Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, în Parohia Corvinești la Paraclisul Maicii Domnului

de | aug. 3, 2020

Credincioșii Parohiei Corvinești din Protopopiatul Beclean au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.           

Duminică, 2 august 2020, de la ora 20.00, Preasfinția Sa a oficiat aici Paraclisul Maicii Domnului.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit despre Maica Domnului ca mamă protectoare, care întotdeauna are grijă de fiii săi și pe toți îi cuprinde cu aceeași dragoste și niciodată nu îi părăsește în greutățile și necazurile lor.

Adeseori Preasfinția Sa face referire la Cunoașterea lui Dumnezeu în învățătura Sfântul Isaac Sirul care arată că nimeni nu ajunge la o inimă curată decât prin lucrare bazată pe comuniune, în care fiecare trăiește nu pentru sine ci pentru apropele.

Din soborul de slujitori au făcut parte: protopopul Becleanului. Pr. Doru Zinveliu, Preacuviosul părinte Luca Gheberta, starețul mănăstirii Pantocrator din Beclean, Părinte Pr. Filipaș Vasile din parohia Manic, Pr. Petri Radu din parohia Șirioara, Pr. Sergiu Balint din parohia Matei, Pr. Ziman Paul din Parohia Vermeș, Pr. Herinean Claudiu din Parohia Iclod iar frumoasa cântare a Paraclisului Maicii Domnului a fost cântată de corul de maici al Mănăstirii Salva, a spus Pr. Vlad Murgoi, Preot paroh la Parohia Corvinești.

Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, în Parohia Corvinești la Paraclisul Maicii Domnului

La final, din partea comunității parohiale, preotul paroh, Pr. Vlad Murgoi i-a dăruit Preasfințitului Părinte Benedict un epitrahil și un omofor.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

Hramul Catedralei Episcopale din Zalău

În joia în care întreaga Ortodoxie prăznuiește Înălțarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, cu prilejul hramului acestui lăcaș de rugăciune, Preasfințitul Părinte Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău,împreună...

Întâlniri săptămânale pentru tinerii clujeni

Întâlniri săptămânale pentru tinerii clujeni

În centrul universitar clujean își desfășoară activitatea mai multe asociații de tineret și grupuri parohiale de tineret. Dacă asociațiile ortodoxe clujene, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși și Liga Studenților,...