Preasfinţitul Părinte Petroniu, la hramul Mănăstirii de la Voivodeni

de | aug. 6, 2016

Sâmbătă, 6 august, de praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivodeni, cu prilejul hramului aşezământului monahal.

Ierarhul a oficiat slujba pe altarul de vară din curtea mănăstirii, înconjurat de un sobor de peste 15 preoţi şi diaconi. La Sfânta Liturghie au fost prezenţi sute de credincioşi, care an de an vin la mănăstire pentru a se ruga Lui Dumnezeu și pentru a fi părtaşi la bucuria obştii așezământului monahal, în ziua hramului.

Preasfinţitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului:


 


Mănăstirea Voivodeni, o istorie de peste 700 de ani

Mănăstirea Voivodeni este aşezată la marginea satului cu acelaşi nume, situat la graniţa judeţului Sălaj cu judeţul Cluj. Satul Voivodeni a fost atestat documentar în urmă cu aproape 700 de ani, odată cu atestarea documentară pomenindu-se despre aşezarea unui eremit în hotarele acestui sat. Locul în care s-a nevoit acesta nu a fost uitat, el numindu-se Râmeţ. Aici, în Râmeţ, tradiţia locului spune că ar fi funcţionat un schit, iar după ce acesta s-a desfiinţat, aici s-ar fi stabilit vatra satului.

 

Pornind de la aceste tradiţii locale, consemnate în toponimia locurilor, în urmă cu 16 ani, s-a luat iniţiativa ridicării unei mănăstiri. Dorinţa de a reînvia o veche vatră monahală, rămasă în conştiinţa locuitorilor acestor meleaguri, a devenit realitate prin aprobarea acestui deziderat de către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului şi Sălajului, în 27 noiembrie 2000. În acest context, doi ani mai târziu, au venit la Voivodeni câțiva călugări de la Frăsinei pentru a reînnoda traditia monahală a acestor meleaguri, întreruptă timp de trei sute de ani din cauza istoriei zbuciumate a Ardealului.  Lucrările efective au debutat în anul 2002, imediat după punerea pietrei de temelie la biserica schitului în data de 17 august, de Preasfinţitul Părinte Petroniu, pe atunci arhiereu vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului şi Sălajului.

Până în momentul de față  au fost construite un altar de vară, corpul de chilii, bucătăria, trapeza, anexele gospodăreşti şi un paraclis cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Obştea mănăstirii numără patru vieţuitori, iar stareţ este  protosinghelul Ghelasie Spătăcean.

diacon Ionică Torcoș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

Slujire arhierească la Biserica „Sfânta Treime” din Teaca

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea parohială din localitatea Teaca, județul...

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

Hramul Bisericii „Buna Vestire” din Beclean

În Duminica întâi din Post (a Ortodoxiei), 24 martie 2024, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit în Parohia „Buna Vestire” din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului...