Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a citit a doua parte a Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană

de | mart. 16, 2021 | Actualitatea religioasă

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în a doua zi a Postului Sfintelor Paști, marți, 16 martie 2021, de la ora 18:00, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a doua parte a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Alături de ierarh au slujit părinți profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă și de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a ținut un cuvânt de învățătură, vorbindu-le celor prezenți pe tema „Starea de trezvie, a fi aici și acum”.

 

Program liturgic-duhovnicesc pentru elevii şi studenţii teologi

În prima săptămână a Postului Sfintelor Paşti, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, studenții teologi și elevii seminariști, de la cele două instituţii de învăţământ teologic din municipiu, participă la slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia se citește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

La finalul fiecărei seri de rugăciune, un invitat special rostește un cuvânt de învățătură, meditând împreună cu cei prezenți la perioada pregătitoare și premergătoare sărbătorii Învierii Domnului.

Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a citit a doua parte a Canonului cel Mare la Catedrala Mitropolitană

Programul duhovnicesc de anul acesta a fost deschis duminică seara, 14 martie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care a oficiat slujba Vecerniei și a Pavecerniței mici sau a „Vecerniei iertării”, cum mai este numită, urmată de programul catehetic duminical.

Cu acest prilej, în cadrul programului catehetic „O seară cu Domnul Hristos şi Preasfânta Sa Maică”, Părintele Mitropolit Andrei a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind despre modul „cum putem să ne răstignim împreună cu Hristos faţă de toate răutăţile din lume”.

 

Mai multe fotografii AICI

Foto credit: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Ultimele articole

Începutul drumului spre mântuire este rugăciunea

Începutul drumului spre mântuire este rugăciunea

Bătrânul Iosif zicea: „Începutul drumului spre rugăciunea curată este lupta împotriva patimilor. Este imposibil să faci progrese în Rugăciunea lui Iisus atâta timp cât lucrează patimile. Totuşi acestea nu împiedică să existe harul rugăciunii, dacă nu suntem cuprinşi...

TOAMNEI, DRAGOSTEI ȘI MELANCOLIEI : Concert on-line de Toamnă

TOAMNEI, DRAGOSTEI ȘI MELANCOLIEI : Concert on-line de Toamnă

În plină toamnă pandemică, Corala VOCI TRANSILVANE a Casei de Cultură a Studenților DUMITRU FĂRCAȘ din Cluj-Napoca, vă prezintă,  un Concert de toamnă on-line – un tratament muzical, sperăm eficient, pentru toate răcelile și răcirile posibile!  INVITATE: soprana...

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Ședință lunară în protopopiatul Bistrița

Preoții din protopopiatul Bistrița au aflat marți, 16 iunie 2015, cum pot accesa fonduri europene în vederea derulării unor proiecte de economie socială. Ei au fost informați în cadrul ședinței lunare care s-a desfășurat de la ora 11, sub coordonarea părintelui...

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Luceafărul literaturii române, comemorat la Cluj-Napoca

Poetul Mihai Eminescu a fost comemorat la Cluj-Napoca, luni, 15 iunie 2015, în contextul împlinirii a 126 de ani de la moartea sa. Festivitățile au început la ora 10:30 în faţa Teatrului Naţional, la statuia poetului. Au luat parte la momentul omagial zeci de clujeni,...