Preasfinţitul Părinte Iustin – de şase ani chiriarh şi sărbătoarea tinerilor din Eparhie

de | dec. 28, 2022

Marţi, 27 decembrie 2022, a treia zi de Crăciun, are o semnificaţie aparte pentru Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, fiind nu doar data calendaristică în care se prăznuieşte Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, ci şi data în care a fost instalat chiriarh al Eparhiei Maramureşului şi Sătmartului Preasfinţitul Părinte Iustin, în anul 2016, precum şi data în care sunt sărbătoriţi toţi tinerii ortodocşi din Episcopie, fiind decretată ca Ziua Tinerilor în anul 2014, la prima Reuniune naţională cu participare internaţională a tinerilor ortodocşi din întreaga lume, care a avut loc la Baia Mare. La această triplă sărbătoare din Episcopie au participat Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, care au liturghisit în fruntea unui mare sobor de preoţi şi diaconi, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, Baia Mare, arhiplină de tineri şi credincioşi de toate vârstele.

„În interiorul slăvitului praznic al Naşterii Domnului, în cea de a treia zi, Mântuitorul, Care S-a Născut în Betleemul Iudeii, ca Prunc mic şi neînsemnat, smerit şi mult iubitor de oameni, iată că primeşte să fie sărbătorit întâiul Său Mucenic, Sfântul Arhidiacon Ştefan şi sărbătoarea Crăciunului este împodobită cu sângele martiric al întâiului Mucenic şi Arhidiacon Ştefan, aceasta semnificând, de fapt, şi moartea martirică în care Îşi va dărui viaţa şi sângele pentru mântuirea noastră Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, Iisus Hristos, pentru noi şi pentru a noastră mântuire, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Suntem la Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime” în zi de sărbătoare şi cinstim pe acest mare sfânt pe care Dumnezeu ne-a inspirat şi l-am dăruit, după Reuniunea naţională cu participare internaţională a tinerilor ortodocşi din 2014, l-am dăruit Sfânt ocrotitor, ca cel dintâi mărturisitor, ca pildă de urmat şi icoană de închinat. Îl cinstim în fiecare an pe Sfântul ocrotitor al tinerilor ortodocşi din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, şi-i mulţumim că ne-a inspirat şi ne-a ajutat să-i îndrumăm pe tinerii noştri să fie mărturisitori. Ei vin în straie de sărbătoare la biserică. Acum sunt la Catedrală şi mărturisesc că iubesc tradiţia noastră sfântă, colindul străbun, credinţa noastră ortodoxă strămoşească, portul nostru românesc maramureşean şi sătmărean şi din toate zonele Eparhiei şi, odată cu portul, cu graiul şi cu lumina de pe chipuri, colindă atât de minunat, încât cerul şi pământul în cântări răsună. În interiorul acestei sărbători aducem şi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le-a împărtăşit şi cu care ne-a împodobit prin aşezarea noastră ca succesor a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Justinian, în 2016, şi, iată, împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, cu ostenitorii Eparhiei, cu protopopi din Eparhie şi alţi părinţi slujitori, împodobim această sărbătoare cu o slujbă şi o Sfântă Liturghie solemnă spre bucuria credincioşilor şi spre slava lui Dumnezeu”, a mai spus Preasfințitul Părinte Iustin.

Câteva sute de tineri, îmbrăcaţi în frumoasele porturi naţionale din zonele Eparhiei, au ieşit, în faţa esplanadei, la întâmpinarea celor doi ierarhi care soseau la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare şi le-au urat bun venit la sărbătoarea tinerilor.

Sfânta Liturghie Arhierească

Soborul slujitor, de 20 de preoţi şi 10 diaconi, a fost alcătuit din Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Arhim. Dr. Macarie Motogna, exarhul mănăstirilor şi schiturilor şi stareţul Mănăstirii Rohia, Ierom. Serafim Bilţ, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Baia Mare, Pr. Adrian Mihali, consilier eparhial administrativ, Pr. Ionuţ Todorca, consilier eparhial cultural, Pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu sacru şi pictură bisericească, Pr. Milan Bălan, consilier teologic-educaţional, Pr. Andrei Marius Pop, consilier social-filantropic, Pr. Andrei Pop, inspector eparhial, Pr. Daniel Tirean, inspector financiar intern, Pr. Prof. Florin Hoban, inspector şcolar pentru Religie, Pr. Fabian Coroian, protopop de Baia Mare, Pr. Ioan Socolan, protopop de Satu Mare, Pr. Vasile Aurel Pop, protopop de Sighet, Pr. Florian Mocan, protopop de Carei, Pr. Ciprian Coza, protopop de Chioar, Pr. Andrei Gavriş, contabil şef al sectorului economic, Pr. Călin Iosip, muzeograf, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Eustratie Pintea, inspector financiar la Arhiepiscopia de Alba Iulia, Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, administratorul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Gherasim Nap, şeful de cabinet al Arhiereului-Vicar, Arhid. Dumitru Botiş, inspector social-filantropic, Diac. Ioan Onuţ Păcurar, referent secretariat, Diac. Vasile Petru Bud, Diac. Vlad Nechita, slujitori ai Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Ipod. Vasile Pop.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de grupurile Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, filiala Baia Mare, şi Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi ai Catedralei Episcopale Maramureşene, dirijate de Pr. Ionuţ Pleş. La chinonic a cântat două pricesne interpreta de muzică populară Oana Carmen Bozga. În rândul credincioşilor s-au aflat primarul Cătălin Cherecheş al Băii Mari, senatorul Dan Ivan și alte persoane publice locale.

După Sfânta Liturghie a fost oficiat un polihroniu de muţumire lui Dumnezeu pentru toate darurile revărsate asupra Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, asupra Preasfinţitului Timotei Sătmăreanul şi asupra tinerilor ortodocşi din Eparhie.

Sfântul Ștefan, iubitor de Hristos

Rostit de Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, cuvântul duhovnicesc s-a referit la Sfântul Apostol, întâiul Mucanic şi Arhidiacon Ştefan, la pilda sa de iubitor al lui Hristos şi de păstrare a credinţei ortodoxe.

„Trebuie să învăţăm din pilda Arhidiaconului Ştefan că nu este destul să avem o viaţă sfântă şi curată şi să trăim în legea lui Dumnezeu şi-n Evanghelia Mântuitorului Iisus Hristos dacă în exprimarea noastră, în atitudinea noastră, în vieţuirea noastră în societate, cu prietenii, cu colegii la locul de muncă nu avem o atitudine împăciuitoare, plină de iubire. Atunci să ştiţi că este departe de noi Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, mesajul sărbătorii de astăzi al Sfântului Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan acesta este: dacă el a murit pentru Hristos, mărturisindu-L sub ploaia loviturilor de pietre, lovit fiind de conaţionalii săi, pentru singurul motiv că L-a iubit pe Hristos cu preţul vieţii, aşa trebuie şi noi, la rândul nostru, cu preţul vieţii, dacă ni se va cere, să-L mărturisim pe Hristos.  Slavă lui Dumnezeu că nouă, astăzi, în România şi în societatea în care trăim nu ni se cere să-L mărturisim pe Hristos cu preţul vieţii, însă sunt şi astăzi mulţi martiri şi mărturisitori, care, pentru Hristos, pentru Evanghelie şi-au dat şi îşi dau viaţa. Să ne ajute Bunul Dumnezeu şi Maica Domnului să-L mărturisim pe Hristos, să-I urmăm lui Hristos întocmai cum a fost şi Sfântul Arhidiacon Ştefan, să-L iubim, să-L preţuim şi din pilda vieţii Lui să învăţăm fiecare dintre noi să fim răbdători, să fim buni şi atunci când suntem asupriţi, cu gândul la Hristos şi să ne rugăm aşa – Doamne nu le socoti lor păcatul acesta. Făcând aşa, fiii Acelui Preaînalt ne vom chema”, a mai spus Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul.

Ziua aniversară

Preasfinţitul Părinte Iustin – de şase ani chiriarh şi sărbătoarea tinerilor din Eparhie  Despre aniversarea a 6 ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin ca întâistătător al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în 27 decembrie 2016, şi despre sărbătoarea tinerilor a vorbit Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanu, Arhiereu-Vicar, care a făcut o recapitulare a activităţii de ierarh în toţi aceşti ani.

Astfel de cuvinte de adâncă mulţumire lui Dumnezeu pentru ajutorul dat de-a lungul anilor de Arhierie a rostit şi Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, care a vorbit de copilăria Preasfinţiei Sale, despre mama care l-a născut, despre grija lui Dumnezeu pentru familia sa, despre atmosfera din sat din timpul copilăriei, despre descoperirea Mănăstirii Rohia şi închinovierea aici, despre viaţa de obşte din mănăstire şi exemplul dat de stareţul Serafim pe care l-a avut, un om sfânt.

Tinerii din protopopiate au fost însoţiţi de preoţii îndrumători ai asociaţiilor tinerilor ortodocşi din protoierii, iar despre activitatea lor se pot spune numai lucruri foarte frumoase, concretizate în aproape 200 de tabere de vară şi în alte activităţi specifice vârstei lor.

„În a treia zi de Crăciun facem pomenirea Sfântului Apostol, întâiul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan. Dacă Biserica noastră prăznuieşte în chip minunat pe acest mare mărturisitor şi primul Mucenic al Mântuitorului Iisus Hristos, care şi-a dat viaţa pentru Evanghelie şi pentru Hristos, mărturisindu-L cu tărie şi cu toată credinţa în faţa sinedriului, pentru Episcopia Maramureşului şi Sătmarului este o întreită sărbătoare”, a spus Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar. Deci, în primul şi în primul rând, sărbătoarea Sfântului Ştefan, în al doilea rând sărbătorim şi aniversăm împlinirea a 6 ani de la momentul sfânt şi înălţător al instalării ca urmaş al Înaltpreasfinţitului vrednic de pomenire Justinian, a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin în demnitatea de Episcop al Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului, în urma alegerii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, iar în al treilea rând, este sărbătoarea tinerilor creştini ortodocşi din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului. Astfel, sub protia Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin, am săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala noastră Episcopală „Sfânta Treime”, în prezenţa părinţilor consilieri de la Centrul Eparhial, a protoiereilor, a tinerilor din cele 8 protopopiate ale Eparhiei Maramureşului şi Sătmarului şi a unei mari mulţimi de credincioşi, care au venit şi au umplut până la refuz Catedrala noastră din Baia Mare. Tuturor le dorim ani mulţi cu sănătate, iar Preasfinţitului Părintelui nostru Episcop Iustin, părintele nostru duhovnicesc al tuturor preoţilor şi monahilor şi poporului dreptcredincios din Maramureş şi Sătmar, îi dorim din adâncul sufletului nostru La mulţi ani! cu sănătate, bucurie sfântă şi să-i dea Dumnezeu multă pace, linişte ca să slujească Biserica lui Hristos din Maramureş şi Sătmar. La mulţi ani tuturor celor care poartă numele Sfântului Arhidiacon Ştefan!”, a precizat Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul.

„În a treia zi de Craciun, în fiecare an în prăznuim şi-l cinstim pe Sfântul Arhidiacon Ştefan, întâiul Mucenic al Bisericii noastre, iar în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului avem o dublă sărbătoare şi anume: în anul 2014, la iniţiativa şi la propunerea Preasfinţitului Părinte Iustin, pe atunci Arhiereu-Vicar, Sfântul Arhidiacon Ştefan a fost declarat ocrotitorul tinerilor din Eparhie, iar doi ani mai târziu, în 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe Preasfinţitul Părinte Iustin ca titular al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, iar instalarea ca întâistătător a avut loc chiar în ziua Sfântului Arhidiacon Ştefan, pe care dânsul o declarase ca zi ocrotitoare a tinerilor din Episcopie. Iată, aşadar, Episcopul Maramureşului, care nu de puţine ori a fost declarat ca „Episcop al Tinerilor” şi care iubeşte foarte mult copiii şi tinerii care vin la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” şi nu numai, a fost instalat în această zi importantă. De aceea, astăzi am dat mulţumire şi slavă lui Dumnezeu pentru această zi importantă, când Episcopul nostru a fost instalat ca întâistătător al Eparhiei noastre, am dat slavă şi mulţumire prin Sfânta Liturghie, oficiată de către cei doi ierarhi ai Eparhiei noastre, în sobor de consilieri, stareţi şi protoierei, în prezenţa tinerilor din cele 8 protopopiate ale Episcopiei noastre. Preasfinţitul Părinte Iustin, în 2016, a preluat cârja de întâistătător al Eparhiei noastre, cârja Sfântului Iosif Mărturisitorul şi care a preluat-o de la vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Justinian. Iată că Mănăstirea Sfânta Ana de la Rohia, de la întemeierea ei, care nu are nici măcar 100 de ani, a dat Bisericii noastre 4 ierarhi pentru Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română.”

A fost o zi de mare sărbătoare la Catedrala Episcoplă „Sfânta Treime”, Baia Mare, tinerii fiind răsplătiţi după datină pentru efortul făcut.

Andrei Fărcaş, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

Mai multe poze aici:

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA