Preasfințitul Părinte Episcop Vasile împlinește 72 de ani

de | dec. 30, 2020 | Actualitatea religioasă

dec. 30, 2020 | Stiri

Preasfințitul Părinte Episcop Vasile împlinește astăzi, 30 decembrie 2020, vârsta de 72 de ani.

Cu acest prilej, întreg Centrul Eparhial, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, și ceilalți ierarhi ai Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, i-au transmis mesaje de felicitare.


Preasfinţitul Părinte Vasile s-a născut în data de 30 decembrie 1948, în oraşul Cluj-Napoca, din părinţii Constantin şi Rozalia Flueraş, muncitori, familie ce îşi avea „rădăcini adânci” în satul Mănăştur (azi cartierul clujean cu acelaşi nume – Mănăştur). A urmat şcoală generală în Mănăştur (1955-1962), Şcoală profesională „16 Februarie” din Cluj (1962-1965), la absolvirea ei angajându-se la Uzina „16 februarie”. În paralel a urmat cursurile serale la Liceul Nr. 12 din Cluj (1965-1971), unde a obţinut şi bacalaureatul.

În anul 1972 s-a înscris la Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu (1972-1976), unde în 1976 a obţinut şi licenţă în Teologie, cu lucrarea: „Probleme sociale în scrierile Părinţilor Capadochieni”, la catedră de Bizantinologie, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae.

În 27 noiembrie 1976 a fost hirotonit preot celib pe seama Parohiei Tureni, Protopopiatul Turda, jud. Cluj, de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Justinian Chira Maramureşanul. La scurtă vreme a fost detaşat (la 1 ianuarie 1977) ca preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din cartierul Grigorescu, Municipiul Cluj-Napoca.

După alte câteva luni (în august 1977) a fost numit preot slujitor la Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cartierul clujean Mănăştur. Pentru activitatea misionar-pastorală deosebită Arhiepiscopul Teofil Herineanu i-a acordat distincţia bisericească de „iconom” (în anul 1987).

În anul universitar 1990-1991 a fost şi duhovnic-asistent la Institutul Teologic Ortodox de grad Universitar din Cluj-Napoca (azi Facultatea de Teologie Ortodoxă), fiind un preot model pentru studenţii teologi. La 25 martie 1995 (de Bună Vestire) a fost tuns în monahism la mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din Alba-Iulia.

Că monah a îndeplinit ascultarea de stareţ la Mănăstirea Nicula, din octombrie 1991 până în februarie 1994. S-a impus în faţă obştii mănăstireşti prin bunătate, înţelepciune, răbdare şi exemplu personal.

În februarie 1994, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Bartolomeu l-a numit Eclesiarh al Catedralei Arhiepiscopale din Cluj-Napoca şi exarh al mănăstirilor din Eparhia Vadului, Feleacului şi Clujului; a fost hirotesit apoi şi în rangul de arhimandrit.

În urma propunerii Mitropolitului Bartolomeu, din vara anului 1998 a fost numit Episcop-vicar al Eparhiei Clujului şi hirotonit întru arhiereu în 15 august 1998, la Mănăstirea Nicula.

Ca Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Clujului a publicat numeroase articole, a sfințit și resfințit numeroase biserici și mănăstiri. De asemenea, a desfășurat o bogată activitate social-misionară. Printre cele mai importante proiecte alea Preasfinției Sale se numără Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca, inițiat în anul 2009.

La finalul anului 2019, ca urmare a aprobării cererii de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în data de 17 decembrie 2019, se retrage din activitatea administrativă, continuându-și pe mai departe activitatea pastorală și duhovnicească.

Citește și

Foto credit: Basilica.ro

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în cele trei zile de Paști

Agenda ierarhilor în cele trei zile de Paști

La sărbătoarea Învierii Domnului (Sfintele Paști), din anul mântuirii 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul...

Învierea ca întâlnire

Învierea ca întâlnire

Timpul dintre moartea Domnului și zorii Paștelui marca, în cel mai înalt grad dintotdeauna, părăsirea și despărțirea. A lui Dumnezeu și de Dumnezeu, dar și a unora de alții. Viața părea să fie înghițită de pierire și, deodată cu ea, orice nădejde și orice sens al...

Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Denia Prohodului Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în Vinerea Mare, 30 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de clerici, a oficiat Denia...

Sfânta Liturghie din Joia Mare | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Sfânta Liturghie din Joia Mare | Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

În Sfânta și Marea Joi, 29 aprilie 2021, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, în sobor de...