Preasfințitul Părinte Petroniu, în parohia sălăjeană Bocșa

de | sept. 6, 2020 | Episcopia Sălajului

Duminică, 6 septembrie 2020, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bocșa, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și arhid. Ionică Torcoș, secretarul eparhial al Episcopiei Sălajului și preotul Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului.

La final, preotul paroh Stelian Gorgan a mulțumit Preasfințitului Părinte Petroniu pentru prezență și pentru cuvântul de învățătură.

Prima atestare documentară a satului Bocșa provine din anul 1205, când localitatea apare sub numele de Boksa, ajungând ca în anul 1924 să primească denumirea de Bocșa.

Viaţa spirituală a locuitorilor de aici este menționată în documente, începând cu anul 1594. În Conscripţia episcopului Ioan Klein din anul 1733 se menționează faptul că biserica din Bocşa a fost construită din lemn, aceasta aparţinând Protopopiatului Şimleu .

Vechiul lăcaș de cult a fost demolat în anul 1937, pe locul lui fiind ridicată, între anii 1937-1943, actuala biserică din cărămidă cu hramul ,,Dreptul Simeon şi Fecioara Maria”.

Începând cu anul 2009, părintele Stelian Gorgan a fost numit paroh, sub păstorirea sa derulându-se o serie de lucrări ce vizau înfrumusețarea lăcașului de cult, zidirea din temelie a unei noi case parohiale și a unei capele mortuare.

Din punct de vedere istoric, satul Bocșa este cunoscut, în mod deosebit, datorită marelui revoluționar Simion Bărnuțiu, născut în această localitate pe de 21 iulie 1808 și ale cărui rămășițe pământești au fost depuse într-o criptă special amenajată în subsolul bisericii, alături de rămăşiţele unui alt cunoscut luptător pentru drepturile românilor, Alimpiu Barboloviciu, tatăl preotului Simion Barboloviciu.

FOTO: Episcopia Sălajului

Ultimele articole

Mai multe din Episcopia Sălajului
Hramul bisericii ,,Sfânta Treime” din Zalău

Hramul bisericii ,,Sfânta Treime” din Zalău

Luni, 5 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. Cu ocazia acestui eveniment deosebit, au participat numeroși...

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Hramul bisericii din cartierul zălăuan Porolissum

Duminică, 4 iunie 2023, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din cartierul zălăuan Porolissum, care s-au adunat în număr mare la sfânta biserică, întrucât, în fiecare an, în ziua de...

Resfințirea bisericii din Parohia Fildu de Mijloc

Resfințirea bisericii din Parohia Fildu de Mijloc

Duminică, 28 mai 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fildu de Mijloc, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta...

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Motiș

Binecuvântarea capelei mortuare din Parohia Motiș

Duminică, 7 mai 2023, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Motiș, Protopopiatul Zalău. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și arhidiaconi. La finalul slujbei,...