Preasfințitul Părinte Iustin: „Să nu uităm niciodată ce s-a petrecut în anul 2020. Că am fost despărțiți unii de alții.”

de | apr. 20, 2020 | Episcopia Maramureșului și Sătmarului

Duminică, 19 aprilie 2020, ziua de Paști, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în continuarea Slujbei Învierii Domnului, Sfânta Liturghie solemnă din ziua de Paști, în fruntea unui sobor alcătuit din preoții și diaconii Catedralei.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de arhidiaconii, diaconii și teologii de la strana Catedralei.

Mulțumim Bunului Dumnezeu că ne-a învrednicit să trăim încă o sfântă și mare noapte de Înviere, sănătoși și cu pace în țară, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Chiar dacă avem această întâmplare nefericită și boală molipsitoare, care ne-a ținut despărțiți pe unii de alții, am fost în același duh și în aceeași putere și credință mărturisitoare, rostind cu toții, cu convingere că Hristos a Înviat și răspunzând Adevărat a Înviatși cântând Imnul de biruință Hristos a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le. Să nu uităm niciodată ce s-a petrecut în anul 2020. Că am fost despărțiți unii de alții. Când Dumnezeu va rândui să fim din nou împreună și când vom auzi glasul clopotului și cuvântul părintelui care ne va chema să fim împreună în Liturghie, să nu zăbovim, ci să ne grăbim să fim împreună. Să ne găsească mântuirea și ziua cea mare a întâlnirii cu Hristos în Liturghie și în dreaptă credință, în dreaptă mărturisire și în dreaptă viețuire.”

Sfânta Liturghie s-a desfășurat în absența credincioșilor și cu respectarea restricțiilor impuse de reglementările în vigoare pentru oprirea răspândirii noului coronavirus.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Biserici Noastre”

Ultimele articole

Ipostaze ale artei sacre la Muzeul Mitropoliei Clujului!

Ipostaze ale artei sacre la Muzeul Mitropoliei Clujului!

Vă invit, dragi prieteni, să vă bucurați de câteva clipe de liniște și răgaz, în spațiul generos și încărcat de semnificații al Muzeului Mitropoliei Clujului, de la subsolul Catedralei noastre Mitropolitane! De la icoane vechi de câteva sute de ani, la veșminte...

Despre Liturghia catehumenilor

Despre Liturghia catehumenilor

Sufletul ne îndeamnă să începem această cateheză cu un gând din Sf.Ioan de Kronstadt: „Ce poate fi mai măreț, mai mișcător, mai de-viață-făcător pe pământ decât slujirea Liturghiei? Aici se închipuie și se săvârșește cea mai mare Taină a iubirii lui Dumnezeu față de...

Expoziție de icoane la Baia-Mare, închinată Duminicii Ortodoxiei

Expoziție de icoane la Baia-Mare, închinată Duminicii Ortodoxiei

Sala-muzeu „Sfinţii Martiri Brâncoveni” de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare găzduiește zilele acestea expoziţia de icoane „Chipuri din veac în veci”. Vernisajul a avut loc vineri, 19 martie 2021, în prezenta Arhiereului vicar al Episcopiei...