Preasfințitul Părinte Iustin: „Să nu uităm niciodată ce s-a petrecut în anul 2020. Că am fost despărțiți unii de alții.”

de | apr. 20, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Duminică, 19 aprilie 2020, ziua de Paști, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în continuarea Slujbei Învierii Domnului, Sfânta Liturghie solemnă din ziua de Paști, în fruntea unui sobor alcătuit din preoții și diaconii Catedralei.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de arhidiaconii, diaconii și teologii de la strana Catedralei.

Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să trăim încă o sfântă și mare noapte de Înviere, sănătoși și cu pace în țară, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Chiar dacă avem această întâmplare nefericită și boală molipsitoare, care ne-a ținut despărțiți pe unii de alții, am fost în același duh și în aceeași putere și credință mărturisitoare, rostind cu toții, cu convingere că Hristos a Înviat și răspunzând Adevărat a Înviatși cântând Imnul de biruință Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le. Să nu uităm niciodată ce s-a petrecut în anul 2020. Că am fost despărțiți unii de alții. Când Dumnezeu va rândui să fim din nou împreună și când vom auzi glasul clopotului și cuvântul părintelui care ne va chema să fim împreună în Liturghie, să nu zăbovim, ci să ne grăbim să fim împreună. Să ne găsească mântuirea și ziua cea mare a întâlnirii cu Hristos în Liturghie și în dreaptă credință, în dreaptă mărturisire și în dreaptă viețuire.”

Sfânta Liturghie s-a desfășurat în absența credincioșilor și cu respectarea restricțiilor impuse de reglementările în vigoare pentru oprirea răspândirii noului coronavirus.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Biserici Noastre”

Ultimele articole

Nu contează unde te rogi, ci cum te rogi

Nu contează unde te rogi, ci cum te rogi

Ieronim, Bătrânul din Egina: „Dacă mintea ta se află în Dumnezeu, tu te poţi ruga, chiar dacă te afli în pat! Din contră, dacă mintea ta este aiurea, chiar dacă eşti în genunchi, tu n-ai emoţia rugăciunii şi rugăciunea ta rămâne fără rod. Nu simţi nici o uşurare şi te...

Hramul Parohiei Băbăşeşti din Protopopiatul Satu Mare

Hramul Parohiei Băbăşeşti din Protopopiatul Satu Mare

Sâmbătă, 26 octombrie 2019, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, Parohia Băbăşeşti și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost oficiată, din încredinţarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul...