Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș: „Să ne rugăm Maicii Domnului să ne dăruiască bucuria pe care ea a adus-o în lume”

de | sept. 7, 2020 | Spiritualitate

Să urmăm exemplul Sfinților Părinți Ioachim și Ana și să nu deznădăjduim în încercările și neajunsurile vieții, iar, cu rugăciuni și făgăduințe, Dumnezeu se va milostivi de noi. Bătrânii părinți și-au ținut făgăduința, au dus-o pe prunca Maria la templu și, la numai trei ani, au lăsat-o în grija lui Dumnezeu.

La fel și noi, făgădunțele noastre să le și îndeplinim, iar Bunul Dumnezeu nu uită să ne îndeplinească cerințele.

Radio Renasterea
Preasfințitul Părinte Vasile Flueraș: „Să ne rugăm Maicii Domnului să ne dăruiască bucuria pe care ea a adus-o în lume”
/

Ultimele articole

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Valenţele veşnice ale faptelor noastre vremelnice

Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucitor. Iar un sărac, anume Lazăr stătea înaintea porţilor lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului. Acesta nu numai că nu se putea...

Bogăția, fariseismul și Împărăția lui Dumnezeu

Bogăția, fariseismul și Împărăția lui Dumnezeu

Text și context Plasată în cel de-al șaisprezecelea capitol al Evangheliei după Luca, pericopa de astăzi face parte dintr-o înșiruire de parabole, rostite de Mântuitorul Hristos, în cadrul cărora se vorbește despre Împărăția lui Dumnezeu și dobândirea ei. Învățătorul...

Mai multe din Spiritualitate
Dacă aceşti rugători ar dispărea, acesta ar fi sfârşitul lumii

Dacă aceşti rugători ar dispărea, acesta ar fi sfârşitul lumii

Bătrânul Iosif spunea: “Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, Dragostea lui Dumnezeu îl copleşeşte şi el nu poate decât să suporte ceea ce resimte. Această dragoste se întoarce apoi spre lume şi spre oameni, pe care îi iubeşte într-atât încât cere să ia...

„Nu vă fie teamă, toţi vom părăsi lumea”

„Nu vă fie teamă, toţi vom părăsi lumea”

Bătrânii înfruntau moartea cu mare curaj şi cu o profundă credinţă în viaţa veşnică. Ceea ce spunea Bătrânul Gheorghe, simţindu-şi foarte aproape sfârşitul vieţii, este foarte interesant: “Trebuie să plec, este voia lui Dumnezeu să plec, căci păcatul s-a înmulţit....

Pericopa evanghelică – Ioan 17, 1-13

În vremea aceea, ridicându-şi ochii Săi către cer, Iisus a cuvântat: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească pe Tine, precum I-ai dat stăpânire peste toată făptura, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat...

Ev. Ioan 14, 1-11

Zis-a Domnul către ucenicii Săi: să nu se tulbure în voi inima voastră; aveţi credinţă în Dumnezeu şi în Mine aveţi credinţă. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri, iar dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu vreau să Mă duc să vă pregătesc vouă loc. Şi dacă Mă voi duce...

Evanghelia de la Luca 24, 36-53

În vremea aceea, după ce s-a sculat din morţi Iisus a stat în mijlocul ucenicilor Săi şi a grăit către ei: pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau în sine că văd un duh. Dar El le-a grăit: ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce vi se ridică astfel...