Preasfințitul Părinte Benedict Bistriţeanul, în vizită de lucru la Floreşti

de | iul. 10, 2020 | Actualitatea religioasă


Preasfințitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a efectuat joi, 9 iulie, o vizită de lucru la două parohii din Comuna Floreşti, arondate Protopopiatului Orotodox Român Cluj 1, fiind însoţit de PC Părinte Protopop Dan Hognogi.

PS Părinte a avut parte de două întâlniri de suflet, cu doi preoţi de vocaţie excepţionali, care dincolo de principiile şi metodele pastorale deja cunoscute, dincolo de calităţile spirituale incontestabile, au identificat, prin conclucrarea cu harul dumnezeiesc, mijloace pentru realizarea corectă a misiunii în Duhul Unicului Păstor într-o comunitate, cea a Floreştiului, nu doar tânără, dar şi exigentă.

Vizita PS Părinte Benedict a început în Parohia „Sf. Prooroc Daniel”, în care slujeşte părintele Ioan Tănase Chiş. Acesta şi-a încheiat misiunea la Jucu Gară în urmă cu aproape trei ani pentru o nouă provocare, atât pentru sine, cât şi pentru biserică, pe care nu mulţi preoţi ar accepta-o. În prezent, Părintele Ioan Tănase Chiş slujeşte aceleiaşi Biserici a lui Hristos, cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, dar într-un spaţiu atipic, respectiv într-o fostă hală industrială, care la exterior nu seamănă cu biserica pe care o ştim cu toţii.

Parohia “Sf. Prooroc Daniel” a fost înfiinţată în vara anului 2017, pentru a răspunde nevoilor fireşti de dezvoltare urbanistică a comunei, care a cunoscut o creştere demografică fulminantă în ultimii zece ani, iar populaţia depăşeşte în prezent 50.000 de suflete. Părintele Ioan Tănase a luat-o de la zero, dar s-a adaptat, iar comunitatea are numai cuvinte de laudă la adresa lui, mai cu seamă că se implică în numeroase activităţi cu cei mici. Spaţiul care deserveşte în prezent ca lăcaş de cult este generos, iar Părintele Ioan Tănase a profitat, amenajând un loc numai pentru copii.

Mai mult decât atât, aici au loc spectacole de teatru, iar aceste activităţi fac ca Biserica să fie de multe ori neîncăpătoare. Sunt credincioşi care mărturisesc că înainte se deplasau la Cluj-Napoca, pentru Sfânta Liturghie duminicală, dar acum se bucură că au propria biserică şi apartenenţa la o comunitate parohială. Părintele Ioan Tănase este perceput ca fiind deschis, concectat la realităţile lumii post-moderne şi la nevoile societăţii contemporane. Întrucât vremurile se schimbă cu repeziciune şi odată cu acestea şi misiunea preotului, una dintre cele mai grele si delicate din lume, fiind bazată pe o chemare launtrică si exigenţe de tot felul, greu de înţeles şi acceptat pentru lumea secularizată din jur, reclamă un restart, Părintele Ioan Tănase nu se doreşte altfel, ci încearcă, şi constatăm că şi reuşeşte, nu doar să răspundă unor nevoi, ci să gestioneze anumite provocări ale unui timp care ridică anumite probleme pastoraţiei, mai cu seamă în ceea ce priveşte comunicarea publică.

Părintele Ioan Tănase Chiş a absolvit Seminarul Teologic din Alba Iulia, promoţia 2002, după care s-a înscris la Facutatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, urmând în paralel și Facultatea de Studii Europene și Relații Internaționale din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Are două masterate, unul în Consiliere Psihologică la Universitatea 1 Decembrie 1918 (Alba Iulia) și unul în „Strategii și politici de marketing și management în unitățile economice obținut la UBB în Cluj. În prezent urmează studiile doctorale în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei.

Cea de-a doua oprire a fost la Parohia “Sf. Ioan Iacob Hozevitul”, unde a fost primit de Părintele Ovidiu Ciprian Marţiş, cel care a avut o iniţiativă inedită şi lăudabilă, de a facilita, în perioada pandemiei, accesul credincioşilor la slujbele religioase, pictând flori colorate la o distanţă de 1,5 metri în curtea bisericii, respectând astfel măsurile impuse de autorităţi privind distanţarea socială.

Ultimele articole

Ce este Triodul / Perioada Triodului?

Ce este Triodul / Perioada Triodului?

Odată cu Duminica Vameșului și a Fariseului, în Biserica Ortodoxă începe Perioada Triodului, una din cele trei mari secțiuni ale anului bisericesc. Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul....

Între milostenia umană și cea divină

Între milostenia umană și cea divină

Introducere Pericopa de astăzi e una de-a dreptul referențială pentru spațiul exegetic. Tipologiile pe care le are în centru, o fac să fie folosită adesea, chiar și tangențial, în diferite discuții și dialoguri, nu doar în spațiul bisericesc. Sfântul Luca o prezintă...

Moș Ion Roată (31 martie 1806 – 20 februarie 1882)

Moș Ion Roată (31 martie 1806 – 20 februarie 1882)

Personalitatea zilei de 20 februarie este binecunoscutul Moș Ion Roată, țăranul despre care știm că a avut un rol important în realizarea Unirea Principatelor Române. Datorită contribuțiilor și implicării sale în marele eveniment din anul 1859, numele de „Moș Ion...

Slujire arhierească în Parohia Câmpia Turzii III

Slujire arhierească în Parohia Câmpia Turzii III

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-a binecuvântat pe credincioșii Parohiei „Sfinții Arhangheli...

Binecuvântare arhierească la Telciu

Binecuvântare arhierească la Telciu

În Duminica a 17-a după Rusalii (a Cananeencei), 14 februarie 2021, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul comunității din Telciu, județul Bistrița-Năsăud. Cu acest prilej,...

Noul protopop de Beclean, instalat de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

Noul protopop de Beclean, instalat de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei

Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, l-a instalat, joi, 11 februarie 2021, pe preotul Dragoș Cristian, în demnitatea de protoiereu al Protopopiatului Ortodox Beclean. Cu...