Preasfințitul Benedict Bistrițeanul a sfințit Capela mortuară din Lunca Ilvei

de | iul. 11, 2020 | Actualitatea religioasă

Sâmbătă, 11 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Lunca Ilvei, Protopopiatul Năsăud, prilej cu care a liturghisit și a binecuvântat noua Capelă mortuară din localitate.

De la ora 10:00, pe un podium special amenajat în fața bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan”, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat Sfânta Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de clerici.

Din sobor au făcut parte: protopopul de Năsăud, preotul Ioan Dâmbu, diaconul Sergiu-Iustin Pop, secretar de cabinet al Episcopului-vicar, preotul paroh Victor Alexandru Brici, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de învățătură.

„Evanghelia de astăzi ne cheamă la schimbarea inimii. Este o invitație ca noi înșine să ne mărturisim păcatele înaintea Domnului Hristos, ca El să se poată întâlni cu noi și să vină în casa noastră. Ne cheamă pe toți să ne schimbăm viața și să fim cu Domnul mereu. Să fim mult mai atenți la dorința Lui de a veni în viața noastră, în casa și familia noastră. Odată ce El vine în viața noastră, viața ni se va schimba. În aceste momente, în care ne dăm seama că nu stăm bine înaintea Lui, cu nădejde, să îi spunem Domnului Hristos: al Tău sunt, Doamne, mântuiește-mă.”

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de elevi de la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca.

La finalul slujbei, ierarhul a sfințit noua capelă mortuară din localitate, construită în ultimii doi ani de Consiliul Local din Lunca Ilvei.

Pentru întreaga activitate desfășurată în slujba aproapelui și pentru implicarea la edificarea capelei, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei i-a acordat primarului comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan, „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Clujului. Distincția i-a fost înmânată de Părintele Episcop-vicar Benedict Bistrițeanul.

La eveniment au participat numeroși localnici și fii ai satului, precum și oficialități locale și județene, printre care președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan.

Mai multe fotografii AICI 

Sâmbătă, 11 iulie 2020, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului,…

Publicată de Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului pe Sâmbătă, 11 iulie 2020

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

Hramul Mănăstirii Bic, din Episcopia Sălajului

La prăznuirea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bic. Prilejul a fost dat de sărbătorirea hramului acestui așezământ monahal.La slujbă au fost prezenți sute de...

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri din Pata Rât, încreștinați de Mitropolitul Clujului

12 tineri rromi au fost botezați de Mitropolitul Clujului, vineri, 28 august 2015, în Parohia „Sfântul Moise Arapul” din comunitatea clujeană Pata Rât la finalul Sfintei Liturghii oficiate cu prilejul hramului.  „În colonia Pata Rât locuită de rromi, astăzi a avut loc...

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, la Cluj-Napoca

Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși Cluj și Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului organizează la Cluj-Napoca, în perioada 4-7 septembrie, Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din Europa, în cadrul manifestărilor mai ample găzduite de acest municipiu, declarat...

Biserica din Brâglez, târnosită de Preasfințitul Petroniu

Biserica din Brâglez, târnosită de Preasfințitul Petroniu

Duminica a 12-a după Rusalii a fost zi de sărbătoare pentru credincioșii parohiei Brâglez din Episcopia Sălajului. Locașul de cult a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Petroniu, slujbă care a încununat jertfa credincioșilor pe parcursul a mai multor ani. După...