla într-un întuneric, ci va avea Lumina Vieții”. În vederea îndeplinirii acestei mari responsabilități de a fi luminători în lume, Ierarhul i-a adus drept exemplu de viețuire pe cei Trei Mari Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan, care prin viața, dar și prin învățăturile lor au ajutat la luminarea minților oamenilor. Înaltpreasfințitul Andrei și-a încheiat predica cu îndemnul Evangheliei de astăzi: „Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să-L preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri”.

La finalul Liturghiei a urmat un moment festiv în care a fost marcată sărbătoarea școlilor teologice. Mitropolitul Clujului a adresat tinerilor îndemnul de a fi luminători în această lume, urmând în acest fel îndemnul dat de Hristos în Evanghelia lui Ioan: „Nu voi m-ați ales pe mine, ci Eu v-am ales pe voi și v-am rânduit să mergeți și roadă să aduceți și roada voastră să rămână”.

Părintele profesor Vasile Stanciu, gazda evenimentului, le-a mulțumit tuturor pentru prezența și frumoasa comuniune din cadrul Sfintei Liturghii, spunând că ea a înnobilat sărbătoarea de astăzi. Părintele a ținut să transmită și un mesaj de suflet tinerilor teologi, îndemnându-i să-i ia ca model în viață pe Sfinții Trei Ierarhi, a căror seriozitate, inteligență și profunzime a gândirii au fost dublate de o viață spirituală pilduitoare vrednică de sfințenie și să-i păstreze în suflet ca pe niște icoane vii.

Prezent la manifestare rectorul Universității Babeș-Bolyai, Acad. Ioan Aurel Pop a vorbit despre istoria Eparhiei și despre ierarhii învățați ce s-au aflat de-a lungul timpului la cârma ei. Au fost amintiți Ștefan cel Mare și Sfânt, care a contribuit la edificarea ei, Episcopul Nicolae Ivan și Mitropolitul Bartolomeu, ambii mari cărturari care au ridicat prestigiul Bisericii și al Școlii. A luat parte la sărbătoarea școlilor teologice și inspectorul general al Inspectoratului Școlar al județului Cluj, Valentin Cuibus, care a punctat în discursul său rolul esențial pe care Biserica l-a avut și îl are în continuare în educația copiilor, care trebuie să fie o prioritate a societății în care trăim.

Liturghia oficiată în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca s-a finalizat cu un Parastas în memoria Mitropolitului Bartolomeu, de la a cărui trecere la cele veșnice s-au împlinit 6 ani. A fost pomenit și Episcopul Nicolae Ivan, cel care a ctitorit catedrala din centrul orașului, dar și care a înființat învățământul teologic clujean. Preoții alături de ierarh, dar și de credincioși și invitați, au coborât în cripta de la subsolul catedralei, pentru a rosti o ectenie la mormintele celor doi ierarhi clujeni, rugându-se împreună pentru veșnica lor pomenire.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

100 de ani de la jertfa eroilor de pe Muntele Grui

100 de ani de la jertfa eroilor de pe Muntele Grui

Joi, 9 iunie 2016, de sărbătoarea Înălțării Domnului, când este și Ziua Eroilor, s-au împlinit 100 de ani de la jertfa celor 60 de eroi de pe Vârful Grui din Munții Călimani. Cu această ocazie, respectându-se tradiția ultimilor ani, s-a oficiat Sfânta Liturghie la...

A dărui înseamnă bucurie

A dărui înseamnă bucurie

Peste 120 de copii din satul clujean Pălatca au primit daruri din partea Asociației Prieteniei Ecumenice din România. De la cei mici de grădiniță până la tinerii adolescenți, cu toții  i-au primit cu brațele deschise pe cei ce au venit să le facă o bucurie înainte de...

Icoana și tradiția din Transilvania, promovate pe meleaguri italiene

Icoana și tradiția din Transilvania, promovate pe meleaguri italiene

Italienii au putut cunoaște și admira în aceste zile frumusețea icoanei și tradiției din Transilvania. Mai multe lucrări realizate de monahia Justiniana Khiraly în atelierul Mănăstirii „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea clujeană Florești au fost expuse la...