Preasfințitul Părinte Iustin a împlinit 28 de ani de arhierie

de | apr. 17, 2022 | Aniversări și comemorări

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a împlinit duminică, 17 aprilie 2022,  28 de ani de arhierie.

Profil biografic

Episcopul Iustin s-a născut în 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel de-al patrulea copil al familiei.

A urmat primele opt clase la Şcoala Generală Octavian Goga din localitate, iar în 1976, la vârsta de paisprezece ani a intrat în obștea Mănăstirii Sfânta Ana – Rohia, ca frate. A urmat treapta întâi de Liceu în satul natal, petrecând vacanţele în Mănăstire.

În anul 1979 a fost transferat, cu aprobarea IPS Teofil Herineanu, la Seminarul din Cluj Napoca pe care l-a absolvit în anul 1983.

În anul 1983 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot, pe seama Mănăstirii Rohia. În 1985 a fost tuns în monahism avându-l naş de călugărie pe PS Justinian Maramureșanul, primind numele de Iustin.

Ca ieromonah slujitor la mănăstirea Rohia, a îndeplinit şi ascultarea de secretar al mănăstirii.

În anul 1988 s-a înscris la Institutul Teologic Universitar Sibiu pe care l-a absolvit în anul 1992.

Tot în 1988, IPS Arhiepiscop Teofil al Clujului i-a încredinţat conducerea provizorie a Mănăstirii Rohia, iar în ianuarie 1989 a fost numit stareţ al acestei mănăstirii. În 1990 a devenit protosinghel, iar în anul 1993, la propunerea PS Justinian, Sfântul Sinod aprobă ridicarea sa la rangul de arhimandrit.

În 22 martie 1994 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aprobă alegerea sa în postul de Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului cu titlul de Sigheteanul.

În 17 aprilie 1994 a avut loc la Mănăstirea Sfânta Ana hirotonia în arhiereu, oficiată de către IPS Antonie Plămădeală, IPS Bartolomeu al Clujului şi PS Justinian al Maramureşului şi Satmarului.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales pe Preasfinţitul Părinte Iustin în demnitatea de Episcop al Maramureşului şi Sătmarului în şedinţa din 16 decembrie 2016. Întronizarea a avut loc în data de 27 decembrie 2016, la Baia-Mare.

Ultimele articole

1 noiembrie, Ziua Radioului Naţional

1 noiembrie, Ziua Radioului Naţional

Ziua Radioului Naţional celebrată anual în 1 noiembrie marchează inaugurarea în 1928 a postului naţional de radio. Înc 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, profesorul Dragomir Hurmuzescu, promotorul radiofoniei româneşti, rostea primele cuvinte cu care a debutat prima...

Arhiepiscopul Justinian Chira – Părintele duhovnicesc al unui ținut

Arhiepiscopul Justinian Chira – Părintele duhovnicesc al unui ținut

Pe 28 mai 2021 s-a împlinit un secol de la nașterea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Justinian Chira. Omul acesta harismatic și-a împletit viața cu cea a preoților și credincioșilor lui. Eram încă copil pe când el era stareț la Rohia. Nici nu știam că există și alți...

Gânduri la aniversarea preotului scriitor Ioan Pintea

Gânduri la aniversarea preotului scriitor Ioan Pintea

Un articol de: † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor La 26 octombrie 1961, la Runcu Salvei, județul Bistrița-Năsăud, s-a născut Ioan Pintea, cel care avea să se implice în viața satului transilvănean, asemenea unuia dintre înain­tașii...

Se împlinesc 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I

Se împlinesc 100 de ani de la naşterea Regelui Mihai I

Regele Mihai I s-a născut în data de 25 octombrie 1921, la Sinaia. Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. La sfârșitul anului 1947, regele a fost constrâns de comuniști să semneze decretul de...