În catehezele anterioare am urcat câteva trepte ale învățăturilor dogmatice, vorbind despre sfinți, sfinții îngeri și Maica Domnului. Practic, a fost vorba de un urcuș liturgic. Pășim acum pe cea mai înaltă treaptă, rostind câteva învățături despre Preasfânta Treime.
Știm cu toții că cea mai mare poruncă din Lege, reconfirmată de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este iubirea de Dumnezeu, dublată de iubirea aproapelui (Deut 6, 5; Lc 10, 28). E în logica firii să nu poți spune însă că iubești pe cineva dacă nu-l cunoști… Tot așa, nimeni nu poate afirma că-L iubește pe Dumnezeu dacă nu-L cunoaște, atât cât El ni S-a descoperit, desigur, și cât poate fiecare cuprinde. Cunoașterea lui Dumnezeu nu este doar un deziderat al omului care trăiește aiciși acum, ci este legată de veșnicie, după cuvintele Mântuitorului: „Aceasta este viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (In 17, 3). Iar când rostim cuvântul „Dumnezeu”, întotdeauna avem în vedere Sfânta Treime: Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, o singură ființă, întreită în persoane.
Dogma Sfintei Treimi reprezintă cea mai mare taină a creștinismului. De aceea, credem că în locul „dogmei Sfintei Treimi” este mai potrivită formularea „taina Sfintei Treimi”, datorită atributului infinității dumnezeiești, care copleșește capacitatea limitatăși relativă a cunoașterii umane. Întemeiați pe mărturiile Scripturii, toți Sfinții Părinți învață că Dumnezeu nu poate fi cunoscut în ființa Sa, ci doar în lucrările Sale, atât cât El însuși S-a revelat.
1. Mărturii scripturistice. Sfânta Scriptură ne dă mărturie că Dumnezeu S-a revelat ca Treime de Persoane: a. Vechiul Testament: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră” (Fc 3, 25); Teofania de la stejarul Mamvri (Fc 18); „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot…” (Is 6, 3);
b. Noul Testament: La Botezul Domnului, arătarea Sfintei Treimi sau Teofania (Mt 3, 16-17); trimiterea Apostolilor la propovăduire, în numele Sfintei Treimi: „Mergând, învățați…, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19);
2. Mărturii patristice. a. Sfinții Părinți participanți la primele două sinoade ecumenice (Niceea – 325 și Constantinopol – 381) au formulat dogma trinitară, sintetizând-o în Simbolul de credință numit „niceo-constantinopolitan); b. cele mai reprezentative tratate trinitare au scris următorii Sfinți Părinți: Atanasie cel Mare (Despre întruparea Logosului; Contra elinilor), Vasile cel Mare (Despre Duhul Sfânt), Grigorie de Nyssa (Contra lui Eunomiu), Grigorie de Nazianz (Cele cinci cuvântări teologice), Chiril al Alexandriei (Despre Sf. Treime), Didim cel Orb (Despre Sfântul Duh, Despre Sf. Treime).
Pentru nivelul obișnuit al unei cateheze recomandăm, cu precădere, capitolul al VIII-lea, „Cartea întâia”, din Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin, întrucât acest Sfânt Părinte a cunoscut și a valorificat tratatele menționate anterior, depășind, însă, nivelul unei simple sinteze, prin contribuții personale, de valoare excepțională. Iată, bunăoară, cum descrie el credința în Sfânta Treime: „Credem în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh, în care ne-am și botezat. Căci astfel a poruncit Domnul apostolilor să boteze, zicând: Botezându-i pe ei în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Credem într-Unul Tatăl, principiul și cauza tuturora; nu S-a născut din cineva; singurul care există necauzat și nenăscut; este făcătorul tuturora. Este prin fire Tatăl singurului Unuia născut, Fiul Său și purcezătorul Prea Sfântului Duh. Credem și într-unul Fiul lui Dumnezeu, Unul născut, Domnul nostru Iisus Hristos, Care S-a născut din Tatăl înainte de toți vecii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, de-o-ființă cu Tatăl, prin Care toate S-au făcut… De asemenea, credem și în Duhul Sfânt, Domnul și făcătorul de viață, care purcede din Tatăl și se odihnește în Fiul, împreună închinat și slăvit cu Tatăl și cu Fiul, ca fiind de aceeași ființă și co-etern. Credem în Duhul cel din Dumnezeu cel drept, cel conducător, izvorul înțelepciunii, al vieții și al sfințeniei. El este și se numește Dumnezeu împreună cu Tatăl și cu Fiul; nezidit, desăvârșit, creator, atotstăpânitor, atoatelucrător, atotputernic, nemărginit în putere; El stăpânește întreaga zidire, dar nu este stăpânit; îndumnezeiește, dar nu este îndumnezeit; desăvârșește, dar nu se desăvârșește; împărtășește, dar nu se împărtășeșete; sfințește, dar nu se sfințește; mângâietor, deoarece primește rugăciunile tuturor; în toate, asemenea Tatălui și Fiului…”;
2. Cultul divin – izvor al cunoașterii dogmei Sfintei Treimi. Întemeiat pe Sfânta Scriptură și pe Sfânta Tradiție, cultul divin (public și particular) exprimă în modul cel mai accesibil nuanțele dogmei trinitare, învățându-ne, de fapt, că pe Dumnezeu îl cunoaștem în măsura în care îl slăvim și îl experiem liturgic, începând cu simpla închinăciune, continuând cu meditarea în liniște adâncă asupra lucrărilor și însușirilor Persoanelor Prea Sfintei Treimi și încheind cu împărtășirea din Sfântul Potir, la Sfânta Liturghie.
Ne vom referi acum la un detaliu ce apare sub forme discrete, învăluite în mister, în Scriptură și Tradiție, dar excelent formulat de către părintele Dumitru Stăniloae, anume reflectarea iubirii intra-trinitare în creație. Așa cum menționam mai la început, Dumnezeu ne este cunoscut prin lucrările Sale, între care cel mai accentuat prin observarea iubirii față de creație. Detaliul concret la care dorim să facem referire este reflectarea iubirii Persoanelor Sfintei Treimi în familie. Astfel, triunghiul iubirii intra-trinitare (Tatăl și Fiul își asociază iubirea și o îndreaptă asupra Sfântului Duh; Tatăl și Sfântul Duh asupra Fiului; Fiul și Sfântul Duh asupra Tatălui) se poate reflecta în iubirea dintre persoanele unei familii autentic creștine, cu deosebire în familiile cu copii (iar unde nu se nasc natural, pot fi înfiați): tata și mama își asociază și îndreaptă iubirea asupra copiilor; tata și copiii asupra mamei; mama și copiii asupra tatălui…
Esențial, numai o treime de persoane poate exercita iubirea deplină, adevărată.
Încheiem cateheza mărturisind că dogma Sfintei Treimi fiind dogma-dogmelorși taina-tainelor, nu poate fi înțeleasă decât printr-o credință luminată, prin trăire creștină sinceră și mai ales prin rugăciune (cult). De aceea, în locul oricăror concluzii, propunem rostirea unei mărturisiri-rugăciune, întâlnită foarte frecvent în cultul nostru ortodox: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ție!”
