Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin va sluji de hram la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare

de | nov. 5, 2018

Joi, 8 noiembrie 2018, începând cu ora 9,30, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, va oficia Sfânta Liturghie Arhierească la biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Baia Mare, preot paroh Viorel Gavra, preoţi slujitori Andrei Emil Pop, inspector eparhial, şi Adrian Gavra, inspector şcolar. Preoţii şi Consiliul Parohial vă invită să participaţi în număr cât mai mare ca să vă rugaţi împreună cu soborul şi să vă închinaţi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia.

Icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Rohia va fi adusă spre închinare

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia va sosi în biserică MIERCURI, 7 NOIEMBRIE 2018, la ora 17,00, unde va depusă spre închinare, după slujba Vecerniei unită cu Litia. Icoana făcătoare de minuni este adusă cu ocazia hramului bisricii, care este sărbătorit a doua zi.

Programul complet al sărbătorii hramului la biserica „Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavriil” din Baia Mare

MIERCURI, 7 NOIMEBRIE  2018 – ora 17.00 – Aducerea icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rohia pentru hramul bisericii, Slujba vecerniei cu litie;

JOI, 8 NOIEMBRIE 2018 – Sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil –

– de la ora 9.30 – Sfânta Liturghie Arhierească săvârşită de către Preasfinţitul                                      Părinte IUSTIN, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat                                         de un sobor de preoţi şi diaconi;

– de la ora 17.00 – Slujba Vecerniei şi Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil;

VINERI 9 NOIEMBRIE 2018 – de la ora 7.30 Sfânta Liturghie

  • de la ora 16.30 Acatistul Maicii Domnului
  • de la ora 17.00 Taina Sântului Maslu săvârşită de 7 preoţi;

SÂMBĂTĂ, 10 NOIEMBRIE 2018 – de la ora 7.30 Sfânta Liturghie,

  • de la ora 17.00 Slujba Vecerniei şi Paraclisul Maicii Domnului

DUMINICĂ, 11 NOIEMBRIE 2018 – de la ORA 9.30 Sfânta Liturghie săvârşită de un sobor de preoţi, invitat Arhim.  Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi stareţul Mănăstirii Rohia.

Andrei Fărcaș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Activităţi cu copiii şi tinerii Parohiei Ortodoxe Nepos

Activităţi cu copiii şi tinerii Parohiei Ortodoxe Nepos

Praznicul Floriilor a fost pentru copiii şi tinerii Parohiei Ortodoxe Nepos unul binecuvântat. Sub coordonarea preotului paroh Rus Vasile,  a doamnei preotese Emilia Rus şi a Alexandrei Măchiţescu, voluntar la Centrul misionar de tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi...

Concert de pricesne  în Biserica Ortodoxă din Căianu-Mic

Concert de pricesne în Biserica Ortodoxă din Căianu-Mic

Un concert deosebit de pricesne pascale, intitulat "Veniți creștini la rugăciune", a avut loc în Duminica Floriilor, la Biserica Ortodoxă din Căianu-Mic. Acesta a început la ora 18, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, a părintelui protopop Doru Zinveliu,...

Școala altfel la Parohia Ocnița

Școala altfel la Parohia Ocnița

Pentru al treilea an consecutiv, în cadrul „Săptămânii altfel” s-au organizat activități religioase, culturale și recreative la Școala gimnazială cu clasele I-VIII din Ocnița și la biserica Parohiei Ortodoxe Ocnița. Săptămâna a început cu o excursie a elevilor din...