Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, ales Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

de | iul. 21, 2020 | Actualitatea religioasă

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales în ședința de lucru din data de 21 iulie pe noul Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, actualul Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Postul de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților a rămas vacant ca urmare a trecerii în veșnicie a Arhiepiscopului Pimen. Pentru acelaşi post a candidat şi Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, informează basilica.ro.

Vezi și: Arhiepiscopul ales al Sucevei și Rădăuților, primele declarații


PS Calinic Botoșăneanul s-a născut în Iași, în data de 18 noiembrie 1957. În luna martie a anului 1980 s-a închinoviat la Mănăstirea Putna, iar în anul 1984 a fost tuns în monahism cu numele de Calinic. În perioada 1985-1989 a urmat cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă ‘Andrei Șaguna’ din Sibiu. În 14 mai 1986 a fost hirotonit diacon în Catedrala mitropolitană din Iași de vrednicul de pomenire patriarh Teoctist, iar la 15 august, în același an, a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Putna. În 1990 a fost numit de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, stareț al Mănăstirii Râșca. În data de 25 martie 1991, PS Calinic Botoșăneanul a fost hirotonit arhiereu în Catedrala mitropolitană din Iași, în demnitatea de Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Ultimele articole

Misionari și misionarism

Misionari și misionarism

Înainte de înălțarea la cer, Domnul Hristos le-a zis ucenicilor: „mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până...

Nevoia de răbdare

Nevoia de răbdare

După nevoia de osteneală, ca primă lecție pentru tineri, așa cum reiese din maximele Sfântului Isaac, următoarea vizează nevoia de răbdare. Există la tinerețe tendința de a grăbi lucrurile, de a sări peste etape, de a crește rapid, un ritm generat, mai ales, de...

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Bistrița

Clericii din Protopopiatul Ortodox Bistrița s-au reunit luni, 15 mai 2023, în cadrul conferinței preoțești semestriale de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârşit în Biserica de la Coroana, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Andrei,...