Preasfințitul Părinte Iustin: „Pe lângă post și rugăciune este nevoie și de milostenie”

de | nov. 25, 2019

Duminică, 24 noiembrie 2019, a XXX-a după Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească şi a rostit cuvânt de învăţătură la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

Preasfințitul Părinte Iustin: „Pe lângă post și rugăciune este nevoie și de milostenie”

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin s-a referit la primele două Sfinte Evanghelii din Postul Naşterii Domnului, care se vorbesc despre povara bogăţiei în calea mântuirii:

Suntem în perioada Postului Crăciunului, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, un timp sacru, în care, în primele duminici, pericopele evanghelice ne vorbesc despre primejdia bogăţiei, despre faptul că nu este suficient să împreunăm postul cu rugăciunea, ci este nevoie să facem multe fapte bune, mai cu seamă dacă Dumnezeu ne-a dăruit posibilităţi materiale suficiente ca să ne prisosească bunurile materiale şi să oferim şi celor care au nevoie de milostivirea şi iubirea noastră creştină, de iubirea noastră milostivă. Prin aceasta suntem după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: în iubire, în milostivire şi în iertare. Domnitorul sau demnitarul din pericopa evanghelică de astăzi a avut o viaţă impecabilă din punct de vedere social şi moral: ţinea poruncile, îşi cinstea părinţii, nu a nedreptăţit pe nimeni, era un om cu principii deosebite, se vede că a fost crescut într-o familie deosebită, principii pe care le-a păzit şi le-a păstrat şi el în viaţa lui în ce priveşte relaţiile în societate şi comunitate, însă îi lipsea ceva. Şi anume: mila, iubirea şi milostivirea faţă de semeni. Având posibilităţi materiale deosebite, era necesar să se aplece şi asupra celor care aveau trebuinţă de bunurile materiale minimale. Şi tocmai de aceea era nefericit, era neîmplinit şi a venit la Mântuitorul să-i dea o soluţie, ştiind că Mântuitorul are soluţii pentru toate problemele oamenilor, pentru tulburările fiinţei umane. Şi Mântuitorul i-a dat soluţia: dacă vrei să fii desăvârşit, du-te, vinde tot ce ai, împarte săracilor şi vino şi urmează-mi mie.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de Prof. Dr. Cosmin Lauran. Mulți dintre cei prezenți la Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Baia-Mare s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Hramul Parohiei Ortodoxe „Sfântul Apostol Andrei” din Baia Mare

Joi, 30 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Municipiul Baia Mare,...

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Hramul Paraclisului Episcopal din Baia Mare

Marți, 21 noiembrie 2023, de praznicul Intrării în biserică a Maicii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a...

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Protopopiatul Vișeu a sărbătorit 30 de ani de la reactivare

Marți, 14 noiembrie 2023, cu începere de la ora 10:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar, au participat la evenimentul organizat de Protopopiatul Ortodox Român...

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Sfânta Liturghie Arhierească de hram la Sighetu Marmaţiei

Miercuri, 8 noiembrie 2023, de sărbătoarea închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”...